Secretul voioşiei

4/22/2009 10:51:00 a.m. Posted by Andrey


Un bătrân care-şi trăise viaţa calm şi linistit până la optzeci de ani a fost întrebat care este secretul bunei sale dispoziţii. A răspuns în patru cuvinte: "Mă gândesc la alţii!". "Veţi vedea", a explicat el, "că drumul vostru se încrucişează peste tot cu drumul altora. Unii gândesc că dacă-şi văd de drumul lor propriu fără a păţi nimic, vor fi fericiţi. Însă nu asta e totul. A te apropia de adevărata fericire înseamnă a nu pricinui niciodată durere unui alt suflet. Cu alte cuvinte, când ajungi să înţelegi că a-i face pe alţii fericiţi este o bucurie personală, ai parte şi tu de fericire."

din Home Horizons, ianuarie 2004

Voioşia are ca sursă pe Isus, care a renuţat la propria Lui fericire pentru ca tu şi eu să ne putem bucura cu adevărat. El a venit în lume ca să caute şi să mântuiasca pe cei pierduţi. A-L primi pe Hristos este cea mai mare sursă de bucurie cunoscută omului. Un om poate fi voios şi fără a fi mântuit, însă fără a fi mântuit nu poate menţine această stare o veşnicie.

Proverbe 11:25 spune:

"Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el."

Dacă-i "udăm" pe alţii cu voioşie şi bună dispoziţie, acestea se vor revărsa şi asupra noastră.
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Merita sa cititi si...