Cand nu ai ce-ti doresti...

12/23/2008 09:36:00 a.m. Posted by Octavia



Dorinţele se ţin lanţ de inima şi de mintea omului, chiar şi atunci când parcă ele nu ar vrea neapărat. Există dorinţe de tot soiul. De la cele mai neînsemnate până la cele mai îndrăzneţe. Ce-i drept, unele sunt de-a dreptul idealiste, dar altele ţi se par normale, le întâlneşti aproape la doi din trei oameni care gândesc.





Când eşti copil îţi doreşti să fii om mare, când ai ajuns om mare ai vrea să trăieşti iarăşi în copilărie şi să nu îmbătrâneşti niciodată. Unora chiar li se îndeplineşte dorinţa, dar numai la minte. Când eşti la şcoala ţi-ai dori să lucrezi, să ai banii tăi, iar după ce te-ai angajat ai vrea cu tot dinadinsul să scapi de responsabilitatea de a aduce bani pentru alţii şi implicit pentru familia ta. Ai vrea să mergi din nou la şcoală şi îţi spui: „Acum chiar o să învăţ!” Când eşti adolescent abia aştepţi să te căsătoreşti, iar unii după ce s-au căsătorit, tânjesc după lipsa de responsabilităţi din tinereţe, dorindu-şi cu mare intensitate independenţa parcă pierdută.

Când nu ai copii, abia aştepţi să îţi spună micuţii tăi mama sau tata, iar când micuţii cresc manifestând rebeliune, începi să crezi că mai bine era fără ei. Te gândeşti că nu ai mai fi avut atâtea necazuri. Exemplele pot continua. Iar frustrările se dezlănţuiesc în toţi dornicii de lucruri sau stări de care încă nu au parte. Dezamăgirea are locul ei de frunte în asemenea experienţe.

De asemenea, nici nemulţumirea nu lipseşte. Se simte bine, doar nu putea fi absentă de la un asemena eveniment. Cum ar putea evita nemulţumirea să se prezinte în sufletul unei persoane care nu primeşte „nici in ruptu’ capului” ceea ce îşi doreşte? E greu să treci peste asemenea momente. Nu prea ştii nimic altceva, decât insistenţa satisfacerii dorinţei proprii. Prea puţin contează dacă în momentul respectiv dorinţa este bună sau nu. Nu are nici o importanţă dacă se poate îndeplini sau e imposibil. Tu asta vrei şi gata. Parcă nimic nu te poate face fericit, dar împlinirea dorinţei, spui tu, sigur ar reuşi. Oare chiar aşa să fie? Nu cumva am avut şi dorinţe care ni s-au împlinit, dar asta nu ne-a dat deloc mai multă împlinire? Nu cumva atunci când am avut în sfârşit ce ne-am dorit, am început deja să ne dorim exact ceea ce nu aveam?

Totuşi ce e de făcut? Care e soluţia? Ce putem face ca să ni se împlinească dorinţa? Ei vedeţi, asta e problema. În centrul atenţiei suntem noi şi doar noi. Dorinţa noastră să aibă izbândă! Nu prea mai este important dacă împlinirea dorinţei ne face bine sau nu… să se împlinească o dată! Prea puţini ne mai întrebăm, în prea puţine momente, dacă şi Dumnezeu îşi doreşte acelaşi lucru. Rar ne mai întrebăm dacă El este în asentimentul nostru. Toţi ar dori un răspuns „magic” la întrebarea: „Ce să faci când nu ai ce-ţi doreşti?”, dar din păcate nu există răspunsuri magice la întrebări simple.

Tu, de exemplu, ce crezi că ai putea face? Care crezi că e răspunsul cel mai potrivit la această
întrebare? Nu-i aşa că ai prefera să răspundă alţii în locul tău, iar tu să-ţi dai cu părerea dacă e corect răspunsul sau nu? Aici se simte puterea de-a ne face responsabili de alegerile noastre. Când dă altcineva un răspuns, e mult mai uşor să îl iei de bun sau să îl critici, dar atunci când eşti pus în faţa responsabilităţii de a da un răspuns care poate fi îmbrăţişat sau alungat, lucrurile stau altfel.

Fără să dau un răspuns în dreptul tău, cititorule, mă gândesc la faptul că nu avem prea multe posibilităţi atunci când nu primim ceea ce ne dorim. Poţi trăi nemulţumit, frustrat, jignit, dezamăgit de neîmplinirea dorinţei sau poţi accepta Supremaţia Celui care cunoaşte dorinţele oarbe şi fără sens ale fiecărui „doritor”. De asemenea, tot El le cunoaşte şi pe cele cu sens şi direcţie corectă. El ştie cel mai bine dacă dorinţa ta este spre binele tău sau nu. De fapt, El asta urmăreşte. Să cearnă toate dorinţele tale şi să le arunce pe toate acelea care sunt „colţuroase” şi a căror împlinire s-ar putea să îţi rănească sufletul. El se ocupă de cele fine ca acestea să-şi urmeze cursul lor mai lent sau mai rapid, în funcţie de necesitate, până la împlinirea lor. El te vrea întreg. El aşa te iubeşte. Aceasta cred că este una dintre ideile de care ar trebui sa ţii cont atunci când nu ai ce-ţi doreşti…
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Merita sa cititi si...