Dumnezeu isi tine promisiunile... Dar noi?

7/03/2010 10:44:00 a.m. Posted by dana


Credeam cu ceva timp in urma... ca daca nu mint, nu fur, mai si ajut aproapele.. .dar si muncesc de-mi sar capacele ca sa traiesc, credeam ca totul e ok... ma gandeam ca Domnezeu e doar o forma de a "imbrobodi" oamenii naivi...
Intr-o zi am cazut secerata de o durere necrutatoare... M-am internat... spital... nu povestesc acum amanuntit, dar esentialul e ca mi s-a depistat cancer, trebuia sa fie extirpata tumoarea... au urmat trei operatii... La ultima operatie am crezut ca plec... Inainte de operatie m-am retras intr-o rezerva si, fara sa ma invete nimeni, m-am asezat pe genunchi si L-am rugat simplu: Doamne, am un copil de crescut... lasa-ma sa traiesc pentru a-l creste si am sa-Ti slujesc toata viata! (Nu am pretentia ca au fost exact cuvintele astea, dar acesta este esentialul...)

Incepusem sa scriu intr-un caiet sfaturi pt baiatul meu care era atunci in clasa a V a, sa-l invat cum sa se comporte cand va fi mare...
Am fost operata din nou (repet, a treia oara intr-o jumatate de an), medicul era tot pe langa mine (nici macar nu a vrut sa se uite la "plicul" meu... mi-a spus ca il voi plati cand voi merge... asa de dificila fusese operatia, care a durat aproape 5 ore..)...
Si l-am platit: am mers... La inceput ca un bebelus, apoi ca un prunc mai mare... Prindeam putere pe zi ce trecea si-I multumeam Domnului ca m-a salvat, dar asta nu ma impiedica sa fumez in continuare... iar cand mi-am revenit mai bine sa merg pe la ceva chefuri traznet, ca de, trebuia sa-mi traiesc viata!!!

Totul a fost ok pana fiul meu a implinit 16 ani... si a inceput "sa traiasca" si el cum ma vazuse pe mine... Dar el avea ceva conditii in plus pentru o viata de dezmat... (asa cum e acum, sa-mi fie cu iertare ca spun asta...)
Pana cand intr-o zi a fugit de acasa... am fost disperata... am crezut ca mor! S-a intors si intr-o zi a venit cu un tanar si mi-a zis ca vrea sa mearga la ei la biserica... la pocaiti. Normal ca am sarit ca arsa si i-am reamintit ca este... de alta confesiune... A continuat sa mearga, nu mai pleca seara de acasa, dimineata se trezea si se ruga... Eram multumita ca am liniste. Eram multumita ca nu mai umbla aiurea... Dar cand m-a chemat si pe mine la biserica... nooo... asta-i prea de tot!!! De parca nu ar fi stiut ce mama ocupata are!!!( ca am refuzat pensionarea si, ca sa uit de boala, pe langa profesia mea, am mai facut rost de o preocupare)... Nu m-am dus mult timp, pana nu m-a strafulgerat un gand care nu mi-a mai dat pace mult timp: Daca e cu oameni care-l invata sa faca lucruri si mai rele!!! Asa ca m-am dus si eu, dar foarte hotarata sa-i privesc pe toti de sus! Si asa am si facut pana la un moment dat cand am rostit cu totii rugaciunea "Tatal nostru"... Sa nu crezi ca exagerez... dar in clipa aceea m-am revazut in genunchi rugandu-ma sa traiesc... A fost prima data cand am costientizat ca sunt o pacatoasa, mandra pe deasupra, care credea ca poate rezolva totul prin puterile ei... si, ce e mai important, am constientizat ca povestea despre Iisus Hristos care a murit si pentru iertarea pacatelor mele, e o poveste ADEVARATA, iar Isus poate trai in inima mea, fiindca a fost inviat de Tatal!!! A fost prima data cand am fost coplesita de acest ADEVAR!!!
De atunci IL port in inima mea... Nu vreau sa spun ca nu mai am necazuri, probleme... Am!!! Poate mai multe! Dar am siguranta ca nu mai sunt singura, ca CINEVA ma iubeste neconditionat si e atat de credincios incat se tine de promisiune!!! Sunt fericita ca sunt fiica LUI!!

