Simfonia inimii

11/14/2010 07:45:00 a.m. Posted by ingeresc



Gânduri se rasfrâng asupra-mi si ceata din ele se asterne in inima slabita, strânsa si zdrobita, facuta ghem si ascunsa in interiorul meu, incuiata si bine pazita, ca nu cumva sa fie deranjata de cel care s-ar avânta sa-i cunoasca si sa-i patrunda tainele.

La granita dintre intuneric si lumina, stau nehotarât, cu un picior in vale si cu unul pe stânca. Oscilez intre incredere si distanta, intre deschidere si taina. Simt ca ceva se rupe-n mine, ceva inexplicabil. Parca ar fi doi magneti la poluri opuse. Fiecare cu taria lui. Amândoi ma aspira ca pe-o frunza. Nu am taria sa decid, nu pot. Si nici nu vreau. Dar simt ca ma frâng incet, ca o pana... ca un fulg, ca ma voi imprastia si nimeni nu-mi va mai gasi urma.

Nu stiu de ce am ales sa ma ascund in ceata. E rece, deasa si parca-mi da fiori. Simt ca acolo pot sa fiu eu insumi, cel care sunt cu adevarat: mândru, nemilos, neiertator, incapatânat si sever. Poate ca asa-mi place, izolat si singur. Câteodata, ma mai trezesc din amorteala si mai arunc câte-un ochi in tabara vecina. Ceea ce vad acolo ma pune pe gânduri: smerenie, blândete, mila, indurare, iertare, pasiune pentru dreptate, pentru cinste, pentru adevar.

Totusi, nu cred ca vreau sa risc, si, devenind vulnerabil, sa fiu ca o carte deschisa in mâinile celor care mi-ar putea rupe fila dupa fila... sa ma calce in picioare, si sa ma arunce la gunoi. E un risc prea mare, cum as putea sa mi-l asum? Poate ca in singuratatea mea gasesc siguranta si liniste. Poate ca gresesc. Simt ca ar fi ceva dincolo de aceasta perdea a sufletului. Simt ca dorul pe care-l am nu e intâmplator si ca de cealalta parte mi-ar fi mai bine. Sunt prins la mijloc. Doar gândul e liber sa zboare. Atât cât il las. Atât cât ii permit. Nu vreau sa visez prea departe, sa cad si in final, sa doara. Si apoi sa strig cu vocea tare: "Unde este Dumnezeul meu?"

Am crezut mereu ca daca El ma iubeste, imi va desfiinta suferintele, ca voi fi mereu deasupra valurilor, ca voi trai in puf si ca nu voi cunoaste pustiul. Ca in vremurile de tristete ma uitam in stânga si in dreapta, si taceam... Nu vedeam pe nimeni alaturi. Si daca ar fi fost, nu sunt sigur ca il lasam sa se apropie. Uneori nu sunt cum ar trebui sa fiu. Recunosc. Nu sunt perfect. Cine ar putea sa spuna ca e desavârsit? Cine poate privi spre el insusi si sa rasufle usurat, stiind ca nu a gresit niciodata, ca nu a ranit pe nimeni, ca a cautat sa ierte intotdeauna sau ca a fost cu adevarat un exemplu pentru ceilalti?

De multe ori in viata, inima mi s-a legat de ceva. Nu neaparat de lucruri rele, dar cumva mi s-a legat de anumite lucruri. Le-am visat si le-am dorit prea tare si Domnul mi le-a luat. Când eram la un pas de a-mi deschide aripile, de a-mi regasi echilibrul si vointa, eram de cele mai multe ori doborât si cadeam in gol, frângându-ma de durere.

Nu mi-a fost usor si nu mi-e nici acuma. Nici nu ni s-a promis ca va fi usor. Nu am inteles intotdeauna ca El ne arunca in lupta, in lupta cu necazurile, cu lumea, cu diavolul, cu firea pamânteasca. Nu am fost mereu atent sa aud glasul care-mi spunea:

"Eu vreau ca tu sa birui, asa cum am biruit Eu."

Nici nu eram bucuros când Domnul imi spulbera dorintele, aspiratiile si visele. Ramâneam buimac, cu "de ce"-ul pe buze. Imi puneam intrebari peste intrebari, si eram trist, ca un copil caruia i s-a luat jucaria preferata.

Cred ca asta vrea sa faca si Tatal cu noi: sa ne ajute sa lepadam tot ce este copilaresc. De aceea ne ia totul si ne lasa cu mâinile goale. Pentru ca iubim atât de tare lucruri care devin idoli. Pentru ca le dorim si tânjim dupa ele mai mult decât dupa Dumnezeu.

Sunt momente in care ramânem ravasiti si goliti de orice fel de simtire. Avem impresia ca nu ne intelege nimeni, si indoielile rasar valuri- valuri din launtrul nostru:

"De ce Doamne? De ce e asa de greu? De ce esti asa de aspru? De ce ma incerci? De ce ma urasti asa?"

Cât de familiara mi se pare aceasta framântare!

Si El raspunde:
"Nu te urasc. Te iubesc.Te doresc pentru mine insumi. Dar ti le iau pe toate, ca sa-Ti ramân numai Eu."

Suferinta. Renuntari. Dureri. Dar in noi se da o lupta: jertfirea de sine. Asta ne e crucea. Asta trebuie sa facem. E ceva voluntar asumat. Poti sa o faci sau nu. Poti sa câstigi sau poti sa pierzi totul. Depinde de noi ce lupta luptam: a invingatorului sau a invinsului.

Nimanui nu ii place un produs care nu este finit. Dimpotriva. Cautam sa il slefuim, il cosmetizam, ii dam o haina noua. Il asezam in armonie si frumusete. E ca intr-o simfonie. Simfonie inseamna mai multe sunete impreuna, intr-un joc pe mai multe teme. Exista o melodie principala si o melodie secundara. Se imbina una pe alta si parca le auzi cum se lupta intre ele. Compozitorul nu face decât sa le combine, sa creeze armonie intre ele. Sa se simta gingasie, armonie, delicatete si stil.

Târziu, am inteles ca produsul nefinit suntem noi. Compozitorul e Dumnezeu. Melodia principala e planul Lui de a ne regasi identitatea dupa chipul si asemanarea Lui. Dar melodia secundara e mai dureroasa. E partea in care omul e zdrobit, e frânt pângarit, fara suflare. Si simfonia incepe atunci când Dumnezeu te invita sa intri in odihna Lui, la partasie si umblare in razele Sale. Armonie devine când te faci tu instrumentul din care sa iasa sunete. Câteodata triste, câteodata vesele.

Ce melodie poate fi mai frumoasa, decât cântarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi? Ce sunet poate fi mai placut, decât soapta Lui, decât vocea care ne cheama si ne doreste neincetat?

Lumea-aceasta ne va arde inima si ne-o va pustii. Ne-o va lasa fripta si goala. Lumea ne destrama. Ne loveste si ne frânge. Dar ceea ce a pregatit El pentru noi, va vindeca orice rana. Când vom intra acolo, vom intra in armonia Lui.

Vom gasi bucuria care ne-a lipsit aici pe pamânt. Vom fi liberi.
Las in urma lumea "de-acum" si ma indrept spre "ziua aceea."

  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Merita sa cititi si...