Era 14 aprilie, chiar înainte de miezul nopţii, când am terminat de calculat sumele pe care le aveam de restituit statului, sub formă de taxe şi impozite. Calculele mele arătau că datoram taxe atât guvernului SUA cât şi statului în care locuiam. În timp ce scriam cecurile, destinate Serviciului de Venituri Interne şi statului Kansas, simţeam cum mă năpădesc emoţiile. Simţeam un amestec de nelinişte, frustrare şi resentimente pentru că aveam de scris aceste cecuri, oarecum neprevăzute.

Ceea ce am descoperit în acele momente a fost o atitudine de silă faţă de plata taxelor. Pe măsură ce mă gândeam la aceste lucruri, mi-am dat seama că erau situaţii în care mă simţeam la fel şi atunci când era vorba de susţinerea unor cauze caritabile în care credeam. Spre exemplu, atunci când scriu cecuri în mod regulat pentru biserica noastră, această activitate mi se pare prea programată, prea intrată în rutină sau transformată într-un obicei. Devine mai mult o datorie sau o obligaţie, decât un privilegiu sau o bucurie. M-a mirat acest lucru: care este soluţia? Să nu mai dau, să schimb din când în când suma pe care o dau, sau să redirecţionez ceea ce dau spre o altă cauză?

Răspunsul pentru mine l-am găsit în 2 Corinteni 9:7, unde scrie “Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci ’pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu’.” Presupun că cineva ar putea folosi acest pasaj ca şi un motiv pentru decizia de a nu da deloc, în special dacă acest lucru nu este făcut cu bucurie şi din inimă. Ceea ce mi-a spus însă mie acest verset a fost că, decât să aleg să nu dau, mai bine să îmi schimb atitudinea. Dacă am hotărât în inima mea să dau o anumită sumă, având credinţa că Dumnezeu m-a condus spre această decizie, atunci e nevoie să dau sau să dăruiesc cu generozitate, fără nici un fel de împotrivire sau reţinere.

Apoi, în 2 Corinteni 9:12, apostolul Pavel merge mai departe şi spune: “Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acopere nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţumiri către Dumnezeu.” După ce am citit şi acest verset, mi-am dat seama că atitudinea mea trebuia puţin ajustată. În ultimă instanţă, pentru fiecare dintre noi, a da sau a dărui ar trebui să însemne o revărsare a dragostei şi a mulţumirilor noastre către Dumnezeu, ca o expresie a recunoştinţei pentru tot ceea ce primim de la El.

Ce poţi spune despre tine?
Găseşti că a da este ceva natural în viaţa ta, ceva la care participi cu nerăbdare, sau este un act dificil, pe care îl faci în silă pentru că ţi se cere să eliberezi resurse pentru care ai muncit din greu şi de aceea ai tot dreptul de a le păstra şi de a folosi cum vrei tu? Această chestiune este extrem de importantă, deoarece sunt atâtea nevoi de împlinit în jurul nostru – multe dintre ele demne de tot respectul. De asemenea, ar trebui să ne gândim la cuvintele de neuitat spuse de Isus în Fapte 20:35, “Este mai ferice să dai decât să primeşti.”

Dacă până acum ai dat în silă, fără tragere de inimă, aşa cum am dat şi eu de multe ori, gândeşte-te la o ’’ajustare’’ a atitudinii tale.
S-ar putea ca acest lucru să-ţi aducă multe binecuvântări, atât ţie cât şi altora.

Domnul Isus Hristos ramane modelul desavarsit pentru orice persoana care doreste sa-L urmeze in aceasta lume, iar atunci cand noi dorim cu adevarat acest lucru, caracterul Sau devine scopul trairii noaste.

Nu poti sa spui ca-L urmezi daca viata ta nu s-a schimbat dupa modelul Domnului Isus, daca tu ai ramas aceeasi persoana aroganta, orgolioasa, mandra si stapana pe sine.

As dori in cuvintele putine pe care le vei citi sa te uiti in oglinda Cuvantului sa te vezi cum arati si apoi sa privesti catre chipul Domnului Isus si sa incerci sa identifici cauza sau piedica care nu te lasa sa semeni cu EL.

Subiectul la care as dori sa cugetam impreuna este unul "delicat" si se refera la cuvintele noastre pe care le rostim zilnic si care, ca stim sau nu stim, ele au o putere extraordinara asupra vietii noastre si chiar a destinului nostru.

Asadar, cuvintele pe care noi le rostim in fiecare zi au vreo importanta, vreo putere asa incat sa influnteze intr-un anumit mod viata noastra?
E o intrebare la care as dori sa gasim raspuns in Sfanta Scripura.

Nu uitati ca noi suntem copiii Domnului si trebuie sa existe o relatie intre copil si parinte, respectiv intre crestin si Domnul Isus, de aceea ca si un copil, as vrea sa ne imaginam cum alergam catre Domnul Isus care ne asteapta cu bratele deschise si pline de dragoste cereasca, iar noi ne prabusim la picioarele LUI cu ochii in lacrimi si cu inima plina de intrebari la care dorim sa ne dea raspuns.

Una din invataturile Domnului Isus si care este foarte importanta, se refera la atitudinea noastra in lumea aceasta in diferite situatii, inconjurati de anumite persoane, atitudine exprimata prin cuvintele rostite de gura noastra.

As dori sa te gandesti la ultimile tale cuvinte rostite azi, care a fost motivatia care te-a facut sa le rostesti?

In general, cuvintele pe care noi le rostim ne descriu caracterul nostru si mai ales "avutia" pe care am strans-o in inima noastra intr-o anumita perioada de timp.
Poate ati auzit persoane care spun anumite cuvinte si apoi realizeaza gravitatea, vulgaritatea si efectul devastator, spunand:" Vai, ce am spus! A vorbit gura fara mine!"
Dar de unde! Domnul Isus ne spune ca omul cand rosteste cuvinte, el le scoate din inima lui si nici decum nu vorbeste gura fara el.

"...Caci din prisosul inimii vorbeste gura.Omul bun scoate lucruri bune din visteria buna a inimii lui;dar omul rau scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui." (Matei12:34-35)

Deci, Domnul Isus ne lamureste si ne invata in acelasi timp ca ceea ce noi rostim ne clasifica in una din cele doua categorii de oameni, buni sau rai, inima rea sau inima buna.
Eu vreau sa va intreb, noi cum suntem dragii mei?
Suntem buni sau rai?

Unii poate spuneti: "Domnule, eu sunt o persoana buna, nu dau cap la nimeni, nu sparga casa nimanui, merg si la biserica, etc."
As vrea sa ne uitam in Cuvant si sa vedem parerea lui Dumnezeu fata de noi, ca noi fiecare avem pareri foarte bune despre persoana noastra, or Domnul Isus spune: "Deci, daca voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune..."(Matei7:11)
Auziti? Cum suntem noi, buni? Nicidecum, toti suntem rai...de ce? "Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu."(Rom.3:23)

Ca sa inchid aceasta paranteze, am inteles ca noi facem parte din categoria celor rai, iar tot ce iese din gura noastra, pentru ca inima este rea, efectele cuvintelor noastre au putere negativa.
Puterea cuvintelor noastre pot fie sa aduca viata si binecuvantare fie sa aduca moarte si blestem.
Unii poate zic: "Stii ceva, domnule, e adevarat ca mai spun cateodata ce nu trebuie, dar sa stii ca 90% vorbesc doar de bine."

Pentru o astfel de persoana, Domnul Isus are raspunsul urmator: "Din aceeasi gura iese si binecuvantarea si blestemul! Nu trebuie sa fie asa fratii mei! Oare din aceeasi vana a izvorului tasneste si apa dulce si apa amara?"(Iacov3:10,11)

O persoana in inima careia locuieste Domnul Isus, chiar daca-l "calci pe batatura", din gura lui va iesi binecuvantare si nidecum blestem sau razbunare.
Poate cunosti multe persoane "cumsecade" si cu un vocabular frumos si poate chiar bogat in multe domenii, dar cand e strans cu usa, cand cineva il provoaca, abia atunci vei vedea ce are in inima lui, pentru omul scoate pe gura ceea ce are in inima lui.

Un exemplu biblic, il avem la Iov, un om neprihanit inaintea oamenilor, dar mai ales inaintea lui Dumnezeu, iar dovada neprihanirii lui daca s-a aratat in vremuri bune, asa cum toti cautam sa ne aratam altora cat de credinciosi suntem noi si cat il iubim pe Dumnezeu,dar in vremurile de incercare si nu orice fel de incercare, Iov a dovedit oamenilor, satanei si lui Dumnezeu ca ceea ce avea in inima aceea si vorbea... "...Domnul a dat si Domnul a luat, binecuvantat fie Numele Domnului! In toate acestea, Iov n-a pacatuit deloc si n-a vorbit nimic necuviincios impotriva lui Dumnezeu."(Iov1:21,22)

Dragii mei, cuvintele pe care noi le rostim, trebuie sa intelegem ca au putere, putere de a ne condamna sau putere de a ne mantui.(Matei12:37)
Daca pana acuma am fost poate persoane usuratice in vorbire, folosind glumele, bancurile, cuvinte necuviincioase, solutia pentru fiecare este pocainta.

Roaga-l pe Domnul Isus sa-ti dea o inima noua, din care sa curga cuvinte de binecuvantare, care sa aduca vindecare sufletelor bolnave, mangaiere pentru cei intristati si viata pentru cei morti si Domnul este gata sa dea mana larga, depinde numai de tine sa te uiti in oglinda sfanta si sa vezi cum arati in vorbirea ta de zi cu zi.
Apostolul Pavel avertiza biserica din Efes sa vegheze asupra gurii lor," Niciun cuvant stricat sa nu va iasa din gura;ci unul bun, pentru zidire, dupa cum e nevoie, ca sa dea har celor ce-l aud."(Efes4:29)

As vrea sa te intrebi si sa-ti raspunzi, "Ce putere au cuvintele spuse de mine, sunt cuvinte de care cei din jur sunt binecuvantati sau se feresc oamenii sa te auda vorbind, pentru ca tu imprastii venin in jurul tau?"
Obisnuiesti sa spui cuvinte cu doua intelesuri, cuvinte care prin puterea lor darama sufletele celor ce le asculta?

Astazi Domnul Isus ne porunceste sa ne pocaim de astfel de vorbe si orice cuvinte care nu arata caracterul Domnului Isus si sa lasam ca al Sau Cuvant sa locuiasca din belsug in inima noastra."Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi in toata intelepciunea."(colos.3:16)

In incheiere as vrea sa va dau o ilustratie care este de fapt un caz real dintre doua persoane, pentru a intelege puterea cuvintelor noastre.
Doi vecini intr-un sat de munte, un evreu si un roman. Amandoi aveau cate un baiat, care aducea bucurie in casele lor. Si baiatul evreului si cel al romanului cresteau impreuna, se jucau impreuna pana cand la o anumita varsta au ajuns sa inteleaga binele si raul, cand trebuia sa fie un ajutor in familie, parintii celor doi aratau fata de copiii lor doua atitudini diferite.

Romanul nostru incepu sa strige la baiat sa-l umileasca prin tot felul de vorbe vulgare,spunandu-i la un moment dat: "Ma boule, prost mai esti ma, nu esti in stare sa te descurci ca ceilalti baieti...", in timp ce evreul isi trata copilul doar prin cuvinte de binecuvantare si-l puteai auzi alintandu-si fiul: " Bancherul lui tata, tu o sa fii cel mai destept din satul asta, binecuvantatul Domnului!"

Si uite asa in curtea romanului se auzeau vorbe vulgare si de blestem la adresa copilului, iar in curtea evreului se auzeau numai cuvinte de binecuvantare catre copilul lui.
Intr-o zi, dupa multi ani, cand cei doi baieti au crescut si trebuiau sa se aseze la casa lor, cei doi vecini au inceput sa schimbe cateva cuvinte intre ei, iar romanul nostru era tare suparat si-si varsa apa tubure inaintea vecinului evreu spunandu-i: "Mai vecine, copilul asta ma scoate din sarite, de atatia ani de zile, boul asta nu e in stare sa cumpere macar o paine.Uite l-am trimis la paine si nici acuma nu mi-a venit acasa.
Evreul ca sa-l linisteasca pe roman ii raspunse cu intelepciune: Nu te supara vecine, dar eu, pana azi, nu am vazut nici un bou care sa stie sa cumpere paine!
Toata viata, din "boule" si "prostule" nu l-ai scos, iar tu te astepti sa se descurce in viata. Vecine, sa stii ca ceea ce seamana omul acea va culege!
Uite, baiatul meu si-a gasit de lucru in oras si lucreaza la o banca ca nu degeaba toata viata-l alintam zacandu-i, "bancherul lui tata", si uite, dupa ani de zile secer ce am semanat."

Dragii mei, daca cumva pana azi ati spus ca nu sunteti bun de nimic, ca sunteti saraci, ca sunteti fara viitor, va rog sa va opriti sa mai semanati neghina.
Cuvintele voastre au putere, si ceea ce declari in dreptul tau, mai devreme sau mai tarziu se va indeplini.

Evreul a stiut secretul, seman prin cuvintele mele binecuvantare si voi culege binecuvantare.
Astazi poti alege sa continui viata ta, rostind aceleasi cuvinte vechi care au putere sa te distruga,(vezi persoanele care au ajuns la depresie, pentru ca au semanat in viata lor cuvinte negative: "Eu nu sunt frumoasa, eu sunt, grasa, eu sunt slaba,etc.") sau poti alege sa-l primesti in inima ta pe Domnul Isus ca mantuitor personal care sa troneze in inima ta, iar eul tau sa fie la picioarele LUI, si El sa-ti dea cuvinte care sa-ti dea viata tie si celor din jurul tau.

Fie ca in ziua judecatii cuvintele tale sa nu te osandeasca, ci sa fie martore care sa marturiseasca pentru viata ta vesnica alaturi de Domnul Isus.
"Puneti-va dar in inima si in suflet aceste cuvinte pe care vi le spun."(Deut.11:18)

Cu dragoste sfanta,
Cristian

De ce-i ignoram pe cei care sunt inca langa noi, dar au avut nesansa de a aluneca in pacat??? Si chiar daca vin la noi cu strigate-n priviri, inimile noastre raman impietrite. Si asta... pana cand a alunecat jos, jos... si ne adunam ca mai avem un motiv de "partasie"....

"Lantul de rugăciune? Aşa cum un virus, trecând din om în om, devine mai puternic, aşa şi rugăciunea. De bună seamă, rugăciunea are viaţă." (Gavriil STIHARUL)

Sa ne unim in rugaciune cu cei ce trec prin incercari... Niciodata nu stim cand vom avea nevoie de rugaciuni in lant fiecare dintre noi... Niciodata nu vom sti de ce Domnul ingaduie, niciodata nu vom sti cata suferinta va simti sufletul nostru cand acel / acea cineva nu mai e langa noi sa-i intindem mana...
Sigur Isus e acolo, dar singur, fara noi... Noi suntem ocupati. Insa dracu nu e ocupat in a-si trimite ispitele...
Un lucru e clar insa: DOMNUL e taria noastra! Chiar daca pacatosul pierde o lupta, Domnul il va ridica si va castiga razboiul!
Slava Numelui Sau ca EL nu ne uita niciodata, ne accepta si ne pretuieste cu calitati si cu defecte!!!
De o buna bucata de timp simt atacurile fortelor raului... Simt cum incearca sa-mi distruga credinta, fara de care existenta mea nu ar avea sens... Cu cat atacurile sunt mai puternice, cu atat sufletul meu ingenuncheaza in rugaciune... In IOV 33 am gasit raspunsul pe care Domnul mi l-a dat cand ma rugam pentru o persoana foarte bolnava, draga mie... Atunci am citit de la versetul 23 pana la 25 si am multumit Domnului ca mi-a dat raspuns... Am continuat rugaciunile...
Insa nu de mult timp, ceva ce nu mi-am putut imagina s-a intamplat in familia mea... Continui sa ma rog, continui sa-L chem... si iar am citit IOV... dar de data aceasta am continuat pana la sfarsit...
Si am inteles cat de important e sa nu incetam sa ridicam rugaciuni sincere catre Domnul, sa nu incetam sa ne unim in rugaciune cu cei care traiesc prin credinta, pentru cei abandonati, cazuti... Dar am mai inteles cat de adevarat este ca trebuie sa-i iubim si pe cei care ne fac rau... deoarece eu nu i-am putut uri, dimpotriva, i-am pus pe lista mea de rugaciune, i-am adus inaintea Domnului, ca EL sa le curateasca inimile. Razbunarea mea ar fi doar o cotinuare a pacatului lor... si inceputul pacatului meu...

Ma rog in numele Domnului nostru Isus Hristos... Ioan 14:12-14 a fost incurajarea mea pentru ziua de ieri... iar Psalmul 25:7-8 pentru ziua de azi.... si-n fiecare zi voi lauda Numele Lui, pentru ca pot totul prin Hristos... Daca avem inimile incarcate cu dragostea Lui si nu o dam mai departe, suntem niste vase fisurate din care se pierde comoara cea mai de pret a sufletului nostru, dragostea divina...

Haideti sa-i iubim si pe cei care plang doar in sufletul lor, temandu-se sa mai spuna cuiva zbuciumul lor, de teama zambetului ironic cu care avem tendinta sa-i privim... de teama ca iar, si iar vor fi ignorati...
Da, Domnul lucreaza, sufletul pacatosului IL cauta pe Domnul, dar EL lucreaza prin oameni, prin copiii LUI. Unde sunt acestia cand pacatosul striga cu disperare in rostogolirea lui spre pacat?
Doamne, creste-mi credinta!!
Doamne, fa din viata mea lumina dragostei Tale, da-mi putere s-o las sa se reverse asupra tuturor,sa ajut efectiv, cu fapta si cu vorba, sa fac din ea o scara catre Imparatia Ta!! Doamne, n-as mai vrea ca cineva sa simta suferinta mea...desi stiu ca nu se compara cu ceea ce ai patimit TU pentru noi, din prea multa dragoste...

" - Mare sacrificiu, cum să iert, Doamne, pe cel ce mi-a făcut atâta rău?
- Răzbună-te pe Mine pentru el. Socoteşte-Mi Mie greşelile lui, căci Eu i-am preluat vina şi datoria." ( Gavriil Stiharul)

Intr-o zi am cazut secerata de o durere necrutatoare... M-am internat... spital... nu povestesc acum amanuntit, dar esentialul e ca mi s-a depistat cancer, trebuia sa fie extirpata tumoarea... au urmat trei operatii... La ultima operatie am crezut ca plec... Inainte de operatie m-am retras intr-o rezerva si, fara sa ma invete nimeni, m-am asezat pe genunchi si L-am rugat simplu: Doamne, am un copil de crescut... lasa-ma sa traiesc pentru a-l creste si am sa-Ti slujesc toata viata! (Nu am pretentia ca au fost exact cuvintele astea, dar acesta este esentialul...)

Incepusem sa scriu intr-un caiet sfaturi pt baiatul meu care era atunci in clasa a V a, sa-l invat cum sa se comporte cand va fi mare...
Am fost operata din nou (repet, a treia oara intr-o jumatate de an), medicul era tot pe langa mine (nici macar nu a vrut sa se uite la "plicul" meu... mi-a spus ca il voi plati cand voi merge... asa de dificila fusese operatia, care a durat aproape 5 ore..)...
Si l-am platit: am mers... La inceput ca un bebelus, apoi ca un prunc mai mare... Prindeam putere pe zi ce trecea si-I multumeam Domnului ca m-a salvat, dar asta nu ma impiedica sa fumez in continuare... iar cand mi-am revenit mai bine sa merg pe la ceva chefuri traznet, ca de, trebuia sa-mi traiesc viata!!!

Totul a fost ok pana fiul meu a implinit 16 ani... si a inceput "sa traiasca" si el cum ma vazuse pe mine... Dar el avea ceva conditii in plus pentru o viata de dezmat... (asa cum e acum, sa-mi fie cu iertare ca spun asta...)
Pana cand intr-o zi a fugit de acasa... am fost disperata... am crezut ca mor! S-a intors si intr-o zi a venit cu un tanar si mi-a zis ca vrea sa mearga la ei la biserica... la pocaiti. Normal ca am sarit ca arsa si i-am reamintit ca este... de alta confesiune... A continuat sa mearga, nu mai pleca seara de acasa, dimineata se trezea si se ruga... Eram multumita ca am liniste. Eram multumita ca nu mai umbla aiurea... Dar cand m-a chemat si pe mine la biserica... nooo... asta-i prea de tot!!! De parca nu ar fi stiut ce mama ocupata are!!!( ca am refuzat pensionarea si, ca sa uit de boala, pe langa profesia mea, am mai facut rost de o preocupare)... Nu m-am dus mult timp, pana nu m-a strafulgerat un gand care nu mi-a mai dat pace mult timp: Daca e cu oameni care-l invata sa faca lucruri si mai rele!!! Asa ca m-am dus si eu, dar foarte hotarata sa-i privesc pe toti de sus! Si asa am si facut pana la un moment dat cand am rostit cu totii rugaciunea "Tatal nostru"... Sa nu crezi ca exagerez... dar in clipa aceea m-am revazut in genunchi rugandu-ma sa traiesc... A fost prima data cand am costientizat ca sunt o pacatoasa, mandra pe deasupra, care credea ca poate rezolva totul prin puterile ei... si, ce e mai important, am constientizat ca povestea despre Iisus Hristos care a murit si pentru iertarea pacatelor mele, e o poveste ADEVARATA, iar Isus poate trai in inima mea, fiindca a fost inviat de Tatal!!! A fost prima data cand am fost coplesita de acest ADEVAR!!!
De atunci IL port in inima mea... Nu vreau sa spun ca nu mai am necazuri, probleme... Am!!! Poate mai multe! Dar am siguranta ca nu mai sunt singura, ca CINEVA ma iubeste neconditionat si e atat de credincios incat se tine de promisiune!!! Sunt fericita ca sunt fiica LUI!!

Nu merg la biserica pentru oameni, ci pentru EL... Nu vorbesc cu EL doar la biserica, ci in fiecare secunda din viata mea! Chiar si atunci cand spal vasele!!! Si rugaciunea cea mai puternica este pentru fiul meu, copilul meu, care ne-a adus la Domnul, ne-a lasat in pacea si lumina Lui, iar noi, orbiti de atata frumusete, nu am vazut cum el aluneca, era tarat inapoi, in capcanele stralucitoare si pline de reclame ale lumii acesteia... In tot acest timp m-am rugat, i-am fost alaturi... Cine? Noi, familia si Domnul... Si inca ne mai rugam... zbuciumul din inima lui il cunoaste doar Domnul... Oamenii nu pot decat sa-l judece... Insa admir la el ca se gaseste singurul vinovat pentru tot ceea ce i s-a intamplat...

Intre timp, familia noastra a crescut numeric... mai avem sase copii luati de la un centru de plasament, unde fiul meu a lucrat. Ii cunostea pe primii doi stia cat sunt de neastamparati, obraznici, galagiosi, dar asta nu l-a impiedicat sa-mi spuna ”Ia-l acasa, mama, poate asa nu il va mai bate nimeni...” A acceptat sa renunte la camera lui de adolescent, cu peretii plini de versete, ganduri lasate de prieteni, decupaje si desene lucrate de persoane pe care atunci le stia alaturi... Atunci a acceptat ca dragostea mea de mama sa nu se reverse doar asupra lui, ci si asupra altor copii care nu stiau ce inseamna sa fie iubiti, acceptati si pretuiti... Traiesc cu credinta ca Domnul mi-a incredintat spre crestere sase copii, iar EL il are in grija pe fiul meu. Stiu ca nu iubeste tot ce face, dar stiu ca-l iubeste pe el... si nu-l va parasi niciodata, asa cum au facut-o oamenii... De aceea am nevoie de sprijin in rugaciune...

Am citit undeva: ”Iubeste-ma atunci cand merit mai putin, pentru ca atunci sunt vulnerabil si am nevoie de iubirea ta...” Oare noua oamenilor, de ce ne este greu sa iubim cand cineva ne dezamageste? Biserica este spitalul pacatosilor, iar noi, cei care reusim sa ne mentinem pe cale, suntem lucratorii Domnului... datoria noastra sfanta este sa le fim alaturi si sa le aratam ca diavolul ii minte, ca sunt iubiti, ca sunt acceptati... Dumnezeu lucreaza prin oameni... dar oamenii vor oare sa lucreze?
Nu-ti pot spune ce vei pati tu, nu stiu, dar stiu ca EL te iubeste si pe tine!!! Stiu ca acolo, pe cruce, s-a varsat sange care spala pacatele tuturor oamenilor... Ma rog pentru tine, din toata inima! Nu te uita la oameni! Cauta-L pe Dumnezeu!! Te asteapta!!!

"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul LUI Fiu, pentru ca oricine crede in EL, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica!"( Ioan 3 : 16)

"Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn si daca crezi in inima ta ca Dumnezu L-a inviat din morti, vei fi mantuit." (Romani 10:9)

Domnul sa te binecuvanteze, cititorule, oricine ai fi si de orice confesiune ai fi!!!

Ferice de cei ce stiu sa dea mai departe.
Din nefericire, prea multe persoane se multumesc cu ceea ce au primit, aduna tot mai mult pentru ei, se bucura de binecuvantari,dar... privesc cum cel de alaturi se prabuseste, isi distruge viata, dispare si rareori isi aminteste si se intreaba: "Oare unde e X...? "

Haideti sa invatam sa iubim! Haideti sa intelegem odata pentru totdeauna pentru cine a venit Isus pe pamant... Biserica este un spital pentru pacatosi, nu hotel pentru cei sfinti... am citit undeva si m-a impresionat.

Sufletul meu e incarcat de iubire ca un ciorchine de strugure cu boabe rotunde, netede, umezite de roua, scaldate in razele soarelui de dimineata... In fiecare zi las sa cada cate un "bob" in "palma" unui copil intristat, a unui om insingurat si respins de cei din jur... Sufletul meu se rasfata in mana Domnului, se lasa mangaiat si revigorat, pentru a fi capabil sa dea mai departe dragostea Lui... Tristea, poverile mele sunt nimicuri pe langa cele ale necajitilor din jurul meu... Privesc in jur si ma rusinez ca am indraznit sa imi intristez sufletul pentru motive ce par nesemnificative fata de ale milioanelor de suflete ce inca nu stiu ce bun este Domnul... si lupta prin propriile lor puteri pentru a face fata provocarilor vietii...

Sufletul meu e liber... flamand dupa smerenie... avid dupa dragostea lui Dumnezeu... dornic sa traiasca dupa voia Lui... ingenuncheat la picioarele Tronului,framantand in maini, ca un copil, pacatele stiute si nestiute.. .multumitor pentru iertarea si iubirea primite neconditionat...
Sufletul meu e dornic sa arda in rugaciune pentru cei care pier sau isi irosesc viata din pricina comoditatii noastre, a faptului ca e mai usor sa judecam , decat sa coboram acolo unde a cazut cel de langa noi...

"Cand o persoana se afla jos in lumea acesta, un gram de ajutor este mai bun decat un kilogram de predica." – (Edward George Bilwer-Lytton)-