Atunci când vorbim despre stâncă, sau doar ne gândim la ea, atributele care se impun sunt trăinicie, siguranţă, statornicie, chiar dacă ea este un element decorativ magnific, într-un peisaj încântător. Această prioritate este dată de faptul că frumuseţe găsim în tot ce ne înconjoară, dar stânca este cea care poate oferi adăpost în calea puhoaielor, a vijeliilor.
Deşi este admirată pentru neclintirea ei, imaginea stâncii este, totuşi, asociată uneori oamenilor impasibili, lipsiţi de sensibilitae, imunizaţi, se pare, la emoţii. Şi totuşi...

Dar mai bine să urmărim dialogul:
-Te iubeeesc!!!
-Te iubeeesc...te iubeeesc...te iubeeesc...te iubeesc...te iubeesc...

Acest „dialog” are loc între om şi stâncă. Neverosimil? Nu, este real, doar că „răspunsul” nu este decât... ecoul. Fiind un fenomen bine cunoscut, nu-l voi mai defini şi nici nu voi vorbi de caracteristicile fizice ale ecoului, amintind doar că este una dintre bucuriile copilăriei.
Dialogul pe care l-am reprodus mai sus se aude frecvent în frumoasa vale a Rinului, unde pe malul său drept se află celebra stâncă Loreley. Acest răspuns îl putem primi şi în faţa altor obstacole, însă în condiţiile deosebite de aici ecoul se multiplică, având şi o claritate impresionantă.

Turiştii care vizitează stânca repetă cu încântare această experienţă deosebită, dovedind prin aceasta setea omului de dragoste, dorinţa lui de a fi iubit. Această sete nu poate fi potolită însă de...ecou.
Să privim acum spre Stânca veacurilor, spre Domnul. Dacă bazaltul şi granitul sunt supuse eroziunii, iar adăpostul ce ni-l oferă este trecător, Stânca mântuirii noastre (Ps.95:1) este Statornicia Însăşi, din veşnicie în veşnicie, adăpostul sigur care nu lipseşte niciodată în nevoi (Ps.46:1). Cât despre sentimente...

Dar mai bine să repetăm dialogul anterior:
-Te iubeeesc!!!
Şi răspunsul vine:
-Eu te-am iubit mai întâi (1Ioan 4:19) căci iubirea Mea este veşnică (Ieremia 31:3) şi este atât de mare încât am dat pe singurul Meu Fiu să moară pentru ca tu să ai viaţă veşnică (Ioan 3:16).

De data aceasta nu a mai fost ecoul. A vorbit Stânca.
Veniţi, deci, cu îndrăzneală la Stânca mântuirii, singurul adăpost absolut sigur, El Izvorul dragostei eterne.


Simion Felix Marţian

Draga Doamne Isuse,

Imi aduc aminte de vremea cand l-a inceput aveam obiceiul sa ne intalnim, sa stau la picioarele Tale si sa asez pe o hartie cuvintele care-mi clocoteau in inima, dorul care ma ardea dupa tine si pe care nu aveam cui sa-l spun. Era asa de bine, iar azi mi-am amintit ca Tu spui copiilor tai care stau departe de Tine sa se intoarca la dragostea dintai cat inca nu e prea tarziu.

M-am hoatarat in inima mea sa-ti scriu din nou, e adevarat ca a trecut ceva vreme, dar vin cu acelasi dor ca la inceput si in scrisoarea aceasta vreau sa-mi vars inima inaintea Ta spunandu-Ti ca Tu esti cel mai pretios din tot universul acesta.
Imi doresc sa ma indragostesc din nou de tine, ca la inceput, sa plang dupa Tine. Nu ca nu te-as iubi, dar nu mai arde in inima mea acel foc de dragoste, vad cum e doar o flacara mica care palpaie gata sa se stinga si stiu ca daca Te chem, Tu cand vei primi aceasta scrisoare vei trimite acele limbi de foc in inima mea care sa aprinda focul in toata fiinta mea.

Doamne Isuse, iti scriu cu lacrimi de dor dupa Tine, a trecut asa de multa vreme si Tu inca nu ai venit dupa mine. Tu stii ca nimic din lumea asta nu ma implineste, am cautat in stanga, am alergat in dreapta dupa implinire sufleteasca in lumea asta, dar nimic nu-mi aduce implinire.
Ma simt gol, iar casa in care locuiesc imi e asa de straina, cei care mai inconjoara, macar ca au ganduri bune si se poarta frumos cu mine, parca ar fi niste straini, iar inima din mine striga dupa adevarata casa de sus ca o pasare inchisa intr-o colivie care-si doreste cerul.

Ma uit in scrisoarea care mi-ai lasat-o dupa ce ai plecat, o citesc si dorul ma cuprinde mai tare dupa Tine. Te vad cum erai cu ucenicii tai, inconjurat de multime, Tu esti cel mai frumos dintre oameni, si multi din jurul Tau nu vedeau in Tine decat fiul tamplarului, dar Tu pentru mine erai si esti viata care ma face sa exist.
Doamne Isuse, oare mai este mult pana vei veni?

Umblu prin praful lumii acesteia si ma simt tare obosit, simt cum ingrijoararea, indoiala si nepasarea ca niste tentacole cauta sa ma prinda si sa ma sufoce, aducand deasupra mintii mele intuneric.
Iti marturisesc aceste lucruri pentru ca nu vreau sa fiu prins in mreaja lor, stiu ca Tu esti langa mine atunci cand te chem in disperarea mea. Iti multumesc ca mi-ai deschis ochii sa vad, sa inteleg ca toate lucrurile prin care trec, Tu le-ai hotarat in cer si ca nu sunt pentru nimicirea mea, ci le-ai trimis peste mine ca binecuvantari.

Domnul meu, inima mea este in mana Ta si stiu ca ea va bate cat ai hotarat Tu, dar as dori ca sa bata numai pentru Tine si nu pentru lucrurile trecatoarea a acestei lumi.
Totusi, stii ce ma face sa mai trag nadejde?
Abia astept ziua care mi-ai promis-o, ziua cand voi fi cu Tine in vesnicie, ziua cand ma vei lua de mana si-mi vei arata toata frumusetea cerului, strazile de aur pe care vom colinda, florile care vor canta inaintea noastra, ingerii care ne vor intampina in sunet de trambita si sfintii care vor slavi pe Tatal Ceresc.

Cand privesc frumusetile pregatite pentru mine si copiii Tai si apoi privesc la acest pamant pe care calatoresc, desi e soare afara, imi pare asa de intuneric si zic cand se va face lumina.
Iti scriu Preaiubitul sufletului meu, asteptand sa trimiti peste mine vantul Tau sfant care sa-mi racoreasca inima de arsita lumii. Ma uit in jurul meu si parca totul e artificial,imi dau seama ca nimic din lumea asta nu are gust, dupa ce am gustat din dulceata Ta si am vazut ce bun esti Tu.

Stiu ca in timp ce sriu aceste randuri, Tu deja le cunosti, pentru ca pana sa-mi iasa cuvantul pe gura,Tu, deja il stii, de aceea si scrisoarea mea catre Tine e cunoscuta mai dinainte, dar ce bine ma simt cand astern aceste ganduri, e ca si cum inima mea ar vorbi inimii Tale, e ca si cum ar curge untdelemnul pe rana si aduce vindecare.

Domnul meu, stiu ca mai sunt si alti copii ai Tai care-ti trimit scrisori, unii iti scriu de pe un pat al suferintii, altii din inchisori, iar eu iti scriu fiind si sanatos si liber, te rog sa ma ierti ca te-am facut sa astepti scrisoarea mea. Stiu ca te bucuri acum cand citesti aceste randuri si vad cum dragostea Ta pentru mine face sa curga din ochii tai cei blanzi doua lacrimi pe obrazul Tau curat.

Iti multumesc ca ai avut rabdare cu mine, atunci cand am fost nepasator, lenes sau neroditor, iti multumesc ca nu m-ai lepadat de la fata Ta si nu-ai luat Duhul Sfant de la mine, mi-ai dat din nou bucuria mantuirii si a intoarcerii la dragostea dintai.
Iti multumesc ca in clipele cele mai grele, cand m-am clatinat, Tu ai fost langa mine si mi-ai spus ca ma iubesti si ca nu m-ai parasit, dar ca aurul trebuie curatit prin foc ca sa-ti poti vedea chipul in el.

Iti multumesc ca mi-ai dat mai multa paine decat cei care sunt in Africa sau India si care nu mananca decat poate o data pe zi, iar Tu ai revarsat peste mine belsug de paine.
Te iubesc Doamne Isuse ca tu-mi vei da puterea sa-ti dovedesc iubirea mea prin fapta, iar la incheierea acestei scrisori as dori ca viata mea s-o faci sa fie o scrisoare scrisa de mana Ta si sa poata fi citita de toti oamenii.
Astept sa vina ziua revederii noastre, dar pana atunci tine-ma credincios, cu haina alba, fara pata, cu candela aprinsa si cu untdelemn in vas de rezerva.
Cu dragoste sfanta,
Al tau copil de pe Pamant

"Fiule, nu uita invataturile mele..." (Proverbe 3:1)

"Ia seama sa nu ti se umple inima de mandrie si sa nu uiti pe Domnul, Dumnezeul tau..." (Deuteronom 8:14)






Un uzurpator il detronase pe regele tarii si domnea cu tiranie. Dar prin ingeniozitatea unui prieten apropriat al regelui, uzurpatorul pierdea mereu teren. Vazandu-se in pericol, uzurpatorul urmari si prinse pe amicul regelui, condamnandu-l la temnita grea pe viata. Nu peste multa vreme, fostul rege a fost repus in drepturile sale. In fericirea sa, uita de prietenul sau caruia ii datora atata recunostinta. Scrisorile pe care detinutul le trimitea regelui, nu ajungeau la destinatie. Regele era prea ocupat, ca sa-si mai aduca aminte de trecut.

Dupa catva timp, intemnitatul a murit. Sub perna lui s-a gasit o istorie a vietii sale, pe care un reporter curajos a publicat-o intr-un ziar. Ziarul a ajuns si la rege, care, la citirea istorisirii, incepu sa planga cu lacrimi amare. El uitase de prietenul care il salvase. Toata viata, remuscarea uitarii l-a urmarit pe acel rege.

Uitarea a distrus pe unul si l-a lovit greu pe celalalt. In aceasta oglinda a uitarii ne putem vedea cu totii. Cat de repede uitam binele facut de celalalt! Pedeapsa pentru uitare nu intarzie sa vina!

In multimea greutatilor de astazi, lumea cauta o salvare, dar nu vede decat o negura care acopera si ultimele raze ale soarelui. Singura salvare ar fi aducerea aminte de Dumnezeu, de Mantuitorul. Putini sunt acei oameni care, desi sufera sub vreo forma oarecare, isi indreapta cu adevarat, in cainta, ochii spre cer si cauta sa se intoarca la Mantuitorul.

Tineri si varstnici! Pacatul care a robit omenirea de la inceput, a ajuns la apogeu. Doua mii de ani de existenta nu au facut omenirea mai buna; din contra, s-a inrautatit tot mai mult. Lumea nu a vrut sa stie despre jertfa de la Golgota. Invierea Domnului este pentru ea doar ocazia unei serbari cu mancare si bautura. Tot ce era sfant si putea sa-i dea mantuirea, pacea, fericirea, a fost uitat. Atat de mare a fost uitarea, incat bietul om si-a uitat si originea sa divina, acceptand sa se traga din maimuta! Din stapan a tot ce a creat Dumnezeu, omul a ajuns rob al pacatului.

Iata ca a sosit ceasul desteptarii din amorteala pacatului! Dumnezeu ne cheama la viata, la mantuire, la lumina, la fericire, la pace. Acceptam?

"Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu, le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu." (Romani 1:19)





Un om credincios de la tara mergea pe un drum alaturi de un domn necredincios si discutau despre credinta. Credinciosul se straduia sa-l scoata pe necredincios din intunericul necredintei, dar el se impotrivea cu indarjire spunand: "Dragul meu, eu nu cred decat in ceea ce vad si inteleg." Atunci credinciosul, luminat de Duhul lui Dumnezeu, se opri si, aratand spre o livada unde pastea o vaca, o oaie si o gasca, zise:

- Vezi vaca, oaia si gasca cum pasc?
- Vad.
- Asa-i ca toate pasc aceeasi iarba?
- Asa-i!
- Ei, acum sa-mi spui dumneata de ce iarba pe care o paste vaca se preface in lapte; iarba pe care o paste oaia se preface in lana, iar iarba pe care paste gasca se preface in pene? Eu de mult vad acest lucru si nu-l inteleg, iar dumneata imi spui mereu ca nu crezi decat ceea ce vezi si intelegi. Spune-mi, te rog, cum stau lucrurile cu ceea ce vezi?
Necredinciosul ramase rusinat de logica taranului.

"Pentru intaiasi data, ucenicilor li s-a dat numele de crestini in Antiohia." (Faptele Apostolilor 11:26)






Generalul Georg von Viebahn, care a fost un adevarat crestin, povestea ca in timpul unei manevre a traversat padurea calare si si-a agatat haina intr-un ciot, rupandu-i un colt. Cand a ajuns seara la cantonament, vazu cativa soldati asezati langa un zid. Opri calul si ii intreba:

- Este printre voi un croitor?
- Da, domnule general, eu sunt croitor, zise unul din ei.
- Vino degraba in camera mea de la han si coase-mi haina!
- Dar nu stiu sa cos, zise soldatul.
- Cum, nu stii sa cosi? Doar esti croitor!
- Imi cer iertare, domnule general, zise soldatul, eu ma numesc Croitor, dar nu sunt croitor.

Asa se poate spune despre cei mai multi crestini. Cand completeaza un anumit formular in care se cere religia, ei scriu crestin. Crestini, dar nu sunt crestini! Stiti ce este un crestin in lumina adevarului biblic? Un crestin este acela care crede ca Isus Hristos a murit pentru pacatele sale si care Il urmeaza pe Mantuitorul pe calea credintei. Esti tu un astfel de crestin?

Oare cum ar putea fi un Crăciun altfel decât plin de bucate alese, de instalaţii, daruri, colinde? Toate aceste lucruri dau într-adevăr un oarecare farmec Crăciunului, îi sporesc frumuseţea, dar nu îi reflectă câtuşi de puţin esenţa, adevărata semnificaţie.



Deşi mă fascinează această atmosferă, uneori parcă m-aş lipsi fără regrete de tot acest farmec şi m-aş întoarce în timp să trăiesc alături de păstori, fără fast, dar cu imensă bucurie, naşterea Mântuitorului meu.

Personal mi-e greu să asociez naşterea Domnului cu o zi calendaristică. În inima mea, Isus nu s-a născut în 25 decembrie. S-a născut într-o altă zi, zi care mi-a adus pace, bucurie, speranţă şi toate aceste lucruri nu vin o dată cu Crăciunul şi nu trec o dată cu el. Încerc să celebrez zilnic naşterea şi învierea Lui. Vreau să trăiesc zilnic Crăciunul. Sunt zile în care trăiesc şi mă bucur de naşterea Mântuitorului mai mult decât o fac în ziua de 25 decembrie. Totuşi ziua de Crăciun este o zi specială pentru majoritatea oamenilor – atât pentru cei care-L sărbătoresc zilnic cât şi pentru cei pentru care Isus s-a născut într-o iesle şi din păcate a rămas tot acolo.

Cum I-ar plăcea Mântuitorului să fie sărbătorit? Oare de ce a fost trimis Ioan să întoarcă inimile părinţilor spre copii? Poate că tocmai în această întoarcere, a noastră spre Dumnezeu, a părinţilor spre copii şi a copiilor spre părinţi stă adevăratul farmec al Crăciunului.

Chiar dacă unii dintre noi Îl celebrează zilnic, cei mai mulţi nu reuşim să o facem împreună cu familia decât la Crăciun. Crăciunul ne aduce împreună, ne dă răgazul de a medita şi de a ne bucura împreună de El. Ce farmec ar avea cadourile dacă nu le dăruim cu toată inima celor pe care Dumnezeu i-a pus lângă noi; ce folos de toată truda pentru bucatele alese dacă nu stai la masă cu cei pe care îi iubeşti şi ce sens au colindele dacă nu Îl cântă pe El?

Nu văd sensul unui Crăciun fără bucurie, pace, dragoste. Cum putem spune că Îl sărbătorim pe Hristos care este Domnul păcii atâta timp cât nu ne putem privi părinţii în ochi sau nu ne putem îmbrăţişa cu dragoste copilul? Nu poţi sărbători Pacea cât timp eşti încă în război. Oare întâmplător la naşterea Lui, oastea cerească s-a unit cu îngerii lăudând pe Dumnezeu şi spunând: „Pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”?

Isus s-a născut să ne împace cu Dumnezeu şi unii cu altii. Dacă pentru asta s-a născut, dacă pentru asta a lăsat cerul, ce altceva şi-ar putea dori de la noi? O relaţie profundă cu Dumnezeu şi dragoste faţă de semeni ar umple inima Mântuitorului nostru de bucurie mai mult decât orice altă colindă, decor, atmosferă.

Un altfel de Crăciun? Să fie un Crăciun care nu lasă loc certurilor, dezbinărilor, relaţiilor rupte. Un Crăciun care să ne găsească în familie, iertând, dăruind, iubind. Aşa să ne găsească Crăciunul şi aşa să ne găsească fiecare zi. Fie ca naşterea Domnului nostru să vă umple zilnic de dragoste, bucurie, pace şi să aducă în inimile voastre o veşnică sărbătoare. Pace vouă, oameni plăcuţi Lui!

"Dati, si vi se va da." (Luca 6:38)






Se spune ca un om s-a pierdut in desert si ca murea de sete. Ajunse la o coliba si vazu o pompa de apa ruginita. Se impletici pana la ea, apuca manerul si incepu sa pompeze in jos si-n sus. Dar nu iesi nimic. Apoi observa un borcan in apropriere cu urmatoarele cuvinte: "Prietene, trebuie sa amorsezi pompa cu apa din acest borcan. P.S. Nu uita sa umpli din nou borcanul inainte sa pleci". In timp ce incerca sa scoata capacul, fu confruntat deodata cu o decizie. Daca ar bea apa ar trai. Dar daca o toarna in pompa ruginita, poate aceasta va face sa vina din strafundul fantanii toata apa de care avea nevoie. Analiza optiunile. Ce sa faca, sa toarne apa in pompa si sa incerce sa scoata apa proaspata si rece sau sa bea ce era in borcan si sa ignore mesajul? Plin de reticenta, goli toata apa in pompa. Apoi apuca manerul si incepu sa pompeze...scart, scart, scart. Nu iesi nimic! Scart, scart, scart. Picura putina apa, apoi se ivi un firisor si in cele din urma tasni! Spre usurarea lui, din pompa veche si ruginita tasni apa rece si proaspata. Apoi umplu borcanul si bau din el. Il umplu din nou si bau din continutul racoritor. Apoi umplu borcanul pentru urmatorul calator. Il umplu pana sus, puse capacul inapoi si adauga aceasta mica observatie: "Crede-ma, chiar functioneaza". Prietene, nu ignora mesajul lasat de Isus: "Dati si vi se va da!"

"...in ea este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: Cel neprihanit va trai prin credinta." (Romani 1:17)




Un om care a sustinut ca inghitise un cal, a fost dus la psihiatru, care i-a recomandat operatie. Chirurgul a fost de acord sa aduca un cal in sala de operatie pentru ca atunci cand omul se va trezi sa stie ca operatia reusise. Dar dupa ce isi recapata cunostinta, omul deschise ochii si spuse: "Nu e calul bun. E alb. Cel pe care l-am inghitit era negru!" Prea multa anxietate si insuficienta realitate - este motivul pentru care Hristos ne vorbeste atat de mult despre ingrijorare (care inseamna sa fii impartit sau distras). Trebuie sa intelegi anumite lucruri. Ingrijorarea:

1) Iti rapeste timpul si energia. Domnul Isus a spus: "cine dintre voi, chiar ingrijorandu-se, poate sa adauge macar un cot la inaltimea lui?" (Matei 6:27). S-a dovedit medical faptul ca ingrijorarea nu iti va lungi sau imbogati viata, ci o va scurta.

2) Te va impiedica sa te bucuri de ceea ce ai. Cum? Prin crearea de greutati pe care Dumnezeu nu a dorit niciodata sa le duci pentru ca sunt ale Sale.

3) Te poate face sa te simti mai putin demn. Isus a spus ca tu valorezi mai mult decat pasarile de pe cer, iar acestea nu se ingrijoreaza, nici nu mor de foame; ele se bucura pur si simplu de viata. Daca Dumnezeu se ingrijeste de ele, nu crezi ca se va ingriji si de tine?

4) Te face sa scapi din vedere promisiunile lui Dumnezeu. "El, care nu a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El, toate lucrurile?"(Romani 8:32). Remarca cuvantul "toate". Acesta acopera situatia prin care treci acum, plus tot ce va mai aparea in viitor. Asa ca nu te mai ingrijora.

"Cine ia seama la mustrare ajunge intelept." ( Proverbe 15:5)







Exista doua feluri de critici:

1) Critica nejustificata: Intr-o zi, Henry Ward Beecher se duse la biserica sa predice. In timp ce marele vorbitor isi puse Biblia pe amvon, observa o foaie de hartie pe care se gasea scris cuvantul: "prostul". Avand un ascutit simt al umorului, Beecher intelese momentul. Ridica hartia in vazul tuturor, apoi vocea sa rasunatoare umplu biserica in timp ce anunta: "In general primesc scrisori de la oameni care scriu, dar uita sa se semneze. Aceasta scrisoare este astfel. Persoana si-a scris numele, dar a uitat sa scrie scrisoarea." Domnul Isus a spus: "Este cu neputinta sa nu vina prilejuri de pacatuire" (Luca 17:1). Asa ca asteapta-te la asa ceva. Si tine minte, atacul este un semn de respect. Devii remarcat. Deci cand esti criticat pe nedrept, uita si mergi inainte. Domnul Isus asa a facut!

2) Critica justificata: Critica ce are o justificare are in ea o masura de adevar. Un vechi proverb arab spune: "Daca cineva te face magar, uita. Dar daca cinci oameni te fac magar, cumpara-ti un frau". Dr. James G Kerr, un psiholog al managementului, arata ca in repulsia noastra fata de descoperirea unui aspect din noi care nu este flatant exista o opreliste majora de a obtine informatii despre noi insine. Cand inaltam ziduri de aparare pentru propriile noastre inadecvari si incercam sa ascundem greselile de noi insine si de altii, inchidem usa unei surse importante de auto-cunoastere si ne negam bucuria cresterii spirituale. Nu te mai ascunde de adevar. Oricare dintre noi poate imbunatati ceea ce face si felul in care o face. Dupa cum se spune: "cel mai mare loc din lume este locul pentru imbunatatire!"

"Invataturile Tale sunt drepte pe vecie: da-mi pricepere, ca sa traiesc!"




Ce au nonconformismul si fluturele in comun? Mai multe lucruri. Si nonconformismul si fluturele fac parte din planul lui Dumnezeu. Si unul si altul sunt minunati. Si apoi, amandoi sunt rezultatul unei transformari.

In Romani 12:2 ni se spune: "Sa nu va potriviti veacului acestuia, ci sa va prefaceti prin innoirea mintii voastre". Cuvantul grecesc care este tradus cu "prefaceti" in acest verset este metamorphoo, din care se trage cuvantul metamorfoza. Metamorfoza este cuvantul care defineste transformarea unei omide in fluture.

Gandeste-te la asemanarile dintre o omida si pacatosul fara Dumnezeu. Omida, aceasta creatura urata, este legata de pamant, se taraste de obicei si nu este agreata de cei ce o intalnesc. Multor oameni le displace ideea de a atinge o omida. Nu se potriveste aceasta descriere si oamenilor pacatosi? Legati de pamant, inlantuiti in pacat si in propria rusine, deseori neiubiti si fara sa iubeasca, pe scurt, pierduti, fara speranta si nenorociti.

Dar apoi gandeste-te la transformare - metamorfoza. Omida urata, dandu-si la o parte vechiul trup, scoate la iveala o noua creatura. Ea este, intr-un fel, aceasi creatura care era inainte, si totusi intr-un mod foarte clar, nu mai este aceasi, oricine poate vedea aceasta. Intr-un sens foarte real, vechiul fel de a fi a murit si a iesit de pe scena. Ea este total transformata. Este o creatura minunata, una pe care suntem incantati sa o vedem. In mod sigur nu este legata de pamant, ci petrece mult timp in aer. Cand il vedem, rareori ne gandim la omida care a fost odata, deoarece nu este nimic in el care sa arate sau sa actioneze ca inainte.

La fel, o metamorfoza are loc si cand un pacatos vine la Domnul Isus Hristos. Dumnezeu il naste din nou pe cel ce se pocaieste. El este renascut. El este aceasi persoana care era inainte, dar este clar ca el nu mai are acelasi caracter. Ca si fluturele nou ivit, el isi intinde aripile uscate si zboara. El nu mai este legat de preocuparile si telurile lumesti, ci intra in cele ceresti impreuna cu Domnul Isus Hristos. El este o creatura noua, minunata, pe care nimeni nu o poate confunda cu ce a fost inainte, la fel cum nu mai poti confunda omida cu fluturele.

Omul nascut din nou, la fel ca si fluturele care nu mai mananca hrana omidei, este eliberat din vechiul sau trai. El nu mai doreste lucrurile care odata insemnau totul pentru el. El nu mai face ceea ce facea inainte, ci dimpotriva fiind copil al lui Dumnezeu se bucura ca a scapat de toate cele din trecut. I-ar parea rau oare fluturelui ca nu mai este omida?

"...Staruiti in rugaciune."
(Romani 12:12)




Pe un vas al flotei engleze se gasea un ofiter, printul Arthur, viitorul rege al tarii. In fiecare dimineata, un marinar trebuia sa-i duca scrisorile personale. Consemnul dat pentru acest serviciu era foarte precis: marinarul trebuia sa bata la usa cabinei si sa astepte; daca nu raspundea nimeni, atunci trebuia sa bata din nou la usa cabinei si sa astepte; daca nu raspundea nimeni, atunci trebuia sa bata din nou si sa intre, asteptand in tacere ordinele superiorului, daca acesta era ocupat.

Intr-o dimineata, ca de obicei, marinarul batu la usa ofiterului si astepta. Nici un raspuns. Batu a treia oara si intra. Printul, stand pe genunchi, se ruga. Marinarul, surprins, era foarte atent si astepta intr-o tacere plina de respect. Cand printul si-a terminat rugaciunea, s-a ridicat si, punandu-si cu caldura mainile pe umerii subordonatului sau, ii spuse: "Daca ti se va mai intampla vreodata sa ma gasesti pe genunchi, sa stii ca intotdeauna este loc si pentru dumneata, alaturi de mine!"

Sa ne rugam dand multumire
Domnului scump, ce ne-a iertat!
Si in dureri, si-n fericire
Sa ne rugam neincetat!

"Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor. Impotriva acestor lucruri nu este lege." (Galateni 5:22-23)



Dumnezeu a creat lumea, plina de lucruri minunate, unele inca necunoscute, pentru noi, pentru a ne bucura de ea. Multe din cele create de Dumnezeu au menirea de a ne invata ceva. Dumnezeu a creat pamantul, cu toate detaliile sale, pentru noi, pentru a-l observa , pentru a invata.

Pentru locuitorii Israelului, doua "mari interioare" prezinta un interes deosebit: este vorba despre Marea Galilei si Marea Moarta. Aceste doua mari sunt familiare celor credinciosi datorita faptului ca numele lor sunt mentionate deseori in Biblie. Desi ambele mari sunt alimenate de acelasi rau, de Iordan, desi ambele sunt in aceeasi tara, ele sunt foarte diferite una de alta.

Marea Galileii este de fapt un lac, dimensiunile sale sunt destul de mici: vreo 21 km lungime si aproximativ 11 km latime. Apa marii Galileii este dulce, aici traiesc o multime de soiuri de peste. Este principalul rezervor de apa pentru Israel. Aici s-a dezvoltat o adevarata industrie a pescuitului. La apus, apa straluceste, briza care adie este placuta, racoreste. Pe malurile sale si-au gasit adapostul multe pasari si animale salbatice. Pe dealurile din imprejurimi curmalul si rodia si-au gasit conditii prielnice de crestere facand din aceasta regiune una din cele mai productive din lume. Copiii se joaca pe malurile lui. Domnul Isus a facut multe din lucrarile Sale aici pe pamant in locurile acestea.

La vreo suta de kilometri sud de Marea Galileii se afla cealalta "mare" a Israelului: Marea Moarta. Aceasta este de vreo 5 ori mai mare decat marea Galileii: are cam 77 km lungime si 16 km latime. Cu toate acestea, in locul frumusetii care este in jurul Marii Galileii, aici nimic viu nu traieste in apropriere. Aerul este fierbinte, greu de respirat. Malurile sale nu au nici un pic de verdeata, apa sa este searbada si noroioasa. Nici un singur peste nu traieste in aceasta mare. Apa sa este foarte sarata, aproape un sfert din volumul sau este sare. Nu vezi copii jucandu-se pe malurile sale. In locul unor brize de aer proaspat, racoros, aerul de aici este statut si urat mirositor.

De ce o asa mare diferenta? De ce Marea Galileii este atat de frumoasa? De ce natura infloreste in jurul Marii Galileii pe cand Marea Moarta nu are nimic din acestea? Un raspuns avem atunci cand ne uitam la modul in care fiecare din cele doua mari folosesc binecuvantarile primite. Marea Galileii primeste apa printr-un rau care curge din nord si o lasa sa curga mai departe spre sud. Marea Moarta primeste si ea apa din acelasi rau care curge din nord, dar nu da drumul mai departe la nici un strop de apa.

Ce facem noi cu binecuvantarile pe care le revarsa domnul asupra noastra? Trebuie sa ne punem pe noi insine in slujba celor din jur si a Domnului pentru a fi folositori din punct de vedere spiritual. Cand atentia ni se indreapta doar asupra noastra, asupra activitatilor noastre, asupra intereselor personale, atunci devenim o "apa statuta". Ne bucuram de ceea ce primim din partea Domnului fara insa a imparti cu cei din jur nimic din fericirea pe care o avem, din pacea pe care am primit-o, din dragostea pe care ne-a dat-o Domnul? Pastram ceea ce avem doar pentru noi, nu suntem gata sa dam nimic din ceea ce avem celor din jur?

Cum raspundem dragostei lui Dumnezeu? Uneori asteptam pana vor fi conditii mai favorabile pentru a ajuta pe cineva in nevoie. In situatii ca acestea trebuie sa ne amintim ca nu e important cat de mare e marea, sau cat de mare e talentul. Marea Moarta e aproape de 5 ori mai mare decat Marea Galileii si totusi are asa de putin de oferit.

Modul in care dam celor din jur din binecuvantarile pe care le-am primit ne face sa fim o apa "curgatoare" sau una "statatoare". Nu este importanta marimea "apei" ci faptul ca "lasam" sau nu apa sa curga mai departe. Un "echilibru" corect intre ceea ce primim si ceea ce dam este foarte important. Daca incercam sa dam mai mult decat primim, atunci vom ajunge intr-o zi sa "secam". Daca nu dam din ceea ce primim atunci vom ajunge o "apa statatoare". Atunci cand gasim un echilibru corect intre debitul apei care vine din nord, si cel al apei care curge spre sud, vom fi o "apa curgatoare" de care se pot bucura cei din jur.

"...Cine are mila de cel lipsit, cinsteste pe Ziditorul sau." (Proverbe 14:31)



"Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Insusi, ca pret de rascumparare..." (1 Timotei 2:5-6)



Un vizitator, care se plimba pe aleea unui cimitir, observa un om ocupat cu sadirea unor flori pe un mormant. Cel care sadea flori a fost intrebat:

- Aveti fiul inmormantat aici?
- Nu, raspunse omul. E o adevarata poveste cu acest mormant. Cand a izbucnit razboiul, am fost chemat si eu la mobilizare. Eram sarac, aveam o sotie bolnava si sapte copii. Cu toate acestea m-am vazut nevoit sa-i parasesc, deoarece nu aveam bani sa platesc un inlocuitor, asa cum mi-ar fi permis legea pe atunci. Ma pregateam deci de plecare, parasind familia pentru a merge la razboi. In preziua plecarii, veni la mine un tanar, pe care-l cunosteam si-mi zise: "Dumneata ai o familie numeroasa, eu sunt singur. Voi pleca in locul dumneatale." Si pleca intr-adevar in locul meu. Intr-o lupta crancena a fost ranit si dus la spital. Dupa lungi suferinte a murit si a fost ingropat aici.

In timp ce omul istorisea aceste lucruri, ochii i se umplura de lacrimi. Lua o scandurica pe care era scris numele tanarului si o infipse in pamant. Sub numele tanarului era scris: "A murit pentru mine!"

Sa mergem acum cu gandul la Acela despre care, ca si despre tanarul din istorioara putem spune: "A murit pentru mine!" Este vorba de Mantuitorul care Si-a dat viata Sa pentru lumea intreaga, nu pe un camp de bataie, ci pe o cruce pe care a fost rastignit. Acolo, Fiul lui Dumnezeu Si-a dat viata, pentru ca toti care Il accepta ca Mantuitor sa fie scapati de osanda vesnica.

Despre Hristos, Scriptura spune ca a fost " strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa, care ne da pacea, a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti" (Isaia 53:5).

Mantuitorul S-a dat de bunavoie ca Inlocuitor pentru noi si aceasta inainte ca noi sa ne fi exprimat dorinta. Domnul Isus S-a oferit de bunavoie si Dumnezeu a primt aceasta inlocuire, si astfel Cel nevinovat a murit in locul vinovatilor. De aceea oricine crede in Mantuitorul poate spune cu toata convingerea: "In nimeni altul nu este mantuire: caci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, in care trebuie sa fim mantuiti" (Faptele Apostolilor 4:12).

"Cel rau fuge fara sa fie urmarit..."
(Proverbe 28.1)







Departe de casa, de familie, de tara, doi barbati s-au intalnit pe cheiul unui port in asteptarea vaporului. Cel varstnic l-a intrebat pe tanarul sau coleg de calatorie:

- Esti atat de tanar! Ce te-a determinat sa pleci asa departe de casa, la celalalt capat al lumii?
- De o mama ca a mea trebuie sa fugi.
- Este betiva si nu te ingrijeste?
- O, nu! Dar este din cale-afara de religioasa. Ma mustra pentru orice fapta rea, este suparata ca nu cred in Dumnezeu si plange ca voi ajunge in iad.
- Si numai aceste lucruri te-au facut sa pleci de acasa?
- Da! I-am spus raspicat mamei ca eu am drumul meu si ea pe al ei. Am fugit de acasa sa-mi caut un post.
- Si unde crezi ca te poti ascunde de rugaciunile mamei? Rugaciunea are o putere atat de mare, incat nu poti sa te ascunzi nici chiar la capatul lumii.
- Si dumneavoastra sunteti credincios?
- Da!
- Iarasi am nimerit-o rau.

Nu! Tanarul nu a nimerit-o rau. Rugaciunile mamei au fost ascultate si fiul a gasit un indrumator spre calea vietii. Tineri care aveti parinti credinciosi, nu uitati: rugaciunile parintilor sunt ascultate de Dumnezeu!

"Domnul este taria mea si temeiul cantarilor mele de lauda: El m-a scapat..." (Exod 15:2)








O tanara doamna, grav bolnava, zacea pe pat. Cand era o copila, invatatorul ei necredincios a reusit sa o convinga sa nu creada nimic din ce spune Biblia. Un predicator batran o vizita din cand in cand, vorbindu-i despre mantuirea sufletului ei, dar ea refuza totul cu dispret.

La una din vizite, femeia se intoarse cu fata la perete, spunand ca nu mai vrea sa auda despre Dumnezeu. Atunci predicatorul ii spuse ca inanite de despartire ar vrea sa-i cante o cantare. Ea accepta si el a cantat:

Asa cum sunt, Tu ma primesti,
Ma ierti si tu ma faci curat,
Caci Tu, o, Doamne, ma iubesti,
Mantuitorule, eu vin.

Dupa ce termina de cantat, predicatorul pleca fara sa mai spuna ceva. putin timp dupa aceea auzi ca tanara era pe moarte. Se duse la ea si se aseza la capataiul ei. Ea ii intinse mana palida si sopti cu greu: "Asa cum sunt, Tu ma primesti." In timp ce spunea aceste cuvinte, fata ei s-a luminat de bucuria mantuirii. Asa a trecut in vesnicie.

"Luati seama ca nimeni sa nu intoarca altuia rau pentru rau; ci cautati totdeauna sa faceti ce este bine intre voi, cat si fata de toti."
(1 Tesaloniceni 5:15)



Din vremuri stravechi s-a pastrat in literatura ebraica o intamplare interesanta. Erau doi frati: unul era casatorit si avea multi copii, iar celalalt era necasatorit. Ei aveau campul unul langa altul. Dupa seceris, fratele necasatorit si-a spus in sinea sa: "Eu nu sunt casatorit si nu am copii; nu am nevoie de toata recolta pamantului meu." Noaptea s-a dus la campul lui, a luat mai multe capite de grau si le-a mutat pe campul fratelui sau. Cateva zile mai tarziu, fratele lui mai mare s-a dus si el in miristea sa si a mutat pe ogorul fratelui sau cateva capite de grau din dorinta de a-si ajuta fratele mai tanar.

Intr-o noapte au ajuns, fara sa stie unul de altul, cam in acelasi timp pe ogoarele lor. fiecare cu vreo doi snopi in brate a pornit spre ogorul celuilalt. In lumina lunii s-au vazut unul pe altul. Fiecare, cu snopii in brate, se gandea sa faca un bine si sa-l ajute pe fratele sau, fara ca acesta sa stie. Fiecare era manat de un devotament sfant fata de fratele sau. Ei au lasat snopii lor in jos si s-au luat in brate ca doi frati miscati de puterea dragostei divine.

Sa facem la fel fata de semenii nostri!

"Luati seama deci sa umblati cu bagare de seama, nu ca niste neintelepti, ci ca niste intelepti." (Efeseni 5:15)




Cu multi ani in urma, unui boier i se furase un cal. A doua zi dadu la ziar urmatorul anunt: "In cazul in care calul nu-mi va fi inapoiat, ma voi vedea silit sa recurg la aceleasi masuri la care a recurs pe timpuri tatal meu, intr-un caz asemanator."

Anuntul isi facu efectul. Nestiind la ce masuri va recurge boierul, dar banuind ceva grav, hotului i se facu frica si aduse calul inapoi, pe ascuns. Bucuros ca totul se sfarsise cu bine, boierul marturisi prietenilor lui ca era foarte fericit ca nu fusese nevoit sa urmeze pilda tatalui sau.

- Dar ce a facut tatal tau? intrebara prietenii.
- Vreti sa va spun? Candva, la un han, i s-a furat calul. Neavand incotro, si-a luat saua in spinare si s-a intors acasa pe jos. In cazul meu as fi facut la fel daca, bineinteles, nu mi-ar fi fost furata si saua impreuna cu calul.

Comportamentul intelept al boierului a avut efect bun. Nu stim daca hotul a invatat ceva din aceasta lectie. Dar noi putem invata cum sa ne comportam cu intelepciune in orice imprejurare.

De unde putem invata? In primul rand din Biblie si apoi din intamplarile altora. Cine se comporta cu intelepciune va fi scapat de multe rele care se pot ivi pe cale.

"Ochii Domnului sunt in orice loc,ei vad pe cei rai si pe cei buni." (Proverbe 15:3)








Strutul are un comportament stupid: cand este in pericol, isi ascunde capul in nisip, ca si cum, daca el nu vede pe nimeni, este ferit de orice amenintare. Sunt multi oameni care ne amintesc de aceasta pasare. Ei isi inchipuie ca scapa de privirile lui Dumnezeu prin faptul ca se ascund. Acestia isi astupa urechile ca sa nu auda mesajul sfant.

Dumnezeu va cere socoteala fiecarui om. Pentru ca judecata divina nu a avut inca loc, sa nu credeti ca nu se va executa niciodata! Scriptura declara: "Si dupa cum oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata..."(Evrei 9:27)

Dumnezeu ne cere sa fim cinstiti inaintea Lui. Sa ne "scoatem capul din nisip", sa intelegem ca Dumnezeu ne vede vinovati si este inutil sa ne ascundem cum a facut Adam si Eva. Sa ne marturisim pacatele inaintea lui Dumnezeu, sa credem in Mantuitorul, in jertfa Lui pentru noi! Singurul care ne poate da pacea, dupa care suspinam, este Mantuitorul. El o da cu mana larga celor ce vin in fata sa cu pocainta si credinta. "Dumnezeu ...porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca; pentru ca a randuit o zi, in care va judeca lumea dupa dreptate..."(Faptele Apostolilor 17:30-31)