Iertarea (2)

4/07/2009 12:45:00 p.m. Posted by Andrey


"Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecator"
(1 Petru 2:23)


Un băieţel care fusese obraznic cu mama sa s-a dus pe furiş sus in camera lui. "Unde crezi ca te duci, tinere?" a întrebat ea. "În camera mea să vorbeasc cu Dumnezeu", a raspuns el. "Dar nu vrei să-mi spui mie mai intâi ceva?" a spus ea. "Nu", a spus el, "fiindcă te vei mânia. Dumnezeu mă va ierta şi va uita". La mult timp după ce crezi că ai iertat pe cineva încă mai ai resentimente. Iată câteva aspecte la care mai ai încă de lucru: te enervezi la gândul celor întâmplate; îl tratezi pe cel ce ţi-a greşit cu răceală; repeţi incidentul în minte, dar şi în conversaţie; profiţi de fiecare ocazie pentru ai reaminti ce a făcut. A refuza să ierţi şi să uiţi este doar o altă cale prin care îţi justifici atitudinea de neiertare. Biblia spune că există doua lucruri pe care Dumnezeu nu le va împărtăşi cu noi: 1) Slava Sa (Isaia 42:8) 2) dreptul Sau de Judecator.

El a spus: "Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti" (Romani 12:19). Nu-I uzurpa autoritatea încercând să fii chit; ia-ţi mâinile de pe situaţie şi lasă-L pe El să o rezolve. Când "Hristos era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător". Amărăciunea te tine legat de răufăcător şi devii ostaticul lui! Faptul că te complaci în ceea ce au făcut părinţii tăi sau că asociatul tău a primit meritul pentru ceea ce tu ai făcut sau că cineva a spus ceva despre tine, te face pe tine, nu pe ei, nefericit. Trăieşti în frământare, iar ei nici măcar nu ştiu că eşti supărat! De ce să laşi pe cineva să-ţi controleze viaţa într-un astfel de mod? Lucrul important este ceea ce se petrece în tine, nu cu tine. Aşa că iartă, uită şi mergi mai departe!
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Doar gândul

4/07/2009 10:25:00 a.m. Posted by Andrey


Doar gândul la Tine mă face să sper
în drumul acesta ce duce la cer.
Doar dorul de Tine, de chipul Tău blând
îmi spune mereu...
În curând...
În curând...

La poarta cetaţii odată voi sta
acolo departe în patria Ta.
De dorul acesta ce-mi arde în piept
veghez şi tresar
şi Te-aştept...
şi Te-aştept...

În lumea aceasta mereu călător
mă-nalţ către stele pe scări de fior.
La orice sclipire tresar îngânând:
O, vino, Te rog...
mai curând...
mai curând...
Costache Ioanid
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Iertarea (1)

4/06/2009 08:20:00 p.m. Posted by Andrey


"... şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul." (Coloseni 3:13)

Cât de greu este un pahar cu apă? Depinde cât de mult trebuie să-l ţii în mână. Un minut nu e nici o problemă, dar după o oră s-ar putea să te doară mâna. Dar după 24 de ore, te vei simţi foarte rău! Paharul are aceiaşi masă în fiecare secundă, dar cu cât îl ţii mai mult, cu atât pare mai greu. La fel este şi cu duşmănia; poate deveni atât de grea încât te împiedică să mai trăieşti. Oamenii te vor răni; aceasta este realitatea faptului că împărţim aceiaşi planetă cu ceilalţi. Uneori se întâmplă intenţionat, alteori nici nu ştiu că te-au supărat, cu atât mai puţin că ţi-au rupt inima. Înseamnă aceasta oare că trebuie să trăieşti pretinzând ca totul e bine? NU, primul pas este să-ţi înfrunţi sentimentele, iar când rana este adâncă este chiar mai greu să ierţi. Atunci trebuie să te rogi: "Doamne, schimbă-mi inima şi vindecă-mă". Domnul Isus a spus: "rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi" (Luca 6:28). Când faci aşa, ceva neaşteptat se întâmplă, inima ţi se înmoaie, emoţiile cedează şi te uiţi la acei oameni cu îngăduinţa Domnului. Pavel a spus: "Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi". Când semenii neiertare, culegi neiertare, chiar şi de la Dumnezeu!

Isaac este un prim exemplu de practicare a iertării. În timpul unei secete, el a săpat puţuri pe care duşmanii lui i le-au luat. Dar în loc să se răzbune, el a mers mai departe şi a săpat altele. În consecinţă Dumnezeu a umplut puţurile goale ale lui Isaac şi i-a promis că-l va binecuvânta pe el şi copiii lui (Geneza 26:22-23)! Şi El îţi va umple golul din viaţă când îi vei ierta pe cei care te-au rănit.
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Înainte să mori - TRĂIEŞTE!

