Lumini si umbre

11/29/2010 07:34:00 p.m. Posted by ingeresc



Desertul in care ma gaseam si in care ma pierdusem, se intindea uimitor de departe inaintea ochilor mei. Aveam impresia ca eram parte a unui joc in care trebuia sa gasesc piesa care lipsea. Si, ca intotdeauna, ma invârteam in cerc nehotarât si neputincios, nestiind care era directia buna.

Porniseam cândva la drum cu bucurie, curaj si incredere, ca un voinic, ca un viteaz; eram increzator in fortele mele si mi-am zis ca asa breaz cum eram, nimic n-avea sa stea in calea realizarii mele. O, Doamne, cât de tare ma inselasem!

Insetat si obosit, nu stiam daca voi gasi sprijin sau daca va trebui sa-mi port singur povara vietii, daca va trebui sa infrunt de unul singur pustiurile sau daca voi reusi sa tin piept vânturilor dinspre apus. Simteam cum imi aluneca piciorul si-mi vedeam credinta facându-se farâme... La un moment dat incepusem sa cânt, ca sa ma imbarbatez. Trupul imi era secat din cauza amaraciunii, dar in duh incepeau sa curga izvoare de ape vii. Dumnezeu ma acoperea cu indurarile Lui.

Târziu, am inceput sa observ cararea. Desi ochii imi erau inca impaienjeniti de suferinta si spatele mi se incovoiase sub greutatea pe care o simteam zi si noapte, am reusit sa zaresc in departare un strop de raza de lumina. Era speranta mea. Pâlpâia si ma chema intr-acolo. Parca simteam cum Cineva ma ridica din pulberea pamântului. Asa slab cum eram, picioarele imi tremurau involuntar. Nu aveam putere nici sa respir. Parca eram paralizat in asteptarea vreunui miracol care sa ma ridice din groapa in care ma aflam. Abia puteam vorbi, iar vocea ragusita ma trada, pentru a câta oara..? traversasem o perioada de intuneric si ca ceea ce tocmai traisem, ma facuse fragil, mic, neputincios.

Aveam sentimentul unei coaceri prea timpurii, sentimentul unei maturizari fortate, care venise dintr-odata peste mine. Am fost constrâns sa primesc lucruri de care fugisem intotdeauna si care ma ajunsesera din urma. Era prea mult pentru mine, parca eram condamnat sa traiesc pe fundul marii, cu o piatra atârnata in jurul gâtului meu.

Nu incerc sa ascund durerea, suferinta coplesitoare sau dezamagirea pe care trebuie sa le indur. Cu picioarele strânse in butuci si cu spinarea invinetita si sângerânda, am invatat sa primesc lovitura dupa lovitura si sa accept tot ce venea peste mine. Nici nu puteam face altceva. Devenisem posac si sumbru. Uitasem cum e sa zâmbesc, sa imbratisez, sa zbor.

In momentele framântarilor din noapte, aud un glas care ma mângâie:

"Copile, de ce plângi? Eu sunt Tatal care te mângâie in toate necazurile tale. Eu sunt cel ce te intareste si sunt aprope de inima ta. Eu sterg orice lacrima din ochii tai. Nu dispera, caci nimic nu te va desparti de dragostea Mea."

De multe ori, am fost prea inchis si prea afundat in deznadejde, prea preocupat in a-mi gasi fericirea prin forte proprii si prea neatent la Vocea care-mi povestea la ureche. Nu vedeam intotdeauna speranta ce rasarea prin promisiunile Lui.

Câteodata invidiez soarta celor care par sa aiba o viata mai buna. Câteodata am impresia ca sunt o greseala, un nedorit intr-un mediu care nu ma vrea si care ma exploateaza in toate modurile posibile. Apoi, imi zic ca exista poate milioane de alte suflete cu o soarta mai trista decât a mea. Si caut motive sa fiu recunoscator, sa vad ca intunecimea nu e asa de mare, in comparatie cu iadul prin care trec alte fiinte.

Simt de multe ori ca avem de dus o lupta cu toate dezamagirile, neimplinirile, toate visele spulberate.. Ne pierdem asa de usor bucuria si pacea si ajungem in situatia de a fi prizonierii propriei noastre cetati, propriilor noastre nedumeriri si spaime. E greu de multe ori ca in orice incercare sa reusesc sa imi adun fortele pentru a putea sa imi ridic crucea si sa pasesc mai departe. Desi e grea, stiu ca e a mea si trebuie sa o port pâna la capat. Oricât de dureros ar fi. Chiar daca sudoarea se transforma in sânge. Chiar daca suspinul se transforma in strigat de durere.. Harul Sau in suferinta mi-este indeajuns.

Imi inghit lacrimile si hotarasc sa o iau de la capat. Imi ingrop ziua de ieri, ca sa pot privi spre mâine. Arunc ingrijorarile asupra Lui, ca sa se ingrijeasca de ele.

... Si daca credeti ca e usor, va voi spune ca nu este. Dar El imi va da putere sa biruiesc toti uriasii intunericului din mine. Si curaj ca sa zbor spre lumina. De voi trece prin râuri de necaz, nu ma voi ineca. De ma va cuprinde focul apasarii nu ma va arde. Nu imi va fi frica, caci El e cu mine.

"Când iti intorci privirile spre El
te luminezi de bucurie"

Minunate sunt promisiunile Tale, Doamne..!
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Merita sa cititi si...