Comportament social

10/07/2009 09:48:00 a.m. Posted by Amarys


Numeri 5;
6 "Spune copiilor lui Israel: Când un bărbat sau o femeie va păcătui împotriva aproapelui său, făcând o călcare de lege faţă de Domnul, şi se va face astfel vinovat,
7 să-şi mărturisească păcatul, şi să dea înapoi în întregime preţul lucrului câştigat prin mijloace necinstite, adăugând a cincea parte; să-l dea aceluia faţă de care s-a făcut vinovat.


Şi în privinţa comportamentului Dumnezeu a dat reguli stricte. Aceste reguli sunt valabile şi pentru noi. Trăim într-o societate în care necinstea, înşelătoria sunt la ele acasă.
Statisticile spun că suntem o ţară creştină, atunci de ce societatea este atât de bolnavă?
De ce mereu cineva este păgubit, înşelat? Nu cumva am ajuns să nu ne mai pese şi să facem şi noi lucruri nepermise şi condamnate de legea lui Dumnezeu? De ce noi, ca şi creştini stăm deoparte şi nu luăm atitudine?
Dacă ne dorim o viaţă bună, trebuie să începem prin a ne analiza comportamentul. Dacă am păgubit pe cineva, să ne mărturisim păcatul, să dăm înapoi ce am luat pe nedrept şi să adăugăm şi a cincea parte aşa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu.
Este greu, dar nu imposibil. Atunci când ne mărturisim sincer păcatul, Duhul Sfânt ne ajută şi ne dă puterea să ducem până la capăt ce am început.
Dacă am începe să reparăm nedreptăţile, în familia noastră, în biserica noastră încet dar sigur societatea ar începe procesul de vindecare.
Degeaba ne numim creştini, o ţară creştină, dacă faptele noastre sunt o scârbă înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Ce liniştiţi sunt paşii Tăi

10/06/2009 04:08:00 p.m. Posted by Amarys


Ce liniştiţi sunt paşii Tăi în mine când coboară
şi pe-a iubirii mii de căi fiinţa-mi înconjoară!...
Ca mersul stelelor pe cer, ca răsăritul lunii,
ca luntrea gândului, năier, pe apa rugăciunii,

ca izvorârea din afund a stropilor spre unde,
ca taina harului profund când duhul mi-l pătrunde,
ca rouă cerului senin pe iarba aplecată,
ca seara ce-nfăşoară lin pădurea nemişcată,

ca şoapta dulcii adieri prin spicele-nflorite,
ca pacea marilor tăceri pe culmile-nsorite,
ca zvonul paşnicei cântări din sânul primăverii,
ca sfintele înfiorări din noaptea Învierii...

Ca a iubirii dulci văpăi spre-a inimii comoară...
— Ce liniştiţi sunt paşii Tăi în mine când coboară!...


~ de Traian Dorz
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Bolile

10/06/2009 09:11:00 a.m. Posted by Amarys


Numeri 5;
1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 2 "Porunceşte copiilor lui Israel să izgonească din tabără pe orice lepros, şi pe oricine are o lepădare de sămânţă, sau este întinat prin atingerea de un mort. 3 Fie bărbaţi fie femei, să-i scoateţi afară din tabără; să-i scoateţi afară, ca să nu spurce tabăra în mijlocul căreia îmi am Eu locuinţa."
4 Copiii lui Israel au făcut aşa, şi i-au scos afară din tabără; cum poruncise lui Moise Domnul, aşa au făcut copiii lui Israel.

