Sunamita

Sunamita

2 Împărați 4;25 Ea a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe şi a zis slujitorului său Ghehazi: "Iată pe Sunamita aceea!


Ai citit vreodată povestea Sunamitei? Ai stat să meditezi, să te gândești la acțiunile și faptele sale?
Sunamita era o femeie bogată, foarte credincioasă, care locuia în Sunem. Când Elisei a trecut prin Sunem, femeia aceasta l-a invitat la masă și de atunci ori de câte ori trecea pe acolo, se oprea la casa Sunamitei. Dar bunătatea ei nu s-a oprit doar la a-i oferi ceva de mâncare ci a vorbit cu soțul ei, să-i amenajeze o odaie unde să se poată odihni.
Elisei, a vrut să fie recunoscător acestei familii și a întrebat;
”Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată tulburarea aceasta, noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?" Ea a răspuns: "Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu."
Sunamita, era o persoană credincioasă și nu avea nevoie de favoruri. Totuși atunci când Elisei a aflat că își dorea mult un fiu i-a făcut cunoscută voia lui Dumnezeu ; "La anul pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu."
Și cum Dumnezeu își ține promisiunile, în anul următor acestei familii i s-a născut un fiu.
Nu-mi pot imagina bucurie mai mare ca aceasta în casa Sunamitei. Îmi imaginez cum Sunamita, ducea o viață fericită, împlinită. Totul în viața acestei femei pare perfect, nu cred că mai era ceva ce și-ar fi putut dori.

Dar... vine o zi când copilul acestei familii moare.
Ce se întâmplă din acest moment face ca exemplu Sunamitei să fie demn de urmat. A dus copilul în camera ce o pregătise pentru Elisei, l-a așezat pe pat, a închis ușa după ea și a cerut sotului ei;
"Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu, şi apoi mă voi întoarce."
Câtă credință găsim în acest gest! Nu a plâns, nu a făcut reproșuri lui Dumnezeu, lui Elisei, de ce i-au promis și i-au dat un fiu, ca apoi să-l piardă. Vrea să meargă la omul lui Dumnezeu și apoi o să ia deciziile ce se impun.
Soțul, se gândea doar la recoltă, la bunăstarea familiei și nu înțelege cererea soției lui;
"Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat." Ea a răspuns: "Fii pe pace!"
Tot ce a făcut Sunamita, arată o credință puternică, știa că înaintea lui Dumnezeu te duci atunci când ai o problemă, o neliniște în inimă, când vrei un răspuns și nu doar atunci când e sărbătoare sau duminică. Știa că problema ei, nu este prea mare pentru Dumnezeu.

Cu câtă credință a urcat muntele Carmel să afle un răspuns la problema ei!
Dacă în viața ta lucrurile merg rău, te confrunți cu probleme mari du-te cu ele la Domnul.
Credința reală îți va da putere să urci pe Carmel, dar pentru aceasta trebuie să ai o viață de rugăciune, să ai un munte unde să te rogi zilnic.
Amintește-ți că pe muntele Carmel vei întâlni oamenii rugăciunii, pe Elisei, Sunamita și mulți alții. Dacă nu urci zilnic acest munte al rugăciunii, nu vei găsi drumul în momente de criză din viața ta.
Oamenii lui Dumnezeu sunt pe Carmel, unde strigă către Dumnezeu. Ei nu sunt pe munte la rugăciune doar la sărbători sau în zilele libere, sunt acolo tot timpul.
Dacă ai un loc zilnic unde te rogi, dacă ai un munte al rugăciunii atunci viața ta este în siguranță!

9/14/2010 07:30:00 p.m. | 0 Comentarii | Citeste tot articolul...
"Dar voi", le-a zis El, "cine ziceţi că sunt?"

"Dar voi", le-a zis El, "cine ziceţi că sunt?"

Matei 16;15 "Dar voi", le-a zis El, "cine ziceţi că sunt?"


Cât timp te vei mulțumi cu ce auzi de la alții, cu doctrine împrumutate, concepte și ideologii nu ai cum să-l cunoști pe Isus.
Petru a umblat cu Isus și așa a ajuns să-l cunoască. 16 Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: "Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!"
Trăim într-o lume în care fiecare are propriile sale valori știrbite, stricate, stabilite de o societate care zace în păcat.
Oamenii vor avea mereu tot felul de teorii
14 Ei au răspuns: "Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din prooroci."
Dacă vrem să-l cunoaştem pe Isus, cine este El cu adevărat trebuie să stăm aproape de El, să studiem Scripturile, să ne rugăm ca Dumnezeu să ne descopere adevărul despre Isus.
Vedem în textul nostru de astăzi că teoretic ucenicii ştiau foarte multe despre Isus, dar la modul practic au ajuns să-l cunoască abia atunci când în viaţa lui Petru a avut loc o descoperire cerească și când a reuşit să înţeleagă această descoperire.
Dacă astăzi te-ai hotărât să-l cunoşti mai mult pe Isus, depărtează-te de orice teorie, de orice formă de religiozitate. Caută să ai o viață reală de credinţă, caută-L pe Domnul cu toată inima și astfel vei putea spune și tu, asemeni lui Petru;
"Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!"

8/27/2010 10:00:00 a.m. | 0 Comentarii | Citeste tot articolul...
Credința reală

Credința reală

Marcu 11;23 Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ,Ridică-te şi aruncă-te în mare', şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.


Oprindu-mă astăzi la acest verset, mi-a venit în minte un lucru; dependenţa. Am ajuns să fim dependenţi de stilul nostru de viaţă, de obiceiuri, de lucruri care s-au întipărit în fiinţa noastră de-a lungul timpului. Vrem să scăpam de multe din ele și nu reuşim. Obosim tot căutând soluţii și într-un final, abandonăm, renunţăm la a schimba ceva în viaţa noastră. Acest verset cuprinde tot ce avem nevoie atunci când vrem să scăpăm de dependenţa noastră de ceva sau cineva. În primul rând e nevoie de credinţă. Deseori noi spunem, că avem nevoie de timp, pentru a stopa anumite lucruri ce și-au făcut loc în viaţa noastră, acest verset ne învaţă altceva și anume credinţa în acţiune. Credinţa reală, are totdeauna în spatele ei puterea lui Dumnezeu, iar miracolul are loc când credința reală intră în acțiune. Trebuie să vedem cu ochii credinţei situaţia în care suntem, să dorim ca aceea situaţie să se dezrădăcineze din viaţa noastră, să se rupă de noi, să o putem arunca, să o putem stopa. Dacă astăzi ai suficientă credinţă, poţi spune dependenţei din viaţa ta ”Ridică-te şi aruncă-te în mare'”. Nu te îndoi în inima ta și vei vedea cum această dependență se rupe de tine, se divolvă, dispare. E nevoie de credinţă, de o credinţă reală.
8/14/2010 02:00:00 p.m. | 0 Comentarii | Citeste tot articolul...
Din dragoste pentru lumea de acum

Din dragoste pentru lumea de acum


2 Timotei 4;10
Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit, şi a plecat la Tesalonic.



Numele lui Dima, apare doar de 3 ori în Noul Testament. Din textul aflat la ” Filimon 1;24 tot aşa şi Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarăşii mei de lucru.” aflăm că Dima era lucrător pe câmpul Evangheliei, alături de Pavel.

Îl întâlnim și în ”Coloseni 4;14 Luca, doctorul preaiubit, şi Dima, vă trimit sănătate.” Aici este doar menţionat cu numele.

Ce se întâmplă cu Dima?
Un om care are un start bun, are alături oameni puternici ai credinţei și totuşi eşuează.
Citind despre Dima și meditând la faptele lui, găsesc un exemplu de om care renunţă uşor, mult prea uşor, la o viaţă de credinţă, la o viaţă curată pentru plăcerile lumii acesteia. Să stai alături de Pavel, să lucrezi alături de el și totuşi să alegi să pleci, mă face să mă gândesc dacă nu cumva inima lui Dima nu a fost atinsă de dragostea pentru Isus.

”
Din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit” sunt cuvinte pline de regret pentru Dima. Inima lui Dima a înclinat înspre dragostea lumii și a întors spatele lucrării pe care o făcea pe câmpul Evangheliei, tovarăşului său de lucru, dar cel mai grav, a plecat departe de Isus.
Oare balanța din inima noastră în ce parte înclină? Înspre dragostea pentru Isus sau înspre dragostea pentru lumea aceasta?

8/02/2010 09:00:00 p.m. | 0 Comentarii | Citeste tot articolul...
Încrede-te în Dumnezeu

Încrede-te în Dumnezeu


Geneza 37:23 Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el.



Iosif, trimis de tatăl său, merge să-şi caute fraţii, să vadă dacă sunt bine şi să ducă veşti tatălui lor.
"Caut pe fraţii mei", a răspuns Iosif; "spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?"
Din această întrebare, ne dăm seama că Iosif era un tânăr educat, un tânăr cu bun simţ, cu intenţii bune. Ne aşteptam ca fraţii lui, să se bucure că îl văd, îl îmbrăţişează, îl întreabă ce face tatăl lor, ce s-a mai întâmplat pe acasă în lipsa lor.
Dar nimic din toate astea nu se întâmplă. În loc de bun venit, Iosif primeşte ocări din partea fraţilor, îl dezbracă de haina lui şi îl aruncă într-o groapă.

Nu străini, nu oameni ce nu-l cunosc fac asta ci, fraţii lui, mânaţi de ură şi gelozie. Dacă lucrurile s-ar opri aici, am spune că au avut un moment de rătăcire, un moment pe care îl regretă. Dar ura lor împotriva lui Iosif, era mult prea adânc înfiptă în inimile lor şi au continuat să-i facă rău.

Geneza 37:28 La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă, şi l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint Ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt.

Douăzeci de sicli de argint! Atât au considerat că valorează fratele lor şi l-au vândut. Cei mai apropiaţi oameni de inima de lui, fraţii lui, l-au vândut. Oamenii de la care nu se aştepta, să fie în stare de astfel de lucruri.
În momente ca acestea ne-am aştepta ca Iosif, să fie disperat, să intre în stare de şoc, în disperare.
Deşi negustorii care îl cumpărase, îl vând mai departe, Iosif alege să nu se mai încreadă în oameni ci în Dumnezeul tatălui său, pe care învăţase să-L asculte şi să se încreadă în ajutorul Lui.

Dacă astăzi te consideri o victimă, dacă oamenii te-au rănit, devalorizat, te-au aruncat, te-au vândut pentru mult mai puţin, adu-ţi aminte de Iosif. Adu-ţi aminte că atunci când te încrezi în Dumnezeu, vei primi răspuns la problemele şi temerile tale. Dumnezeu, nu te părăseşte, nu te vinde, nu te abandonează niciodată. Învaţă să-L slujeşti pe Dumnnezeu pentru cine e El şi vei vedea cum vei primi răspuns la toate problemele tale.
Ceea ce contează înaintea lui Dumnezeu este inima noastră. Dacă slujim cu dragoste neprefăcută, cu o inimă curată, Dumnezeu ne răsplăteşte întotdeauna şi răspunde cu dragoste.
Dumnezeu ajută să ne îndeplinim visele, dacă ne încredem în El cu toată inima.
Adu-ţi aminte de toate acestea şi cred-L pe Dumnezeu!

7/29/2010 11:20:00 a.m. | 0 Comentarii | Citeste tot articolul...
Uriaşii

Uriaşii


1 Samuel 17:45 David a zis Filisteanului: "Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o.



Acest verset, este foarte cunoscut, se vorbeşte mult despre el, pentru că ne arată curajul şi lupta lui David asupra lui Goliat.
De multe ori în viaţa noastră uriaşii se ridică amenintându-ne liniştea şi siguranţa, aducând temeri, nelinişti, neîncredere.
Ne ameninţă zilnic cu veşti rele, încercând să ne convingă că suntem singuri pe lume şi nu are cine să ne vină în ajutor.
Când suntem goi spiritual, nu putem lupta, ne umplem de pesimism, teamă, neîncredere, atenţia ne este distrasă de la Dumnezeu.
Numai cu Dumnezeu alături, putem ieşi învingători.

Să nu mai lăsăm uriaşii care vor să ne batjocorească să se ridice asupra noastră, să ne îmbrăcăm în haina credinţei şi să ieşim în intâmpinarea lor, cu curaj, în numele Domnului nostru vom ieşi biruitori.
Singura armă eficientă în lupta cu uriaşii din viaţa noastră este, CREDINŢA.
Ai suficientă credinţă astăzi încât să porneşti la luptă împotriva lui Goliat, ce-ţi ameninţă viaţa?

7/19/2010 10:30:00 a.m. | 0 Comentarii | Citeste tot articolul...
Întinde-ţi mâna!

Întinde-ţi mâna!


Marcu 3:1 Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată.


Un om cu mâna uscată.O mână lipsită de viaţă, de putere.
E greu de imaginat ce viaţă ducea acest om, cum trăia, cum era privit de ceilalţi.
Dar Isus intră în sinagogă şi nu poate ignora suferinţa acelui om.
Deşi cunoştea răutatea fariseilor, Isus nu a rămas indiferent, a vrut să aducă bucurie şi eliberare în viaţa acestui om.


3;Şi Isus a zis omului, care avea mâna uscată: "Scoală-te, şi stai la mijloc!"

Câtă bucurie în inima acelui om şi cât egoism şi răutate în inima fariseilor! În loc să se bucure că viaţa unui om este restaurată, vindecată, fariseii aveau inima împietrită şi căutau cum să-L piardă pe Isus.


5;Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei, şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: "Întinde-ţi mâna!" El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă.

O mână întinsă către Isus, nu poate fi decât vindecată! Astăzi, dacă mâinile noastre sunt uscate, leneşe, nesimţitoare, să le întindem înspre Isus, să căpătăm vindecare.
Dacă egoismul, invidia din viaţa noastră a făcut ca mâinile noastre să se ofilească, să venim la Isus, să le putem folosi din nou, să putem binecuvânta pe alţii, să putem întinde mâna atunci când fraţii noştrii sunt în necaz sau suferinţă.

7/18/2010 09:30:00 a.m. | 0 Comentarii | Citeste tot articolul...
Credinţa

Credinţa


Evrei 11;1 Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

O lectie importantă despre credinţă o aflăm în cele 40 de versete din acest capitol.
A avea credinţă înseamă a privi în sus, înspre Dumnezeu în toate circumstanţele vieţii.
A avea credinţă înseamnă ca ochii noştrii să vadă dincolo de situaţiile fără ieşire care se desfăşoară în faţa noastră.

A avea credinţă înseamnă a ne goli mintea de lucrurile lumeşti şi a aşeza în locul rămas gol, cerul şi promisiunile lui Dumnezeu.

A avea credinţă înseamnă, să nu obosim în alergarea noastră.


"Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută."

A avea credinţă înseamnă o teamă teamă sfântă, o încredere neclintită în lucrurile care nu se văd încă. A avea credinţă înseamnă a face imposibilul posibil, pentru că Cel ce e de partea noastră este mai mare decât orice problemă sau situaţie cu care ne confruntăm.
A avea credinţă înseamnă a crede că Domnul este scutul meu, stânca mea, răsplata mea.

A avea credinţă înseamnă a crede în Domnul Dumnezeu cu toată puterea, cu toată inima.


7/16/2010 11:00:00 a.m. | 0 Comentarii | Citeste tot articolul...
Postari mai vechi Home