4/06/2009 12:21:00 p.m. Posted by Andrey


"Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi" (Proverbe 27:1)

În cartea sa The Finishing Touch, Chuck Swindoll scrie: "Avionul se îndrepta spre New York, un zbor de rutină, în mod normal foarte plictisitor. Dar de data aceasta s-a dovedit a fi altfel. În timp ce se aflau în coborâre, pilotul şi-a dat seama că echipamentul de aterizare nu funcţionează. A apăsat de mai multe ori pe butoane, încercând din nou şi din nou pentru a face ca aparaturile să funcţioneze... fără succes. Atunci a cerut instrucţiuni turnului de control de la sol. În timp ce avionul survola pista de aterizare şi echipajul de urgenţă a îmbrăcat pista în spuma, au sosit camioane de pompieri şi alte vehicule pentru cazuri de urgenţă. Între timp pasagerii au fost sfătuiţi prin acea voce calmă, rece pe care o folosesc piloţii. Stewardesele alunecau spre cabină cu un aer rezervat. Pasagerilor li s-a spus să-şi pună capul intre genunchi şi să-şi apuce gleznele înainte de impact. Se auzeau plânsete, panică şi strigăte de disperare. Apoi când mai erau câteva minute până la aterizare, pilotul a anunţat dintr-odata la microfon: 'Incepem coborârea finală. În acest moment, potrivit codului aviatic stabilit la Geneva, este de obligaţia mea să vă informez că, dacă credeţi in Dumnezeu ar trebui să începeţi să vă rugaţi'. Aveţi cuvântul meu că a spus chiar aşa."

Deci care este mesajul? "Nu te făli cu ziua de măine, căci nu ştii ce poate aduce o zi". Trăieşte fiecare zi în lumina vesniciei. Trăieste clipa şi stoarce tot ce poţi din ea. Iubeşte-i şi bucură-te de oamenii care contează. Mai fă un pas spre ţelul tău şi spre împlinirea planului lui Dumnezeu pentru viaţa ta. Cu alte cuvinte, înainte să mori, trăieşte!
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

De Paşte

4/05/2009 12:15:00 p.m. Posted by Dani'El

Pastele se apropie cu pasi grabiti, iar pregatirile pentru celebrarea acestei sarbatori deosebit de importante sunt in toi. Cum au aratat insa pregatirile de Paste facute pentru Domnul Isus in urma cu 2000 de ani? Tatal ceresc facuse deja inainte de intemeierea lumii toate pregatirile pentru lucrarea Sa de mantuire, lucrare ce avea sa atinga punctul culminant in ziua invierii. Isus a fost Dumnezeu, dar El S-a numit pe Sine si Fiul omului. Ca om – conceput de Duhul Sfant, dar nascut dintr-o fecioara si supus Legii – era normal ca Isus sa duca acea lupta spirituala din Gradina Ghetsimani. El a suferit mult, si aceasta nu doar pe cruce sau in timpul biciuirii. Momentele de agonie spirituala din Gradina Ghetsimani, tradarea lui Iuda si lepadarea lui Petru, toate acestea au insemnat suferinte cumplite pentru Fiul omului. Isus Cristos a mers de buna voie pe drumul catre Golgota, fiind ascultator pana la moartea pe cruce. Cum stau lucrurile cu viata noastra? Sunt cumva cele mai inalte aspiratii ale noastre legate de o cariera profesionala, un statut social respectabil sau o familie frumoasa? Sau mai degraba tinta noastra principala este ca Dumnezeu sa fie slavit prin tot ceea ce facem?
*********

De Paste ne gandim poate cel mai mult la calea suferintelor, la rastignirea si la invierea lui Isus Cristos. Tot aceasta este perioada in care ne amintim si de ucenicul care L-a tradat pe Domnul Isus, si anume de Iuda Iscarioteanul, ultimul trecut pe lista apostolilor. El a auzit cuvintele Invatatorului, a asistat la lucrarea Lui si a fost trimis sa vesteasca Cuvantul si sa faca minuni. Iuda a fost primul crestin cu numele. Un crestin cu numele este acea persoana care are o traire fara Cristos. Se afla in mijlocul crestinilor, dar cu inima este la mare departare. Poate arata frumos in exterior, dar interiorul duhneste a moarte. Iuda a fost primul care s-a aflat in apropierea directa a Domnului Isus, dar care nu I-a daruit niciodata inima cu totul. Isus Cristos a murit pe crucea de pe Golgota pentru toti cei care sunt gata sa accepte darul iertarii Sale. Intr-adevar, in final, Iuda si-a regretat fapta, dar nu a mai gasit calea inapoi spre Domnul, ci a ales sa se spanzure. Va veni momentul cand cainta nu va mai fi posibila nici pentru noi. Din acest motiv, nu trebuie sa amanam intoarcerea la Domnul: „Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile.”

