Timp personal cu Dumnezeu

5/04/2009 02:03:00 p.m. Posted by Andrey


Astăzi... mai mult ca niciodată avem nevoie să petrecem timp cu Domnul, să avem o relaţie personală cu El ... pentru a rezista valurilor vieţii acesteia, ispitelor, îngrijorărilor ... care pe zi ce trece par a fi din ce în ce mai puternice şi lovesc în noi fără încetare şi fără milă. De ce ne este atât de greu când ar trebui sa ne fie aşa de uşor? ... da uşor ... Biblia ne spune asta, Apostolul Petru in prima sa Epistola spune: "Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi." (1 Petru 5:7)

Ne este greu pentru că prea obosiţi fiind şi prea prinşi în tumultul vieţii acesteia uităm să veghem şi suntem luaţi prin surprindere... "Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită." (1 Petru 5:8) ... ne este greu pentru că ne uităm la ce se întâmplă în jurul nostru, la ce se întâmplă cu noi şi încercăm să rezolvăm noi totul prin puterile noastre, nu ne uităm la Domnul, nu îl lasăm pe El la cârma veţii noastre... sau Îl lăsăm în ultimul moment când suntem deja epuizaţi de atâta luptă... ne aducem aminte că avem un Tată ce ne ţine în braţul Său puternic şi spunem... nu mai pot... te las pe Tine... iar El în bunătatea Lui mare ne primeşte, ne ridică iar şi iar şi ne zice: "nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare" (Isaia 41:10).

De ce întotdeauna alegem calea grea când ar fi mai simplu să-L lăsăm pe El să lucreze în vieţile noastre... de ce nu ne învăţăm minte... de ce aşteptam întotdeauna până în ultimul moment?!

După atâta luptă simţim că Domnul nu mai este prezent în viaţa noastră, nu ne mai ascultă rugile făcute în grabă şi pe jumătate adormiţi ... seara, doar atunci ne aducem aminte, doar atunci avem timp. Încercăm să găsim putere în Cuvânt dar citim pe fugă fără să întelegem ceva... şi dacă nu înţelegem nu putem înfăptui şi nu putem vedea Duhul Sfânt cum lucrează în vieţile noastre. De ce se întâmpla toate astea? pentru ca ne-am îndepartat de Domnul, legătura dintre noi e întreruptă şi trebuie restabilită. Cum facem asta? e clar că nu cum am facut până acum... ca în orice relatie e nevoie să petrecem timp autentic, să avem părtăşie, să ne implicăm cu adevărat, să vorbim cu El şi să ascultăm. Cum vorbim cu Domnul? venind smeriţi înaintea Lui în rugaciune "Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe." (1 Petru 5:6). Cum ne răspunde El? prin Cuvântul Său care este viu şi care deşi este scris de oameni, este inspirat de Dumnezeu ... prin Duhul Sfânt "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire," (2 Timotei 3:16) ... de aceea nu este uşor să înţelegem, trebuie să cerem în rugăciune înainte de a citi ... întelepciune, ca Domnul să ne descopere voia Sa, să o putem înţelege şi să o putem împlini.

Deci ... timp personal petrecut cu Domnul se refera la acel timp pe care il puneam deoparte să-l petrecem singuri cu El, să-l căutăm în linişte prin Cuvânt si rugăciune. Biblia îl numeşte aşa frumos PREGĂTIREA INIMII. Nu poţi dezvolta o relaţie cu Dumnezeu dacă nu eşti pregătit să trăieşti în fiecare zi cu El. Timp zilnic este secretul relaţiei eficiente. "El a făcut lucruri rele, pentru că nu şi-a pus inima să caute pe Domnul." (2 Cronici 12:14)

Ce implică timp zilnic cu Dumnezeu?

