Antonia este sora lui Emanuel. Ea a implinit cincisprezece ani in data de 17 august 2009. Pe cand era mai mica, arata ca un băiat. Din păcate aceasta este realitatea pentru multe fete care cresc într-o casa de copii.
Antonia este o fata; liniştita, care stie ce vrea, dar nu stie cum sa exprime acest lucru. Ca şi Emanuel ea a crescut în casa de copii din localitate. Antoniei ii este greu sa aiba încredere în oameni, mai ales în adulţi, suferind inca de faptul ca a crescut in Casa de copii de la sase ani, cand mama lor s-a imbolnavit şi a fost internata in spital. Este timida şi îşi mascheaza timiditatea printr-o atitudine agesiva, tocmai cu intentia de se proteja.
Emanuel a fost de mai multe ori la noi acasa, inca din anul 2003. Am aflat cu intarziere ca Emanuel are o sora, tot la Casa de copii. Incepand cu luna martie 2006, Antonia a venit la noi in familie impreuna cu Emanuel, fiind incredintati prin Tribunal cu hotarare judecatoreasca, in plasament familial.
Am vazut-o prima data pe aceasta fetita la toaleta fetelor in scoala. Cu caciula trasa pe ochi, pantalóni largi si geaca baietoasa, arata chiar ca un baiat. Chiar i-am atrás atentia :
-Ce cauti, mai baiete, aici?
La interpelarea mea s-a uitat peste umar cu o strambatura, miscandu-si capul brutal, ca si cum ar fi vrut sa-mi transmita un mesaj nu prea pasnic. In spatele meu era colega la care era in clasa si mi-a atrás atentia :
- Este fetita!
Dupa ce am aflat ca este sora lui Emmanuel, am luat-o si pe ea la sfarsit de saptamana in familie. In ziua in care am anuntat-o ca intentionam sa-i luam pe amandoi pentru o perioada mai lunga de timp, au venit impreuna in vizita. Am stat de vorba in birou si, in momentul in care i-am adus la cunostinta faptul ca intr-o familia se indeplinesc niste sarcini ( cum ar fi invatatul ) a avut o reactie necontrolata, violenta chiar. A dat cu pumnul in scaun strigand :
-Da’ce! Eu nu vreau sa invat! Mie imi place sa joc fotbal, asa ca vreau sa am timp sa joc fotbal!
Un timp am tacut, privind-o lung, apoi i-am spus pe un ton calm :
- Tu alegi : vii la noi si respecti regulile familiei sau ramai in centru…Noi nu te obligam…
A bombanit ceva neinteligibil, dupa care au plecat.
A doua zi a venit impreuna cu Emanuel sa ne ajute sa desenam curcubeul in camera lor. In timp ce-l desenam, mi-a soptit
- Am hotarat sa vin…si sa invat…
Si s-a tinut de cuvant… In clasa a VI a a luat premiul al II-lea. Acum este clasa a IXa. Este printre primii elevi din clasa , la invatatura, dar si purtare...A incheiat doar cu medii de 9 si 10. E ambitioasa, dar si sensibila...
La inceput a fost greu pentru Antonia, deoarece avea impresia ca trebuie sa lupte pentru a castiga un loc in inimile noastre. Mi-a marturisit cu durere in glas ca mama lor il iubea mai mult pe Emanuel si o pedepsea doar pe ea cand faceau rele, fapt pentru care se razbuna pe fratele ei, lovindu-l si lasand ura sa i se cuibareasca in suflet. Poate era doar o impresie, poate era adevarul, dar cert e ca o afecta acest fapt. Treptat si-a dat seama ca este acceptata asa cum este ea si ca nu mai este cazul sa rivalizeze cu fratele ei sau un alt copil pentru a fi acceptata si recunoscuta ca un copil valoros. Si-a dat seama ca fratele ei este persoana cea mai importanta din viata ei si se roaga sa lase dragostea de frate sa-i inunde inima. Cu cât sta mai mult la noi, cu atat se simte mai bine in casa noastra şi simte ca face parte din familie. Antonia simte ca este tratata ca un copil normal si este acceptata si iubita neconditionat. Isi doreste sa creasca si, la randul ei, sa fie cu noi cand vom fi batrani.
Zambetul infloreste acum pe obrazul acestui copil, care a invatat sa se pretuiasca si sa-si recunoasca statutul de fetita... acum, o adevarata domnisoara.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu