De ce-i ignoram pe cei care sunt inca langa noi, dar au avut nesansa de a aluneca in pacat??? Si chiar daca vin la noi cu strigate-n priviri, inimile noastre raman impietrite. Si asta... pana cand a alunecat jos, jos... si ne adunam ca mai avem un motiv de "partasie"....

"Lantul de rugăciune? Aşa cum un virus, trecând din om în om, devine mai puternic, aşa şi rugăciunea. De bună seamă, rugăciunea are viaţă." (Gavriil STIHARUL)

Sa ne unim in rugaciune cu cei ce trec prin incercari... Niciodata nu stim cand vom avea nevoie de rugaciuni in lant fiecare dintre noi... Niciodata nu vom sti de ce Domnul ingaduie, niciodata nu vom sti cata suferinta va simti sufletul nostru cand acel / acea cineva nu mai e langa noi sa-i intindem mana...
Sigur Isus e acolo, dar singur, fara noi... Noi suntem ocupati. Insa dracu nu e ocupat in a-si trimite ispitele...
Un lucru e clar insa: DOMNUL e taria noastra! Chiar daca pacatosul pierde o lupta, Domnul il va ridica si va castiga razboiul!
Slava Numelui Sau ca EL nu ne uita niciodata, ne accepta si ne pretuieste cu calitati si cu defecte!!!
De o buna bucata de timp simt atacurile fortelor raului... Simt cum incearca sa-mi distruga credinta, fara de care existenta mea nu ar avea sens... Cu cat atacurile sunt mai puternice, cu atat sufletul meu ingenuncheaza in rugaciune... In IOV 33 am gasit raspunsul pe care Domnul mi l-a dat cand ma rugam pentru o persoana foarte bolnava, draga mie... Atunci am citit de la versetul 23 pana la 25 si am multumit Domnului ca mi-a dat raspuns... Am continuat rugaciunile...
Insa nu de mult timp, ceva ce nu mi-am putut imagina s-a intamplat in familia mea... Continui sa ma rog, continui sa-L chem... si iar am citit IOV... dar de data aceasta am continuat pana la sfarsit...
Si am inteles cat de important e sa nu incetam sa ridicam rugaciuni sincere catre Domnul, sa nu incetam sa ne unim in rugaciune cu cei care traiesc prin credinta, pentru cei abandonati, cazuti... Dar am mai inteles cat de adevarat este ca trebuie sa-i iubim si pe cei care ne fac rau... deoarece eu nu i-am putut uri, dimpotriva, i-am pus pe lista mea de rugaciune, i-am adus inaintea Domnului, ca EL sa le curateasca inimile. Razbunarea mea ar fi doar o cotinuare a pacatului lor... si inceputul pacatului meu...

Ma rog in numele Domnului nostru Isus Hristos... Ioan 14:12-14 a fost incurajarea mea pentru ziua de ieri... iar Psalmul 25:7-8 pentru ziua de azi.... si-n fiecare zi voi lauda Numele Lui, pentru ca pot totul prin Hristos... Daca avem inimile incarcate cu dragostea Lui si nu o dam mai departe, suntem niste vase fisurate din care se pierde comoara cea mai de pret a sufletului nostru, dragostea divina...

Haideti sa-i iubim si pe cei care plang doar in sufletul lor, temandu-se sa mai spuna cuiva zbuciumul lor, de teama zambetului ironic cu care avem tendinta sa-i privim... de teama ca iar, si iar vor fi ignorati...
Da, Domnul lucreaza, sufletul pacatosului IL cauta pe Domnul, dar EL lucreaza prin oameni, prin copiii LUI. Unde sunt acestia cand pacatosul striga cu disperare in rostogolirea lui spre pacat?
Doamne, creste-mi credinta!!
Doamne, fa din viata mea lumina dragostei Tale, da-mi putere s-o las sa se reverse asupra tuturor,sa ajut efectiv, cu fapta si cu vorba, sa fac din ea o scara catre Imparatia Ta!! Doamne, n-as mai vrea ca cineva sa simta suferinta mea...desi stiu ca nu se compara cu ceea ce ai patimit TU pentru noi, din prea multa dragoste...