***********

Baraba sau Isus? Fara indoiala acesta este cel mai dramatic schimb de roluri care a existat vreodata in istoria omenirii. Alegerea lui Baraba, criminalul condamnat, in dauna lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, ilustreaza cu claritate incompatibilitatea severa dintre valorile lui Dumnezeu si cele ale omenirii. Baraba ne arata adevarata infatisare a omului, in timp ce Isus Cristos reprezinta chipul autentic al lui Dumnezeu. Dintr-o anumita perspectiva, in Baraba ne regasim cu totii, insa in Domnul Isus vedem fiinta lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Baraba a fost eliberat, iar Cristos condamnat. Istoria lui Baraba are un scop precis in Sfanta Scriptura, fiind o biografie a intregii omeniri. Dumnezeu ne-a lasat acest episod pentru a ne deschide ochii atat cu privire la noi insine, la starea noastra decazuta, cat si la planul Sau de mantuire. Acum traim in perioada de sfarsit dinaintea revenirii in glorie, pe norii cerului a lui Isus Cristos. Astazi ne indreptam cu pasi repezi spre punctul culminant al ultimului act al lepadarii lui Isus, Neprihanitul, Imparatul si Judecatorul sfant care S-a asezat in locul nostru, al celor vinovati. El a luat vina noastra asupra Sa, pentru ca, prin jertfa Lui sa obtinem acces neingradit la Dumnezeu Tatal si sa ne putem numi copiii Lui. Aceasta trebuie sa Ii cerem in rugaciunile noastre, acum este momentul deciziei. Tu pe cine ai ales?

************************

Strigatul de la Miezul Noptii 04/2009
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

2 Comentarii:

Eu Ştiu Ce Vrei

4/04/2009 08:08:00 a.m. Posted by Andrey


Eu ştiu ce vrei, fară să-Mi spui,
când ochii tăi puternic cată,
când faţa ta e-nlăcrimată
şi-ţi tremură fiinţa toată...
când cauţi ajutor - şi nu-i,
când ce-ai voi nu poţi să cei...
Eu ştiu,
fără să-Mi spui
ce vrei.

Tu ştii, fără să-ţi spun, ce vreu,
de vrei s-asculţi şi să-mplineşti
tot ce cunoşti şi ce simţeşti,
ce-i drept să spui şi să trăieşti...
tu ştii ce vrea Cuvântul Meu
de vrei s-asculţi porunca lui...
tu ştii
ce vreu
fără sa-ţi spui.

Traian Dorz
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Tie iti dau inima ...

4/02/2009 01:17:00 p.m. Posted by Andrey

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.
Proverbe 4:23



  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Rabdarea

4/02/2009 12:00:00 p.m. Posted by Anaette





„Lipsa de ştiinţă este o pagubă pentru cineva, şi cine aleargă neghiobeşte înainte, o nimereşte rău”
[ Proverbe 19:2]






Pentru a fi un urmaş devotat al lui Hristos, trebuie să fii o persoană răbdătoare. De foarte multe ori atunci când auzim despre vreo problemă, reacţionăm în fire, pripit sau brutal.

Răbdarea te ajută însă ca în faţa acestor situaţii să ai o cu totul altă atitudine şi să câştigi biruinţa în faţa oricărei provocări. Puţini oameni prezentaţi de Sfânta Scriptură pot ilustra acest fapt mai bine ca Neemia.

În primul capitol al cărţii pe care a scris-o, ne este arătat că Neemia a auzit că ceva foarte grav s-a întâmplat în Iuda şi în Ierusalim. În loc însă să se angajeze imediat pentru a face ceva ca să îndrepte aceste lucruri, fiindcă ştia că fără ajutorul lui Dumnezeu nu poate avea reuşită, cu o deosebită răbdare Neemia s-a rugat şi a cerut lui Dumnezeu lumină pentru ceea ce ar trebui să facă.

Versetul biblic de astăzi ne arată că a te avânta în necunoscut nu numai că este neînţelept şi periculos, ci de foarte multe ori este şi păcătos.

Pentru lucrarea pe care a trebuit s-o împlinească, Neemia s-a rugat şi s-a pregătit aproape 4 luni. Când a fost ultima dată când pentru un lucru pe care a trebuit să-l împlineşti te-ai rugat mai înainte timp de patru luni?

Pentru că Dumnezeu apreciază răbdarea, trebuie să ne aliniem planurile noastre cu calendarul ceresc. Şi vei cunoaşte planurile lui Dumnezeu, numai atunci când vei vorbi cu El regulat în rugăciune şi vei aştepta apoi cu răbdare răspunsurile Lui.