Nu merg la biserica pentru oameni, ci pentru EL... Nu vorbesc cu EL doar la biserica, ci in fiecare secunda din viata mea! Chiar si atunci cand spal vasele!!! Si rugaciunea cea mai puternica este pentru fiul meu, copilul meu, care ne-a adus la Domnul, ne-a lasat in pacea si lumina Lui, iar noi, orbiti de atata frumusete, nu am vazut cum el aluneca, era tarat inapoi, in capcanele stralucitoare si pline de reclame ale lumii acesteia... In tot acest timp m-am rugat, i-am fost alaturi... Cine? Noi, familia si Domnul... Si inca ne mai rugam... zbuciumul din inima lui il cunoaste doar Domnul... Oamenii nu pot decat sa-l judece... Insa admir la el ca se gaseste singurul vinovat pentru tot ceea ce i s-a intamplat...

Intre timp, familia noastra a crescut numeric... mai avem sase copii luati de la un centru de plasament, unde fiul meu a lucrat. Ii cunostea pe primii doi stia cat sunt de neastamparati, obraznici, galagiosi, dar asta nu l-a impiedicat sa-mi spuna ”Ia-l acasa, mama, poate asa nu il va mai bate nimeni...” A acceptat sa renunte la camera lui de adolescent, cu peretii plini de versete, ganduri lasate de prieteni, decupaje si desene lucrate de persoane pe care atunci le stia alaturi... Atunci a acceptat ca dragostea mea de mama sa nu se reverse doar asupra lui, ci si asupra altor copii care nu stiau ce inseamna sa fie iubiti, acceptati si pretuiti... Traiesc cu credinta ca Domnul mi-a incredintat spre crestere sase copii, iar EL il are in grija pe fiul meu. Stiu ca nu iubeste tot ce face, dar stiu ca-l iubeste pe el... si nu-l va parasi niciodata, asa cum au facut-o oamenii... De aceea am nevoie de sprijin in rugaciune...

Am citit undeva: ”Iubeste-ma atunci cand merit mai putin, pentru ca atunci sunt vulnerabil si am nevoie de iubirea ta...” Oare noua oamenilor, de ce ne este greu sa iubim cand cineva ne dezamageste? Biserica este spitalul pacatosilor, iar noi, cei care reusim sa ne mentinem pe cale, suntem lucratorii Domnului... datoria noastra sfanta este sa le fim alaturi si sa le aratam ca diavolul ii minte, ca sunt iubiti, ca sunt acceptati... Dumnezeu lucreaza prin oameni... dar oamenii vor oare sa lucreze?
Nu-ti pot spune ce vei pati tu, nu stiu, dar stiu ca EL te iubeste si pe tine!!! Stiu ca acolo, pe cruce, s-a varsat sange care spala pacatele tuturor oamenilor... Ma rog pentru tine, din toata inima! Nu te uita la oameni! Cauta-L pe Dumnezeu!! Te asteapta!!!

"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul LUI Fiu, pentru ca oricine crede in EL, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica!"( Ioan 3 : 16)

"Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn si daca crezi in inima ta ca Dumnezu L-a inviat din morti, vei fi mantuit." (Romani 10:9)

Domnul sa te binecuvanteze, cititorule, oricine ai fi si de orice confesiune ai fi!!!
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

1 Comentariu:

  1. elena marin-alexe spunea...

    El este DIVINUL ABSOLUT, in timp ce noi suntem firescul absolut trecut prin sanfele Lui.

Merita sa cititi si...