" - Mare sacrificiu, cum să iert, Doamne, pe cel ce mi-a făcut atâta rău?
- Răzbună-te pe Mine pentru el. Socoteşte-Mi Mie greşelile lui, căci Eu i-am preluat vina şi datoria." ( Gavriil Stiharul)

Intr-o zi am cazut secerata de o durere necrutatoare... M-am internat... spital... nu povestesc acum amanuntit, dar esentialul e ca mi s-a depistat cancer, trebuia sa fie extirpata tumoarea... au urmat trei operatii... La ultima operatie am crezut ca plec... Inainte de operatie m-am retras intr-o rezerva si, fara sa ma invete nimeni, m-am asezat pe genunchi si L-am rugat simplu: Doamne, am un copil de crescut... lasa-ma sa traiesc pentru a-l creste si am sa-Ti slujesc toata viata! (Nu am pretentia ca au fost exact cuvintele astea, dar acesta este esentialul...)

Incepusem sa scriu intr-un caiet sfaturi pt baiatul meu care era atunci in clasa a V a, sa-l invat cum sa se comporte cand va fi mare...
Am fost operata din nou (repet, a treia oara intr-o jumatate de an), medicul era tot pe langa mine (nici macar nu a vrut sa se uite la "plicul" meu... mi-a spus ca il voi plati cand voi merge... asa de dificila fusese operatia, care a durat aproape 5 ore..)...
Si l-am platit: am mers... La inceput ca un bebelus, apoi ca un prunc mai mare... Prindeam putere pe zi ce trecea si-I multumeam Domnului ca m-a salvat, dar asta nu ma impiedica sa fumez in continuare... iar cand mi-am revenit mai bine sa merg pe la ceva chefuri traznet, ca de, trebuia sa-mi traiesc viata!!!

Totul a fost ok pana fiul meu a implinit 16 ani... si a inceput "sa traiasca" si el cum ma vazuse pe mine... Dar el avea ceva conditii in plus pentru o viata de dezmat... (asa cum e acum, sa-mi fie cu iertare ca spun asta...)
Pana cand intr-o zi a fugit de acasa... am fost disperata... am crezut ca mor! S-a intors si intr-o zi a venit cu un tanar si mi-a zis ca vrea sa mearga la ei la biserica... la pocaiti. Normal ca am sarit ca arsa si i-am reamintit ca este... de alta confesiune... A continuat sa mearga, nu mai pleca seara de acasa, dimineata se trezea si se ruga... Eram multumita ca am liniste. Eram multumita ca nu mai umbla aiurea... Dar cand m-a chemat si pe mine la biserica... nooo... asta-i prea de tot!!! De parca nu ar fi stiut ce mama ocupata are!!!( ca am refuzat pensionarea si, ca sa uit de boala, pe langa profesia mea, am mai facut rost de o preocupare)... Nu m-am dus mult timp, pana nu m-a strafulgerat un gand care nu mi-a mai dat pace mult timp: Daca e cu oameni care-l invata sa faca lucruri si mai rele!!! Asa ca m-am dus si eu, dar foarte hotarata sa-i privesc pe toti de sus! Si asa am si facut pana la un moment dat cand am rostit cu totii rugaciunea "Tatal nostru"... Sa nu crezi ca exagerez... dar in clipa aceea m-am revazut in genunchi rugandu-ma sa traiesc... A fost prima data cand am costientizat ca sunt o pacatoasa, mandra pe deasupra, care credea ca poate rezolva totul prin puterile ei... si, ce e mai important, am constientizat ca povestea despre Iisus Hristos care a murit si pentru iertarea pacatelor mele, e o poveste ADEVARATA, iar Isus poate trai in inima mea, fiindca a fost inviat de Tatal!!! A fost prima data cand am fost coplesita de acest ADEVAR!!!
De atunci IL port in inima mea... Nu vreau sa spun ca nu mai am necazuri, probleme... Am!!! Poate mai multe! Dar am siguranta ca nu mai sunt singura, ca CINEVA ma iubeste neconditionat si e atat de credincios incat se tine de promisiune!!! Sunt fericita ca sunt fiica LUI!!

Nu merg la biserica pentru oameni, ci pentru EL... Nu vorbesc cu EL doar la biserica, ci in fiecare secunda din viata mea! Chiar si atunci cand spal vasele!!! Si rugaciunea cea mai puternica este pentru fiul meu, copilul meu, care ne-a adus la Domnul, ne-a lasat in pacea si lumina Lui, iar noi, orbiti de atata frumusete, nu am vazut cum el aluneca, era tarat inapoi, in capcanele stralucitoare si pline de reclame ale lumii acesteia... In tot acest timp m-am rugat, i-am fost alaturi... Cine? Noi, familia si Domnul... Si inca ne mai rugam... zbuciumul din inima lui il cunoaste doar Domnul... Oamenii nu pot decat sa-l judece... Insa admir la el ca se gaseste singurul vinovat pentru tot ceea ce i s-a intamplat...

