Clepsidra

Sunt două mii de ani de la Calvar,
De când cu-a Mielului divin jertfire,
Intrând în noua epocă,de har,
S-a-ntors clepsidra pentru omenire.
De-atunci nisipul curge lin,constant,
Tragic şi implacabil totodată;
Mai e puţin şi-acela e garant
Că vremea harului nu-i încheiată.
Încă se-aude,cu un dulce glas,
Isus chemând la El pe fiecare:
"Hai,foloseşte timpul ce-a rămas,
Încă mai poţi primi în dar iertare."
Priveşte la clepsidra cu nisip
Care în mod dramatic se goleşte,
Ai vrea s-o-ntorci din nou,dar nu e chip
Căci pentru oameni harul se sfârşeşte.
Nu aştepta acest deznodământ,
Încă mai e nisip,deci e speranţă,
Cristos mai umblă încă pe pământ
Şi în prezenţa Lui e siguranţă.
Cu firele scurgânduse-n abis
Te scurgi şi tu,dar El mâna-ţi întinde,
Cristos te vrea cu El în Paradis,
Nu ezita,acum de mână-L prinde.
Amin
Simion Felix Marţian
3/19/2011 09:50:00 a.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
Geocentrism

Paradoxal,absurd sau depăşit,
Un gând îşi cere astăzi crezământul:
Da,Universul este infinit,
Dar Dumnezeu,atunci când l-a-ntocmit,
A pus,totuşi,în centrul lui Pământul.
Nu vin cu inedite teorii
Pentru-a susţine-aceste afirmaţii,
Las astre ,supernove,galaxii,
Pe drumul lor trasat din veşnicii,
Cuprinse în eliptice rotaţii.
Las Legile mecanicii cereşti
Să stabilească sensuri şi trasee,
Nu vin cu socoteli inginereşti
Şi nici nu vreau să izvodesc poveşti
Cu traiectorii noi prin Căi lactee.
Nu felul cum Cel Sfânt le-a aşezat,
Sau distanţarea lor în ani lumină
Vin să dea gir acestui postulat,
Dar Dumnezeu,atunci când le-a creat,
Doar pe Pământ Şi-a întocmit grădină;
Iar în grădină El l-a instalat
Pe cel în care-Şi oglindea sfinţirera,
Căci după chipul Său era creat
Şi-n nări duh de viaţă i-a suflat,
Pe om, prin care-a-ncununat zidirea.
Paradoxal,absurd sau depăşit,
Un gând răzleţ îşi cere azi rostirea:
În centru,Universul infinit
Are Pământul,unde a venit
Din cer Cristosul,Calea,Mântuirea.
Simion Felix Marţian
2/26/2011 02:52:00 p.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
Credinţa

Colos cenuşiu plămădit din granit,
Cu nori şi cu vulturi pe frunte,
De veacuri şi veacuri mereu neclintit
Se-nalţă magnificul munte.
Îmi umplu privirea de el,copleşit,
Strivit de statura-i imensă,
Şi-n chinga micimii mă simt stingherit,
Cuprins de o teamă intensă.
Însă,deodată,în duhul înfrânt.
În mult prea umila-mi fiinţă,
Coboară o forţă venind din Cuvânt,
Puterea numită credinţă
Şi vajnicul munte devine stingher
Chircindu-şi trufia spre poale,
Căci pot cu credinţa primită din cer
Să-l mătur,să-l mătur din cale.
Ce mare putere ne-a dat Dumnezeu
Sădindu-ne-n inimi credinţă
Ştiind că prin ea,în furtună,mereu
Putem să avem biruinţă.
Purtăm rădăcina credinţei în noi,
S-o creştem cu multă migală
Udând-o mereu cu-ale rugilor ploi,
Ferind-o de orice-ndoiulă.
Căci prin credinţă,tezaur de preţ
Crescut din divinul grăunte,
Eu pot să cutez,să rostesc îndrăzneţ:
Eu cred,deci,tu mută-te,munte!
Amin
Simion Felix Marţian
2/05/2011 09:53:00 p.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
După Sărbători