Să ne ducem înaintea lui Dumnezeu în fiecare zi... nu doar când avem nevoie de El... să ne liniştim gândurile, întreaga fiinţă. Pentru aceasta e nevoie să ne pregătim inima, mintea, şi cum am putea face asta dacă nu cântând, bucurându-ne! Urmatorul pas, este pocăinţa. Atunci când stai în prezenţa bunătăţii, a iubirii, a iertării, nu poţi rămâne nepăsător. Trebuie să-i dai voie Duhului Sfânt să-ţi arate păcatele şi să-ţi doreşti să te laşi de ele. Când faci lucrul acesta linia de comunicare se limpezeşte şi intri într-o părtăşie cu EL. Este cea mai minunată experienţa! (Romani 6:1-23)

Citirea şi înţelegerea Cuvântului îţi aduce putere proaspătă, devii sensibil la vocea lui Dumnezeu, îţi doreşti să pui în practică, îţi doreşti să fii îmbrăcat cu toată armătura: "De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul." (Efeseni 6:13) ... "Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului." (Efeseni 6:11) ... să te poţi împotrivi duşmanului, să-ţi poţi folosi autoritatea pe care o ai în numele lui Isus. Având o relaţie cu Dumnezeu, ai încredere că toate lucrurile din viaţa ta, sunt bune... îţi încredinţezi "ziua" în mâna Domnului.

După ce ai restabilit legatura cu Domnul, trebuie sa ai grijă, să veghezi să nu mai laşi pe nimeni să intervină şi să rupă această relaţie minunată... când pleci să nu-L laşi în cămăruţa ta şi să închizi uşa după tine ... sigur că Îl vei gasi tot acolo... dar nu mai face aceiaşi greseală ... învaţă ... ia-L pe Domnul cu tine oriunde mergi... vorbeşte cu El oriunde ai fi!

Nu-i aşa că e minunat să ai o relaţie specială cu un Creator aşa de minunat? ce te împiedică să începi ziua cu El... să-ţi doreşti să dezvolţi o relaţie cu EL?

Arată-I că-L iubeşti şi lasa-L să-ţi arate cât de mult te iubeşte! Cum îi arăţi că-L iubeşti?! ascultă de El şi împlineşte Cuvântul Său!
Amarys
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

5 Comentarii:

  1. denisia spunea...

    Frumos articol scris dintr-o inimă sinceră şi curată, dintr-o experienţă specială cu Domnul.
    Aştept să mai citesc astfel de lucruri, care ajută la zidire personală, meditaţie...

  2. Andrey spunea...

    Multumesc,
    Dumnezeu ne aşteaptă în fiecare zi să avem părtăşie ... să avem o relaţie specială cu El... să ne ofere dragostea şi binecuvântarile Sale, depinde doar de noi..

  3. mmary spunea...

    Domnul sa te binecuvanteze Andrey !In minunatele randuri pe care le-ai scris,ai descris tot ceea ce simt eu,ai descris modul in care eu traiesc impreuna cu Dumnezeu.Pentru mine totul e limpede,nu trebuie sa descifrez nimic,nici sa citesc printre randuri,te inteleg perfect deoarece de cate ori eu chem numele LUI,aud fosnetul pasilor Sai,ii aud vocea in sufletul meu,pentru ca EL vine,vine intotdeauna.E cu mine mereu,chiar si atunci cand pasii mei se ratacesc printre desertaciunile lumii...

  4. Andrey spunea...

    Mă bucur că te-ai regăsit în ce am scris, sunt sigur că se vor mai regăsi şi alţii... nu am spus nimic nou... am reamintit doar ca avem un Tata plin de dragoste

    ... să mergem la El in fiecare zi, şi când avem nevoie de ajutor, şi când toate ne merg bine... să-i mulţumim... si când am greşit faţă de El... să-i cerem iertare... ne va primi bucuros in braţele Sale puternice oricare ar fi motivul nostru

    să-L purtăm in inima noastra orice am face şi oriunde am merge... se va vedea din plin cum lucrează în viaţa noastră

    Fii Binecuvântată mmary!

  5. Anonim spunea...

    Frumos...
    Mi-ar face mare placere daca am putea colabora. As vrea sa va trec la prietenii mei(blogroll), in speranta ca si dvs veti face la fel.
    Dumnezeu sa va binecuvanteze!
    https://mariuszarnescu.wordpress.com/
    marius_zarnescu87@yahoo.com