Intre timp, familia noastra a crescut numeric... mai avem sase copii luati de la un centru de plasament, unde fiul meu a lucrat. Ii cunostea pe primii doi stia cat sunt de neastamparati, obraznici, galagiosi, dar asta nu l-a impiedicat sa-mi spuna ”Ia-l acasa, mama, poate asa nu il va mai bate nimeni...” A acceptat sa renunte la camera lui de adolescent, cu peretii plini de versete, ganduri lasate de prieteni, decupaje si desene lucrate de persoane pe care atunci le stia alaturi... Atunci a acceptat ca dragostea mea de mama sa nu se reverse doar asupra lui, ci si asupra altor copii care nu stiau ce inseamna sa fie iubiti, acceptati si pretuiti... Traiesc cu credinta ca Domnul mi-a incredintat spre crestere sase copii, iar EL il are in grija pe fiul meu. Stiu ca nu iubeste tot ce face, dar stiu ca-l iubeste pe el... si nu-l va parasi niciodata, asa cum au facut-o oamenii... De aceea am nevoie de sprijin in rugaciune...

Am citit undeva: ”Iubeste-ma atunci cand merit mai putin, pentru ca atunci sunt vulnerabil si am nevoie de iubirea ta...” Oare noua oamenilor, de ce ne este greu sa iubim cand cineva ne dezamageste? Biserica este spitalul pacatosilor, iar noi, cei care reusim sa ne mentinem pe cale, suntem lucratorii Domnului... datoria noastra sfanta este sa le fim alaturi si sa le aratam ca diavolul ii minte, ca sunt iubiti, ca sunt acceptati... Dumnezeu lucreaza prin oameni... dar oamenii vor oare sa lucreze?
Nu-ti pot spune ce vei pati tu, nu stiu, dar stiu ca EL te iubeste si pe tine!!! Stiu ca acolo, pe cruce, s-a varsat sange care spala pacatele tuturor oamenilor... Ma rog pentru tine, din toata inima! Nu te uita la oameni! Cauta-L pe Dumnezeu!! Te asteapta!!!

"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul LUI Fiu, pentru ca oricine crede in EL, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica!"( Ioan 3 : 16)

"Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn si daca crezi in inima ta ca Dumnezu L-a inviat din morti, vei fi mantuit." (Romani 10:9)

Domnul sa te binecuvanteze, cititorule, oricine ai fi si de orice confesiune ai fi!!!

Ferice de cei ce stiu sa dea mai departe.
Din nefericire, prea multe persoane se multumesc cu ceea ce au primit, aduna tot mai mult pentru ei, se bucura de binecuvantari,dar... privesc cum cel de alaturi se prabuseste, isi distruge viata, dispare si rareori isi aminteste si se intreaba: "Oare unde e X...? "

Haideti sa invatam sa iubim! Haideti sa intelegem odata pentru totdeauna pentru cine a venit Isus pe pamant... Biserica este un spital pentru pacatosi, nu hotel pentru cei sfinti... am citit undeva si m-a impresionat.

Sufletul meu e incarcat de iubire ca un ciorchine de strugure cu boabe rotunde, netede, umezite de roua, scaldate in razele soarelui de dimineata... In fiecare zi las sa cada cate un "bob" in "palma" unui copil intristat, a unui om insingurat si respins de cei din jur... Sufletul meu se rasfata in mana Domnului, se lasa mangaiat si revigorat, pentru a fi capabil sa dea mai departe dragostea Lui... Tristea, poverile mele sunt nimicuri pe langa cele ale necajitilor din jurul meu... Privesc in jur si ma rusinez ca am indraznit sa imi intristez sufletul pentru motive ce par nesemnificative fata de ale milioanelor de suflete ce inca nu stiu ce bun este Domnul... si lupta prin propriile lor puteri pentru a face fata provocarilor vietii...

Sufletul meu e liber... flamand dupa smerenie... avid dupa dragostea lui Dumnezeu... dornic sa traiasca dupa voia Lui... ingenuncheat la picioarele Tronului,framantand in maini, ca un copil, pacatele stiute si nestiute.. .multumitor pentru iertarea si iubirea primite neconditionat...
Sufletul meu e dornic sa arda in rugaciune pentru cei care pier sau isi irosesc viata din pricina comoditatii noastre, a faptului ca e mai usor sa judecam , decat sa coboram acolo unde a cazut cel de langa noi...

"Cand o persoana se afla jos in lumea acesta, un gram de ajutor este mai bun decat un kilogram de predica." – (Edward George Bilwer-Lytton)-