Doar un covor de cetină uscată
Lipsit de strălucire,de culori,
Din ramura de brad,sacrificată,
Mai aminteşte că „a fost odată”
O atmosferă...ca de sărbători.
Gonit de timp se stinge prin unghere
Ecoul clopoţeilor de-argint,
Şi un colind de ieri,acum tăcere,
Cu-o ultimă zvâcnire de putere
Se-ndreaptă spre-al uitării labirint.
Năştea ieri constelaţii ireale
Pe cer ,al artificiilor foc,
Azi,curcubeie artificiale
De becuri prinse-n jerbe de petale
Se sting treptat şi bezna vine-n loc.
Cu gust de „de ajuns”şi de sleială
Se stinge-al sărbătorilor ecou;
S-a terminat spectacolul de gală
Şi oamenii-şi reiau viaţa normală:
„Oricum,la anul ne vedem din nou”.
Ce trist! Ce atitudine ingrată!
O omenire greu de înţeles
Este privită azi din cer de-un Tată
Ce,răbdător,întreabă încă-o dată:
Aceasta este tot ce-aţi înţeles?
V-am dat prin Naştere o Sărbătoare
Ce nu are statut de „efemer” ,
Căci bucuria ei clocotitoare
N-are sfârşit,nu are-n timp hotare,
Venind din cer ,continuând spre cer.
La Betleem vi s-a născut Mesia,
Pământ şi cer în El a contopi,
Eternul a învins vremelnicia,
Sărbătoriţi-vă,deci,bucuria,
Prin închinarea voastră zi de zi!
Amin
Simion Felix Marţian
1/08/2011 07:05:00 p.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
Rugăciune în pragul noului an

„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune.”(Geneza.1:31a)
Prin Logos toate s-au înfăptuit,
Creaţia întreagă-i o minune
Iar când lucrarea,Doamne,-ai isprăvit
Spre tot ce ai făcut Tu ai privit
Şi ai văzut că toate-s foarte bune.
Eram cotat ca „foarte bun”şi eu
Fiind administrator pe planetă,
Purtam în mine chip de Dumnezeu
Dar m-a îngenuncheat păcatul greu
Şi mi-a mânjit această etichetă.
A trebuit să fie un Calvar
Marcând a veşniciilor răscruce,
Şi Fiul Tău,aducător de har,
Să-mi curăţească eticheta,iar,
Murind pentru păcatul meu pe cruce.
Acum,cu tot ce am dumnezeiesc,
Cu tot ce regăsesc curat în mine
Vreau să fac lucruri bune,şi doresc
Să pot,la fel ca Tine,când privesc
La ce-am făcut,să spun că-i foarte bine.
Aş vrea să îmi dispară din auz
Păcatul vechi,tot zornăindu-şi lanţul,
Făcându-mă adeseori confuz,
Şi n-aş mai vrea ca iarăşi să mă scuz
Când, la sfârşit de an, îmi fac bilanţul.
Căci eu privesc la anul ce-a trecut
Şi caut cu-ndârjire numai bine,
Dar din ce văd prin ceea ce-am făcut
Nu-s impresionat în mod plăcut
Şi nu te mulţumeşte nici pe Tine.
Însă ştiind că eşti îndurător,
Pentru iertare eu te rog fierbinte
Şi pentru har în anul viitor,
Pentru ca la bilanţul următor
Şă fii de mine mulţumit,Părinte.
Amin
Simion Felix Marţian
1/01/2011 11:47:00 a.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
Anul Nou, o şansă nouă

Un an trece, altul vine,
Tu opeşte-te din treabă
Şi din ce-ai făcut, te-ntreabă:
Cât e rău şi cât e bine?
***
Muşcând răbojul vremii, implacabil,
Cu semne ce statornicesc hotar,
Trece numerotat, irepetabil,
Încă un an prin foi de calendar.
Venind din neguri, dispărând în ceaţă
Ca tainele potecilor de vânt,
El e felie-n porţia de viaţă
Pe care o trăim noi pe pământ.
Această porţie, ce fiecare
O savurăm puţin câte puţin,
E pentru noi vremea hotărâtoare
Când pentru veşnicii ne pregătim.
E vremea luptei împotriva firii,
A-mpotrivirii oricărui păcat
Sau...înşelaţi de el, supuşi orbirii,
Nu mai luptăm ci am capitulat.
Această porţie de existenţă
În strai teluric, incomod şi greu,
Nu are un alt scop, altă valenţă,
Decât a ne-mpăca cu Dumnezeu.
De-aceea când vezi zilele, petale
Căzând pe rând din cercul corolar,
Gândeşte-te la scopul vieţii tale
Şi meditează lângă calendar.
Fă un bilanţ şi cântăreşte bine
Privind în urmă anul ce s-a dus,
Şi vezi cât ai făcut doar pentru tine
Şi cât te-ai străduit pentru Isus.
Iar dacă rezultatu-i lamentabil
Nu dispera , priveşte noul an
Ca pe un dar dumnezeiesc, mirabil,
O nouă şansă pentru Canaan.
Şi mulţumind cu toată umilinţa
Pentru divinul, minunatul dar,
Începe noul an cu juruinţa
De a te dărui lui Dumnezeu, plenar.
Amin
Simion Felix Marţian
12/25/2010 11:33:00 a.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
Când Te-ai născut Tu...

Părea că timpu-n cursu-i linear
S-a îndoit,vrând parcă să se rupă,
Când Te-ai născut Tu,bornă de hotar,
Ca să împarţi,în funcţie de Har,
Istoria în „înainte de...”şi „după...”
Era-mplinirea vremii,timp marcat
Să-nceapă planul sfânt de mântuire;
Când Te-ai născut Tu,când Te-ai întrupat,
Zăgazul cerului s-a-ndepărtat
Şi-a inundat pământul cu iubire.
Când Te-ai născut Tu,oştile cereşti
Cântau în cor,unindu-se-ntre ele,
Păstorii erau slujitori domneşti,
Iar staulele case-mpărăteşti
Şi-n Betleem erau mai multe stele.
Totul s-a petrecut cum era scris
Şi totul s-a-mplinit în Pruncul Rege
Venit să spună urii:interzis!
Când Te-ai născut Tu s-a-mplinit un vis,
Căci Tu ai transformat iubirea-n lege.
Te-ai coborât Tu,Fiu de Dumnezeu,
Ca drumul Tău prin lume să Te poarte
Şi pe la uşa sufletului meu;
Când Te-ai născut Tu,m-am născut şi eu,
Căci fără Tine-aş fi trăit în moarte.
Amin
Simion Felix Marţian
12/19/2010 09:11:00 p.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
Întâi Decembrie

Stau nemişcaţi în iarnă Apusenii,
Privind cu duh de tulnice-n fereşti
Spre Alba,ce-n ţinuta-i de milenii
Cântă cu zorii-n clopote utrenii
Pe-un portativ cu note româneşti.
Unirea a fost vis din vremi străbune
Şi azi sărbătorim visu-mplinit
Când româneşte a dat pita-n grâne
Dar nu uita,o,nu uita,române,
Să mulţumeşti cui ai de mulţumit,
Căci dincolo de zbucium şi de trudă,
Pe-un drum când mai uşor şi când mai greu,
Nu tu,cu mâini ce prea uşor asudă,
Îţi modelezi realitatea crudă,
Istoria ţi-o scrie Dumnezeu.
Zi,deci,”mulţam”din inima ta plină
De foc divin şi dor de Dumnezeu
Şi El o să-ţi dea iar din cer lumină,
Căci nu vrea creştinism la naftalină
Şi nici biserici duse la muzeu.
Vrea creştinism real în Romania,
Nu o religie de sărbători
Şi pentru cer reaprinzând făclia,
Românii să-şi trăiască bucuria
Ca sfinţi şi-adevăraţi închinători.
La Alba clopotele dau de ştire
Prin glas de bronz,sonor,maiestuos,
Că azi sărbătorim Marea Unire
Dar,fraţi români,măreaţa împlinire
Este unirea noastră în Cristos.
Simion Felix Marţian
11/30/2010 10:44:00 a.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
Toamna istoriei