Poporul Israel a beneficiat de reguli stricte din partea lui Dumnezeu, pentru a putea duce o viaţă cât mai bună.
Nu existau cunoştinţe medicale, nu existau laboratoare în care să se facă teste sau manuale ştiinţifice despre boli. Aceste reguli sunt valabile şi pentru noi astăzi. Trebuie să respectăm şi noi aceste reguli date de Dumnezeu în vechime.
Cu toate că medicina a evoluat foarte mult, multe boli se răspândesc astăzi şi fac ravagii printre oameni, din cauza lipsei de igienă.
Dumnezeu nu ne vrea bolnavi. Boala nu este de la Dumnezeu. Ca şi creştini trebuie să acordăm mare atenţie învăţăturilor şi regulilor care sunt în Biblie, să nu trecem cu uşurinţă peste pasaje ca acestea.
Să punem accentul pe sănătatea noastră, să ducem o viaţă echilibrată. Să ne odihnim suficient, să ne hrănim sănătos. Să nu facem abuzuri în nici un domeniu al vieţii noastre.
Nu este credincioşie faţă de noi şi faţă de Dumnezeu, când ducem o viaţă dezordonată, fără să ţinem cont de regulile care ne învaţă cum să trăim chiar şi aici pe acest pământ plin de pericole în armonie şi sănătoşi.
Dumnezeu este interesat de prosperitatea ta, spirituală, fizică şi financiară.
El doreşte ca fiecare copil al Său, să ducă o viaţă cât mai bună, iar datoria noastră este să cunoaştem ce spune Cuvântul lui Dumnezeu şi să respectăm cu seriozitate tot ce scrie. Numai aşa ne putem bucura de o viaţă plină de sănătate.


  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Binecuvântarea

10/05/2009 12:00:00 p.m. Posted by Amarys


Numeri 6;
24 ,Domnul să te binecuvânteze, şi să te păzească! 25 Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să Se îndure de tine! 26 Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi să-ţi dea pacea! 27 Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta."


În Sfânta Scriptură găsim sfaturi şi modele de trăire, pentru ca noi să ducem o viaţă plină de bucurie, pace şi binecuvântări.
Dumnezeu a dat sfaturi poporului său, sfaturi şi reguli care sunt valabile şi astăzi pentru noi. Voi începe cu binecuvântarea.

Peste orice copil trebuie rostită binecuvântare. Un copil este un dar de la Dumnezeu şi trebuie primit şi îngrijit cu seriozitate. Încă de mic, un copil trebuie învăţat căile şi legile lui Dumnezeu.
Este datoria fiecărui părinte şi responsabilitatea cea mai mare să se asigure că face tot ceea ce spune Cuvântul Domnului referitor la creşterea şi îngrijirea unui copil. Educaţia religioasă cade în sarcina părinţilor. La rândul lor, părinţii trebuie să cunoască şi să aibă o relaţie reală cu Dumnezeu, ca să poată transmite copiilor lor, mesajul clar şi curat al lui Dumnezeu.
Rosteşte peste copilul tău cuvinte de binecuvântare, vorbeşte-i tot timpul despre purtarea de grijă şi dragostea lui Dumnezeu.
Nu-ţi păgubi copilul de nici o binecuvântare.


  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Binecuvântare

10/04/2009 08:40:00 a.m. Posted by Amarys

Psalmii, 34;1 Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.


Termenul de "binecuvântare" îşi are rădăcina într-un verb care înseamnă, a lăuda, a cinsti, a vorbi de bine, a acorda o poziţie specială cuiva.
Astăzi este ziua când împreună cu fraţii şi surorile noastre în Domnul, ne îndreptăm înspre locul de închinare.
Eşti pregătit să aduci laude Domnului, să binecuvintezi Numele Lui cel Sfânt?
Eşti pregătit să îţi pleci genunchii în adorare şi mulţumire pentru că prin mare mila Sa, astăzi ai şansa să mergi la locul de închinare?
Îţi este pregătită inima să cânte o cântare de laudă Domnului? Lauda este parte din viaţa ta?
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Transformarea

10/03/2009 10:39:00 a.m. Posted by Amarys


Filipeni, 1:
6 Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvipână în ziua lui Isus Hristos.



Din ziua în care am ales să-l urmăm pe Cristos suntem într-un proces de transformare, care durează toată viaţa.
Să nu ne mulţumim doar cu numele de creştini, sau dacă frecventăm o biserică să credem că e suficient.
Procesul de transformare se poate opri dacă nu suntem atenţi şi nu cunoaştem Cuvântul SfinteiScripturi.
Dacă nu ne punem la dispoziţia Domnului cu toată sinceritatea şi încrederea, ne rătăcim singuri.
Să ne verificăm tot timpul, dacă suntem pe calea credinţei, dacă aducem rod, dacă procesul care a început în noi, este real.
Să cerem în fiecare zi putere, înţelepciune, să ne putem ţine pe calea pe care am pornit.
Să fim atenţi să ţinem flacăra credinţei vie, să ne sfârşim alergarea cu bine.
Să trăim astfel încât să fim siguri, că atunci când ne vom întâlni cu Domnul nostru nu vom rămâne de ruşine.


  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Cât rod aduci?

10/02/2009 09:32:00 a.m. Posted by Amarys


Ioan 15
;16 Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.



Suntem mereu în competiţie, vrem să fim mereu primii, în tot ce ne poate oferi lumea, dar în ceea ce priveşte viaţa de credinţă nu prea luăm lucrurile în serios.
Te-ai gândit vreodată serios la acest verset, care spune; "Eu v-am ales pe voi"?
Cuvântul Domnului spune clar că am fost aleşi de către El.
Când ai meditat ultima dată la acest aspect din viaţa ta?
Ai fost ales, ai fost considerat preţios, de încredere, ţi s-a încredinţat un mandat pe care tu trebuie să-l onorezi cum se cuvine.
Eşti demn de onoarea pe care ţi s-a acordat?
Îţi trăieşti viaţa cu demnitate şi responsabilitate?
Eşti rânduit să aduci rod, dar un rod care să rămână.
Vrei să te numeri printre cei mai buni?
Eşti deja, ai fost ales.

Nu mai pierde vremea.
Începe de azi să aduci rod, dacă vrei să intri în binecuvântările promise.


  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Lucruri de nimic

10/01/2009 12:55:00 p.m. Posted by Amarys


Amos 6;
13 Vă bucuraţi de lucruri de nimic, şi ziceţi: "Oare nu prin tăria noastră am câştigat noi putere?"



Fiecare dintre noi doreşte să fie cineva. Fiecare dintre noi caută aprecierea celor din jur, fie că recunoaşte, fie că nu. Am întâlnit mulţi oameni care afirmau cu tărie că ei sunt smeriti, că pe ei nu îi interesează ce spun ceilalţi şi pentru ei părerea celor din jur nu are importanţă. În timp, pe masura ce i-am observat, am descoperit că în fapt nu spuneau adevărul. Întradevăr se arătau foarte indiferenţi faţă de feed-backurile primite dar cu toate astea, erau complet dependenţi de ele.

Ce încerc să spun aici nu este că a-ţi dori să fi important este un lucru rău. A-ţi dori aprecierea şi dorinţa de afirmare sunt parte din construcţia noastră. Dumnezeu ne-a dat aceasta nevoie şi a pus-o in noi pentru că avea un scop foarte clar definit.

Amos spunea oamenilor din vremea aceea şi ne spune si nouă astăzi că este foarte uşor să ajungi să crezi că ai putere, că ai aprecierea celor care te înconjoară şi tot el este cel care găseşte şi cauza amăgirii: "Oare nu prin tăria noastră am câştigat noi putere?".
Atata timp cât noi vom căuta puterea prin intermediul nostru, aceasta va rămâne să fie "de nimic". Vom ajunge în situaţia în care ne vom bucura de lucruri fără valoare dar pe care noi le vedem a fi de o importanţă extraordinară. Dumnezeu ne dă lucruri cu adevărat importante dacă ne aflăm într-o relaţie personală cu el.
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii: