In ieslea din Efrata

In ieslea din Efrata, in grajdiul plin de paie,
Te-ai invelit, Isuse, intr-ale firii straie;
Si-n bratele Mariei Te-ai lasat infasat,
Ca sa ajungi la urma in Ghetimani legat.

La margine de lume, la coltul dintre vremuri,
Ai coborat, Isuse, pamantul sa-l cutremuri,
Nu ca un rege falnic, ci fiu de nevoias,
Si nu cu glas de-arhanghel, ci-n glas de copilas.

Ai coborat, Isuse, cu vis de libertate,
In lumea-nlantuita in patimi si pacate,
Dar primul glas al lumii a fost ca nu Te vrea:
Cetatea era plina, nu era loc in ea.

Te-ai aratat in casa si-n tara cea mai draga,
Intr-un popor minune, ales din lumea-ntreaga.
Dar prin straini, pe drumuri, de mic te-au prigonit;
Chiar la ai Tai venit-ai, si-al Tai nu Te-au primit.

Tu ne-ai adus, Isuse, iubirea cea mai dulce,
Iar noi cu ura noastra Te-am atarnat pe-o cruce.
Cu strigatul din Rama, si pragu-nsangerat,
Si azi asa te-asteapta Irozii din palat.

Stiai ca lumea noastra in ura se destrama,
Si totusi coborat-ai, infasurat de-o mama,
Ca sa ne-arati iubirea cu care ne-ai iubit,
Si sa Te lasi pe cruce, in cuie rastignit.