Deşi elegia există
În lacrima toamnei,în ploi
Udând ruginia batistă,
O toamnă în sine nu-i tristă,
O toamnă nu-nseamnă noroi.
E drept că şi ziua-i mai mică
Iar vânturi ce bat,tot mai reci,
Frunzişul îl smulg,îl ridică
În stol pastelat,ce-apoi pică
Să moară strivit pe poteci.
Dar frunza e doar o cortină,
Şi-atunci când e smulsă de vânt
Apare tot rodu-n lumină
Şi dă mulţumire deplină
Acelui ce-a pus în pământ.
O toamnă e rază de soare
Ivită pe cerul cernit,
Zâmbind spre convoiul de care
Ce duce recolta-n hambare,
Surâs de stăpân mulţumit.
O toamnă e stolul ce zboară
Departe de ploi şi de ger,
Având pregătită o ţară
Cu soare etern şi cu vară
Ce n-are statut pasager.
***
În toamna istoriei bate
Un vânt de-ncercări,profeţit,
Menit ca să smulgă,să poarte
Frunzişul din ramuri spre moarte,
Dar rodul va fi ocrotit.
E toamna finală,e rece,
E sumbru sfârşitul de veac,
Dar tot ce în jur se petrece
Îi sperie doar pe acei ce
Stăpânului nu-I fac pe plac.
În toamna sfârşitului,doare
Ţesutul în lacrimi decor,
Dar e bucurie,e soare
La cei care merg spre hambare,
La cei ce sunt gata de zbor.
Amin
Simion Felix Marţian
10/23/2010 08:37:00 p.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
A fi sau a nu fi

"A fi sau a nu fi?",celebra dilemă
Ce-l chinuia pe prinţul danez
Nu constituie,ea însăşi,problemă,
Decât atunci când are ca temă
Viaţa trăită,legată de crez.
Nu,nu e un scop trăirea în sine
Ci felul în care alegi să trăieşti,
Căci poţi să te-apropii de rău sau de bine,
Alegerea-n viaţă depinde de tine
Dar pentru alegerea făcută plăteşti.
A fi sau a nu fi cu inima plină
De dragoste sfântă venind din Cristos,
A fi sau a nu fi cu faţa senină,
A fi sau a nu fi balsam ce alină,
A fi sau a nu fi pe cale zelos,
A fi sau a nu fi iertat de păcate,
A fi sau a nu fi şi tu iertător,
A fi sau a nu fi cu mâini nepătate,
A fi sau a nu fi lumină-n cetate,
Acestea-s probleme fierbinţi,care dor.
"A fi sau a nu fi?",celebra dilemă
Din monologul hamletian
Nu constituie,ea însăşi,problemă
Decât raportată la ţinta supremă:
A fi sau a nu fi în cer cetăţean.
Amin
Simion Felix Marţian
10/09/2010 08:09:00 p.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
Aş fi dorit...

Aş fi dorit să cânt numai din flaut
Cu degete înmugurind de dor,
Prin vers Izvorul dragostei să-L caut,
Să mă-nrădăcinez lângă Izvor.
De dimineţi mustind de frumuseţe
Aş fi dorit neîncetat să scriu,
De curcubeie ce îşi dau bineţe
Prin ploi ce udă ţarina târziu,
Despre splendorile ce ne-nconjoară
Şi au fost zămislite prin Cuvânt,
De suflete-nflorind a primăvară
Aş fi dorit,în vers, mereu să cânt.
Despre nemăsurata bunătate
Având obârşia în Dumnezeu
Aş fi dorit,cu versurile toate,
Să ţes doar imnuri înflorind mereu.
Dar pe pământ nu e numai iubire,
Nu-i numai bunătate,sau splendori,
E-o luptă ce se duce cu-ndârjire
Iar printre frumuseţi sunt şi orori.
De-aceea în orchestra de slujire
Adesea am să pun flautul jos,
Luând o trâmbiţă pentru vestire,
Sunând când drumul e primejdios.
Voi trâmbiţa pentru avertizare,
Voi mângâia,cât voi putea,duios,
Dar voi rosti prin versuri şi chemare
La Crucea jertfei sfinte,la Cristos.
Şi flautul,şi trâmbiţa şi gura
Vor glăsui cu rost în versul meu,
Cât Dumnezeu trimite partitura
Eu voi cânta prin vers lui Dumnezeu.
Cu degete înmugurind de dor,
Prin vers Izvorul dragostei să-L caut,
Să mă-nrădăcinez lângă Izvor.
De dimineţi mustind de frumuseţe
Aş fi dorit neîncetat să scriu,
De curcubeie ce îşi dau bineţe
Prin ploi ce udă ţarina târziu,
Despre splendorile ce ne-nconjoară
Şi au fost zămislite prin Cuvânt,
De suflete-nflorind a primăvară
Aş fi dorit,în vers, mereu să cânt.
Despre nemăsurata bunătate
Având obârşia în Dumnezeu
Aş fi dorit,cu versurile toate,
Să ţes doar imnuri înflorind mereu.
Dar pe pământ nu e numai iubire,
Nu-i numai bunătate,sau splendori,
E-o luptă ce se duce cu-ndârjire
Iar printre frumuseţi sunt şi orori.
De-aceea în orchestra de slujire
Adesea am să pun flautul jos,
Luând o trâmbiţă pentru vestire,
Sunând când drumul e primejdios.
Voi trâmbiţa pentru avertizare,
Voi mângâia,cât voi putea,duios,
Dar voi rosti prin versuri şi chemare
La Crucea jertfei sfinte,la Cristos.
Şi flautul,şi trâmbiţa şi gura
Vor glăsui cu rost în versul meu,
Cât Dumnezeu trimite partitura
Eu voi cânta prin vers lui Dumnezeu.
Amin
Simion Felix Marţian
Simion Felix Marţian
9/18/2010 04:04:00 p.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
Sens unic

Un ritm de viaţă tot mai trepidant,
Pe un pământ ce parcă clocoteşte,
Face ca timpul ce curgea constant
Să pară deodată galopant
De parcă el,nu lumea se grăbeşte.
În verdele clipit de semafor
Se-avântă oamenii în intersecţii,
Şi-n duduit de inimi şi motor
Gonesc avizi spre ţelurile lor
În zeci de milioane de direcţii.
Se-ncrucişează-adesea claxonând,
Mai blând sau mai sonor,cum le e felul,
Ba se mai şi ciocnesc din când în când
Dar toţi sunt animaţi de-acelaşi gând:
Cu orice preţ să îşi atingă ţelul.
Parcarea temporară e un lux
Permis doar între două respiraţii
Şi-apoi continuă acelaşi flux
Din zorii zilei până la apus
Şi-apoi sub licărit de constelaţii.
De ce-s atâtea căi şi-atâta zor
Când goana însăşi sensul ei şi-l pierde
Ştiind că totul este trecător?
De ce un impasibil semafor
Să dea la toate,toate undă verde?
Ar trebui să fie doar un sens
Cum Adevărul este numai unul,
Dar pe pământ e-un labirint imens
Şi-un furnicar în traficul intens
Al rătăciţilor ce nu ştiu drumul.
Există însă un navigator
Ce are-n el şi cerul şi pământul,
Cu care drumul îl găseşti uşor
Spre un liman de vis,un ţărm de dor,
Şi-acest navigator este Cuvântul.
Cu el abateri de la rută nu-s
Şi dând speranţă îţi alungă jalea;
Prin el,pe sensul unic,mergi în sus,
Privind cu bucurie la Isus
Când prin Cuvânt ne spune:”Eu sunt calea...”
Amin
Simion Felix Marţian
9/04/2010 11:09:00 a.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
Potolirea furtunii

El S-a sculat,a certat vântul,şi a zis mării:”Taci!Fără gură!”Vântul a stat,şi s-a făcut o linişte mare.(Marcu 4:39)
Băteau din aripi norii a-nserare
Spre asfinţitul încă sângeriu
Chemând,parcă,natura la culcare,
Iar peste Galileea,dinspre mare,
Veneau tăceri de plumb şi de pustiu.
Pe ţărm era Isus cu ucenicii,
Dăduse apă vie la popor,
Dar cum amurgul îmbrăca finicii
Şi aprindea în taină licuricii,
El i-a trimis la locurile lor.
„Haideţi să trecem dincolo se mare”
Le-a zis Isus la ucenici,trudit,
Şi barca a pornit,ascultătoare,
În opintit de vâsle şi-ncordare
Iar Domnul,ostenit,a adormit.
Era o seară caldă,liniştită,
Când,deodată,ca la un semnal,
Din nevăzute guri dezlănţuită
Furtuna i-a învăluit,cumplită,
Şi-un munte părea fiecare val.
În nemaipomenita încleştare
Corabia părea un punct infim
Purtat de vânturi între nori şi mare,
Iar oamenii,cuprinşi de disperare,
Strigau:”Nu-Ţi pasă,Doamne,că pierim?”
Când marea-şi deschidea,parcă,mormântul,
Isus S-a ridicat lângă cârmaci
Şi peste larmă înălţând cuvântul
A dojenit cu străşnicie vântul
Iar mării-nvolburate i-a spus: taci!
O linişte ca de-nceput de lume
A înghiţit pe loc şi vânt şi val
Şi răpăit şi fierbere şi spume;
Furtuna fără ţel şi fără nume
A dispărut cu-ntregu-i arsenal.
***
Poate că azi vâsleşti cu tot avântul,
Dar când furtuna-n larg se va porni
Să-ţi aminteşti că Cel ce e Cuvântul
A plăsmuit şi valul greu şi vântul,
Şi la cuvântul Lui se vor opri.
El e în barcă,cheamă-L! Nu,nu doarme
Ci-aşteaptă de la tine rugăciuni;
Tu roagă-L doar,şi-ale furtunii arme
La glasul Lui divin o să se sfarme,
Căci El şi azi şi-n veci face minuni.
Amin
8/21/2010 07:48:00 p.m. |
1 Comentariu |
Citeste tot articolul...
Ringul

Tu ai în tine pacea lui Cristos
Dar duci o bătălie ne-ntreruptă.
Chiar dacă pare,nu-i un paradox
Căci vieţuind în mediu duşmănos
Obţii divina pace doar prin luptă.
Când ţi-ai ales drumul hotărâtor
Care te-ndepărtează de osândă,
Tu ai intrat în ring ca luptător,
Având un inamic necruţător,
Însă având şi şanse de izbândă.
Văzând echipamentul luminos
Cu-ale formaţiei divine steme,
Duşmanul tău devine furios
Căci vede-n tine chipul lui Cristos,
Coşmarul său de dincolo de vreme.
În faţa Lui pierdut-a la Calvar
Şi vrea ca-n toţi ai Săi să se răzbune;
Nu-i da această şansă,luptă dar,
Vei birui şi azi,şi mâine iar,
Căci galeria stă în rugăciune.
Nu te lăsa trântit jos la podea,
De pe genunchi îndată te ridică,
Respiră rugăciuni şi vei vedea
Cum vei fi întărit în lupta grea
Căci duhul tău nu e un duh de frică.
Duşmanul te loveşte bestial
Şi fiecare lovitură doare,
Tu îl respingi,te-mpotriveşti total,
Şi când sunând se-aude-un gong final
Tu eşti victorios,eşti în picioare.
În sală întunericuri se sting
Căci din zenit lumina curge-ntruna,
Tu te înalţi învingător în ring
Dar nu centuri,ca premiu ,te încing
Căci biruind,răsplata ţi-e cununa.
Amin
Simion Felix Marţian
7/31/2010 02:58:00 p.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
Secerişul

Albastrul cer se reazemă pe plopi
Şi-un suflu viu tălăzuieşte lanul;
Sângele macilor ţâşneşte-n stropi
Şi ciocârlia-şi fulgeră elanul.
Spicul e greu,aproape dureros,
Căci bobul în belşug a dat din glie,
Mişcându-se în soare,unduios,
Lanul de aur la cules îmbie.
De bobul greu,ţinut la subsuori,
Cămaşa spicului stă să plesnească;
Veniţi din patru zări,secerători,
Stăpânu-i gata să vă răsplătească.
Unii-au udat ce alţii-au semănat
Dar Domnul vieţii a făcut să crească,
Voi sunteţi aşteptaţi la secerat,
Să duceţi rod în Patria cerească.
Intraţi cu râvnă,lanul e mănos,
Cereţi putere,cereţi Apă vie,
Aduceţi-vă snopii la Cristos
Şi veţi fi răsplătiţi în veşnicie.
Seninul blând se reazemă pe plopi
Şi în văzduh e tril de ciocârlie,
Cântaţi şi voi,culegători de snopi,
Căci şi în cer e cânt de bucurie.
Amin
Simion Felix Marţian
7/10/2010 09:53:00 p.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
Este scris

În lume-s multe semne de-ntrebare
Şi drumul spre cunoaştere-i deschis,
Dar când descoperi căi înşelătore
Citeşte-n Cartea Sfântă, la izvoare,
Spunând cu-nţelepciune: ESTE SCRIS...
Tu ai un ţel, tu ai în cer un nume,
Însă în drumul tău spre Paradis
Tu trebuie să fii lumină-n lume,
Şi tot ce spui, pe alţii să îndrume,
Zicând cu îndrăzneală: ESTE SCRIS...
Fii paşnic, dar rămâi mereu în gardă
Şi pregătit de dialog deschis;
Veni-vor mulţi cu gândul să te piardă,
Dar tu, călăuzit de Cel ce Har dă,
Arată-le Cuvântul: ESTE SCRIS...
Chiar la Isus, în viaţa pământească,
Venit-a diavolul, fiind decis
Cu şiretenie să-L ispitească
Şi-a fost destul ca Domnul să rostească
Cuvintele Scripturii: ESTE SCRIS...
Cum n-a fost biruit Nebiruitul,
Zicându-i diavolului ce i-a zis,
Cei ce-s ai Lui gusta-vor infinitul,
Având credinţa tare ca granitul
Şi fiind ancoraţi în CE E SCRIS.
Amin
Simion Felix Marţian
6/19/2010 05:59:00 p.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
Camarazi de front

Luptăm pe-acelaşi front, de-aceeaşi parte,
Sub faldurile-aceluiaşi drapel.
Avem în faţă un duşman de moarte
Dar noi răzbim, luptând, tot mai departe,
Făcând din biruinţa noastră ţel.
Umăr la umăr trecem prin furtună
Privind încrezători spre orizont,
Mereu atenţi la goarna care sună;
Lupta e grea, dar suntem împreună
Uniţi ca fraţi şi... camarazi de front.
Dar, vai! neaşteptata lovitură
Găsindu-te cu garda jos, te-a-nvins
Şi-n mreje cu perfidă ţesătură
De viclenii, tentaţie şi ură
Duşmanul te-a înlănţuit, te-a prins.
Iureşul luptei nu mai conteneşte
Dar eu rămân pe loc, cu suflet gol,
Când văd că-n ochi, încet, ţi se topeşte
Dorinţa de-a lupta. Hai, te trezeşte,
Căci păsările morţii dau ocol.
N-am să te las aici, nu, niciodată,
De-ar fi să lupt numai cu pumnii goi;
La amândoi o cale ne-a fost dată
Căci suntem fraţi, avem acelaşi Tată
Şi Tata ne iubeşte pe-amândoi.
De-aceea-L chem, să vină El la tine
Căci Tatăl meu şi-al tău face minuni;
Stai liniştit şi speră, iată-L, vine,
Ţi-e încă frig, dar cât am foc în mine
Eu am să te-nfăşor în rugăciuni.
Ridică-te cu-aceeaşi îndrăzneală
Care-i pentru duşman un nou afront;
Se-apropie victoria finală
Iar Domnul, lângă poarta triumfală,
Va-ntâmpina... doi camarazi de front.
Amin
Simion Felix Marţian
6/05/2010 05:04:00 p.m. |
0 Comentarii |
Citeste tot articolul...
Alo, Cerul!

“Rugaţi-vă neîncetat.”(1 Tes. 5:17)
Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul;
Comunicăm febril, dialogăm
Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm
Că mai avem un fir direct cu Cerul.
Pământul ne-a rămas parcă prea mic
Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală,
Vorbim mai mult, spunând ades... nimic,
Ne-apropie omniprezentul „clic”
Dar ne despart prăpăstii de răceală.
Sunăm să cerem şi să oferim,
Avem agenda supraîncărcată
Cu prieteni, cunoscuţi sau anonimi
Şi-n dialog steril ne irosim
Iar linia spre Cer e neglijată.
Tatăl ceresc aşteaptă răbdător
Să-L mai sunăm, să-I spunem ce ne doare,
Să-I cerem, cu credinţă, ajutor,
Să-I mulţumim că e îndurător,
Să-L lăudăm în sfântă închinare.
E dialogul binecuvântat
Când pe genunchi avem conexiune
Cu Cerul, niciodată ocupat,
Cu Cerul ce răspunde garantat,
Cu Ceru-n dialogul rugăciune.
Mereu deschis, mereu având semnal
Şi peste tot având acoperire,
Acest serviciu unic e vital
Iar dialogul, strict spiritual,
Ne-mbogăţeşte în dumnezeire.
Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul
Dar, prinşi de-acest vârtej, să nu uităm
Că doar de pe genunchi înaintăm,
Dialogând neîncetat cu cerul.
Amin
Simion Felix Marţian
5/29/2010 06:35:00 p.m. |
2 Comentarii |
Citeste tot articolul...
La mormântul pastorului Nicu Iliesi

Ne-mpotrivim,prin luptă,disperării
Când îi simţim în viaţă muşcătura
Şi căutăm răspunsul întrebării:
Cât poate arde flacăra durerii
Şi cât putem să îndurăm arsura?
Parcă am fi eroi de tragedie,
Purtând durerea-n noi,printre morminte,
Şi am purta şi-n inimă sicrie
De n-am avea din Cer speranţa vie
A mângâierii,mângâierii sfinte.
Necunoscute-s căile divine
Şi tot ascuns ne va rămâne nouă
De ce S-a hotărât să ia la Sine
Un tată şi doi fii,spre zări senine,
Rupând,astfel,familia în două.
Durerea despărţirii e cumplită
În inimile sângerând fierbinte,
Şi-n sfâşierea grea,nepotolită,
Se naşte întrebarea nerostită:
De ce? De ce? De ce,iubit Părinte?
Privind din Cer,divinul nostru Tată,
Şi fără a răspunde la-ntrebare,
Întinde mâna-I binecuvântată
Şi,mângâind,ne spune înc-o dată
Că despărţirea este trecătoare.
Da,în curând,păşind pe căi de soare,
Ne vom vedea din nou şi toţi vom fi cu
Isus Cristos la Marea Sărbătoare
În Cerul despre care cu ardoare
Vorbea de-atâtea ori fratele Nicu.
Ne despărţim,durerea ne apasă,
Dar lacrimile ni le şterge Tata
Căci în durere nicicând nu ne lasă
Şi ştim că cei plecaţi sunt azi Acasă;
La revedere dragii noştri!Maranata!
Simion Felix Marţian
5/15/2010 01:48:00 p.m. |
3 Comentarii |
Citeste tot articolul...
Pescuind cu Isus

A fost o noapte înfiorătoare,
Prea umedă,prea neagră şi prea grea,
Ce a cuprins în cruntă încleştare
Oameni şi mreje,valuri şi sudoare,
O luptă-ntre-a putea şi-a nu putea.
Frânţi de-oboseală,storşi de orice vlagă,
Stăteau în barcă Petru şi ai lui
Nemaiputând la vâsle să mai tragă
Şi-n deznădejde vrând să înţeleagă:
De ce năvodu-i gol şi peşte nu-i?
Cu paşi tăcuţi s-a dus şi-această noapte
În clipocit de val ce-aduce val,
Ca un concert de murmure,de şoapte,
Şi-un orizont de foc şi pere coapte
Le-ntinde umbrele până la mal.
Dar este cineva acolo,oare,
Pe ţărmul trist,cu bolovani şi glod?
Da,sigur e,căci pune-o întrebare:
„Copii,aveţi voi ceva de mâncare?”
Şi singurul răspuns era-n năvod.
„Ia aruncaţi cu mreaja-n partea dreaptă!”
Necunoscutul de pe mal le-a spus,
Şi prin miracol apăru deodată
Belşug de peşti,recoltă minunată,
Căci Cel ce-i îndruma era Isus.
***
Ai şi tu nopţi de zbucium şi sudoare
Când simţi că viaţa ţi-e un adversar?
Vâslind,ajuns-ai la epuizare
Într-un moment când şi speranţa moare,
Iar căutările ţi-s în zadar?
Alungă înnorările de jale
Când un eşec te-a pălmuit brutal;
Priveşte-ale speranţei vii petale,
Căci rezolvarea cauzelor tale
E la Isus,priveşte-L,e pe mal.
Amin
4/24/2010 07:36:00 p.m. |
1 Comentariu |
Citeste tot articolul...