Pentru că mulţi dintre noi atunci când nu primesc un răspuns imediat, sunt gata să renunţe în mijlocul acestei societăţi agitate şi violente, răbdarea este o lecţie foarte greu de învăţat.

Pentru a o învăţa, fii gata chiar din această zi să te asemeni cu Neemia, căutându-l pe Domnul în mod frecvent în rugăciune, aşteptând apoi cu răbdare toate răspunsurile Lui.


DUMNEZEU APRECIAZĂ RĂBDAREA!
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Comoara din tine

4/01/2009 03:18:00 p.m. Posted by Nadia



"Comoara aceasta ... este de la Dumnezeu" (2 Corinteni 4:7)

Ştii că înlăuntrul tău se află o comoară? Dumnezeu a pus-o acolo.

Ea constă în calităţile tale unice şi în focul din sufletul tău.
Poate viaţa a aruncat apă rece peste acel foc, dar Dumnezeu îl poate reaprinde.

Să remarcăm că această comoară dinlăuntrul tău este "de la

Dumnezeu" şi ceea ce El posedă, El protejează, hrăneşte şi va folosi spre slava Sa.

Dar Dumnezeu este un investitor înţelept; când face o investiţie, aşteaptă un câştig!

Se spune că cel mai bogat loc de pe această planetă nu sunt câmpiile cu petrol din Kuweit sau minele de diamante din Africa de Sud.
Nu, cele mai bogate zăcăminte se află în cimitirele locale, îngropate în acele locuri sacre se găsesc visele care nu s-au împlinit niciodată, cântecele care nu au fost niciodată cântate, cărţile care nu au fost niciodată scrise, ideile care nu au fost niciodată împărtăşite, invenţiile care nu au fost niciodată concepute, planurile care nu au trecut niciodată de planşa de desen a minţii şi scopurile care nu au fost niciodată atinse. Doar un procent nesem­nificativ a celor care trăiesc pe această planetă vor descoperi şi îşi vor atinge adevăratul potenţial.

Vrei să fii unul dintre aceştia?
Întreabă-te: "Cine sunt eu?
De ce m-a pus Dumnezeu în acest loc?
Cât potenţial deţin?
Cum pot să-mi maximizez potenţialul spre slava Lui?"

În răspunsurile la aces­te întrebări stau cheile unei vieţi împlinite.

Dacă încă nu ai descoperit care este scopul vieţii tale, vorbeşte cu Dumnezeu.
"Toate au fost făcute prin El" (Coloseni 1:16).

Înainte să rosteşti primul tău cuvânt sau să faci primul tău pas, Dumnezeu a avut un plan pentru viaţa ta.

Poate spui: "Dar am ratat atât de grav".

Poate, dar este uimitor ce poate face Dumnezeu cu o viaţă zdrobită când îi încredinţezi Lui toate cioaburile vasului tău!
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Spiritul biruitor!

4/01/2009 02:18:00 p.m. Posted by Andrey


"Au fost viteji în războaie" (Evrei 11:34)

O piatră de polizor poate face un diamant să strălucească sau să transforme o piatră solidă în praf. Charles Steinmetz, unul dintre fondatorii societăţii General Electric, era făcut din aluatul bun. Şchiop din naştere, el a fost atât de scund încât arăta ca un pitic. Mama lui a murit înainte ca el să împlinească un an. Tatăl lui era sărac, dar era hotărât ca fiul său să aibă parte de educaţie. Charles nu putea să alerge şi să se joace ca băieţii normali, aşa că s-a hotărât să se dedice ştiinţei. Şi-a stabilit următorul scop: "Voi face descoperiri care să-i ajute pe oameni". Când Steinmetz a emigrat în Statele Unite nu ştia niciun cuvânt în limba engleză. Faţa îi era umflată de la frigul pe care l-a îndurat pe vapor. Vederea îi era slăbită. Hainele îi erau ponosite. Autorităţile portuare au fost tentate să-l trimită înapoi in Elveţia, dar el a rămas şi şi-a găsit un loc de muncă cu 2 lire pe săptămână. Acolo a dat dovadă de capabilităţi uimitoare. Compania de început General Electric şi-a dat seama rapid de incredibilul său potenţial. Cariera lui a fost marcată de cercetări şi dezvoltări fără precedent. Când a murit in 1923, un scriitor a spus: "Avea mintea unui inger si sufletul unui vizionar". Ce a avut Charles Steinmetz? Un spirit de biruitor! Eşti şi tu la fel?

Dacă ceea ce faci nu este trainic, nu merită să-ţi iroseşti energia. Oamenii biruitori din Biblie sunt descrişi astfel: "au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe". Ce transformară slăbiciunea în tărie? Credinţa care refuză să se dea înapoi, să bată în retragere sau să se mulţumească cu mai puţin decât cu ceea ce a promis Dumnezeu.
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii: