Înconjurat de semne de-ntrebare
Care ţeseau un văl de-adânc mister,
Tu ai trecut prin lumea trecătoare,
Isuse,torţă călăuzitoare,
În drumul Tău din cer şi către cer.

Vii întrebări îşi căutau răspunsul
Când Te-ai născut în chip miraculos
Şi Te-a-nsoţit misterul,nepătrunsul,
Mereu,când se-ntrebau:"Oare e Unsul?"
"E Cel ce vine?" "Este chiar Cristos?"

Poate a fost doar curiozitate,
Sau poate chiar erau setoşi de har,
Dar vrând să scape de-ambiguitate
Ei Te-au tratat cu agresivitate
Testându-Ţi nemurirea pe Calvar.

Divine mâini cu mângâieri sublime
Au plâns atunci cu lacrimi rubinii
Muşcate de piroane,cu cruzime,
Când răutatea clocotea-n mulţime
Şi-Ţi refuza prezenţa printre vii.

Misterul care Ţi-a-nsoţit venirea
S-a transformat în beznă pe pământ,
S-a zguduit din temelii zidirea
Când Duhu-Ţi străbătea nemărginirea
Iar trupul era pus într-un mormânt.

Dar de pe"Cine-i?",semnul de-ntrebare
S-a deplasat,scăpat de sub control,
Pe "Unde-i?",chestiune arzătoare
Când au văzut călăii,cu stupoare,
Că în mormânt nu-i nimeni,că e gol.
***
Nu am să pot,oricât aş vrea de tare,
Să-Ţi mulţumesc Isuse îndeajuns
Că prin jertfirea Ta mântuitoare
Tu m-ai scăpat de semne de-ntrebare,
Căci înviind în mine,mi-ai răspuns.

Eu ştiu şi "cine" eşti şi ştiu şi "unde"
Căci Tu mi-ai dezlegat acest mister,
De-aceea aş dori ca orişiunde
Să pot şi eu la întrebări răspunde,
Să fiu o călăuză către cer.

Amin

Simion Felix Marţian

Trecea Isus prin săli de judecată,
Sobor,Pilat,Irod şi iar Pilat,
Într-un proces cum n-a mai fost vreodată,
Şi raţiunea ţipă consternată:
„Cum,Adevărul este acuzat?

Pe banca acuzaţilor stă Mila?
Stă Dragostea cu chip curat şi blând?
Se înroşeşte chiar şi clorofila
De indignare,când îşi pun ştampila
Pe condamnare,oamenii,pe rând.”

A apărut un licăr de dreptate
Când i s-a dat s-aleagă,la popor,
Între un Miel şi-un om cu mâini pătate,
Însă mulţimile înfierbântate
Ales-au...potrivit cu firea lor.

„La moarte!”ţipa aspru acuzarea
Cu glas de bici,tăios,încrâncenat,
Şi raţiunea-şi strigă consternarea:
„Dar unde-i,unde este apărarea?
Cum să condamni un om nevinovat?”

Însă procesul,apă-nvolburată,
Curge spre un deznodământ fatal
Şi raţiunea tace sufocată,
Căci toată-această falsă judecată
Trece dincolo de raţional.

Cine şi cum putea să înţeleagă
Că acuzatul,în tăcerea Lui,
Primea pedeapsa pentru lumea-ntregă,
Când fiecare îşi ducea-n desagă
Păcatul bici şi suliţă şi cui.

Şi eu I-am provocat grea suferinţă
Însă acum,fiindcă-am înţeles,
Mă-nchin smerit,cu-ntreaga mea fiinţă,
Să Îi arăt,iubind,recunoştinţă
Că n-a fost apărarea la proces.

Amin

Simion Felix Marţian