Aprinde, Doamne, focul sfant

Aprinde, Doamne, focul sfant pe-altarul vietii mele
Primeste arderea de tot intinsa pe nuiele.
In inima si-n dorul meu, si-n toata a mea fiinta,
Vreau Duhul Tau sa-L simt mereu ca-Si face locuinta.

Nu sunt decat un vreasc uscat cand nu Te am pe Tine,
Aprinde, Doamne, focul sfant, si pune viata-n mine.
Un far luminator sa fiu, si-n mana Ta, faclie,
Aprinde, Doamne, viata mea, ca rugul in pustie.

Prea mult pamant am adunat in sacii de pierzare
Ca nu mai pot sa-adun nici har, nici binecuvantare.
Isuse, arde-n mine tot ce-i zgura si mandrie,
Si sa ramana dragostea si sfanta-Ti bucurie.

Am tot zidit dar fara rost, nimic nu sta-n picioare,
Caci am zidit cu trestie si fan fara valoare.
Sa arda-n mine tot ce nu's comori adevarate,
Si sa ramana aurul nadejdilor curate.

E totul deja pregatit, dar nu e foc pe-altare,
Si jarul nu vreau sa mi-l iau din lumea de pierzare.
O, Duh Preasfant, primeste-ma ca jertfa sfanta, vie,
Adu in mine foc din cer, de har si de tarie.

Pe-un varf de munte, pe Carmel, astept si azi trezirea,
Vapai si mistuiri ceresti sa arda putrezirea;
Si sa se vada-n mine-un foc al dragostei divine,
Ca-am fost cu Tine rastignit, si ca traiesc prin Tine.