Cerul din noi

Raze de speranta invaluie si mângâie incet sufletul meu. Poate vor gasi o fisura, un loc pe care am uitat sa-l sigilez. Poate se vor strecura neobservat si miracolul va inflori gingas, la adapostul inimii insetate de dor.

Prin natura mea, presimt in secret existenta unei nostalgii, visul unui zbor spre infinit, spre lumea de dincolo. E un vis care sapa si care aluneca in interior, ca un suvoi de sperante, ca un botez al fericirii. Aduce la suprafata mici frânturi, secvente ale momentelor privilegiate, din taina celor mai inalte trairi. E totul acolo: ziua, data, locul si ora.

E ca si cum mi-as tine intreg oful in palma. E ca un foc peste care tot incerc neputincios sa torn astâmpar. E ca un scai ce ma agata in fiecare zi si ma tine lipit, prins in mrejele a ceea ce nu am putut depasi niciodata: zidul micului meu univers, limita de unde nu mai este cale de intoarcere.

Au fost clipe in care am plutit ca un nufar in deriva, ca un taciune abia fumegând intr-o noapte a agoniei, a tristetii. Si, de undeva, de pe tarâmul de dincolo, a rasarit o lumina intr-un mod cu totul nesperat. Brusc, gândurile s-au transformat intr-o realitate uimitoare. Nu are nimic de-a face cu timpul sau cu spatiul. E minunea ce tocmai m-a atins. E vraja celor câteva secunde, in care sufletul tresara si simturile reinvie.

M-a proiectat intr-o dimensiune divina, magica. Si sunt atins de perfectiunea si echilibrul unei lumi ingeresti, dincolo de puterea mea de intelegere. In urma ramâne doar seninatatea: "A fost minunat".

De multe ori am simtit aceasta zvârcolire a sufletului, aceasta sete dupa a cauta secretul prin care sa pot razbi din acest labirint al incatusarii. Am crezut mereu ca fericirea mea depinde de altii. Dar am vazut eu insumi haul care se casca de câte ori ma vedeam singur, intr-o lume rece, dura, indiferenta si rea.

E ca o negare, ca un obstacol. Ma trudesc in zadar sa-l traversez, in calea mea spre vindecare. Imi adun puteri pe care, fara sa vreau le pierd una câte una. Am ajuns ca un obiect fara viata. Simt ca energia mea ar depinde de mai mult decât de puterea mea de a ma agata de un fir de iarba.

Uneori, visez ca ating ingeri. Ei m-au facut sa respir usor, sa zâmbesc, sa cânt cu sufletul... Sa ma simt aproape. Aproape de ce? Aproape de nemurire. Aproape de cer. Aproape de Viata.

In existenta noastra, suntem in cautarea propriei cai, a propriului drum launtric. Câteodata e cald. Câteodata e frig. Dar, daca sadim buruieni, nu vom putea culege niciodata trandafiri. Daca sadim deznadejde, lacrimi, indoiala, nu vom putea culege decât intuneric. Insa speranta o data sadita si ingrijita, udata si protejata, aduce roade inimaginabile. Coboara cerul in sufletul nostru. Tot ce e pur si sfânt.

Intorcându-ma cu gândul la origini, simt o usurare când regasesc adevarata mea natura. Nu suntem doar corpurile noastre. Doar energie. Sau emotie. Sau suflet. Adevarata noastra origine o avem din Dumnezeu. Aici, la origine, nu exista gol, suspine sau durere. Doar pace si armonie.

Când inteleg acest lucru, decid sa ma ridic din mijlocul valurilor. Plâng si imi este frig. Dar ma ridic. Incet si slab. Ridic ochii si pe cerul intunecat zaresc un porumbel trist. Zbura in cautarea pacii. Era el, sufletul meu. Aripile mi se refaceau incet-incet. Era dureros. Ma tineam agatat de trecut. Si, pe masura ce porumbelul inainta spre mine, mi se deschidea un nou orizont, o noua lumina. Revedeam speranta, chiar daca aveam rani.

Auzeam acorduri divine, ce-mi aduceau vindecare. Fiecare sunet aducea divinul mai aproape; simteam iubire, iertare, placere. Eram bucuros. Cineva se gândise si la linistea inimii mele. Am privit spre mine si mi-am surprins lumina din ochi. Mirarea din priviri. Roua din pleoape. Radiam.

Am uitat clipele de singuratate, de ratacire, de dor, de ploi, de asteptari.
Pasesc spre lumina, spre Bratele Lui. Sunt acolo si e bine. Nu mai sunt singur. Am invatat pasul in doi. Si zborul fara caderi. Aud soapta Lui: "Eu sunt cetatuia ta de scapare."

Si Mâinile pe care le-am strapuns prin nelegiuirea noastra, sunt cele care ne aduc mângâierea, pacea si binecuvântarea vesnica. Si viata care vine de la EL, ne da harul de a umbla impreuna pe un drum fara intoarcere. Inainte, spre cer..!