De ce nu pot sa iubesc pe aproapele meu ?
10/20/2008 12:03:00 a.m. Posted by Andrey
Exista nenumarate motive, pentru care omul in ziua de azi prefera sa se razbune mai intai, decat sa iubeasca, sa accepte, sa ierte si sa uite greselile sau slabiciunile celorlalti. Cateva dintre aceste motive sunt:
Egoismul: Ma simt prea bine asa cum sunt, nu vreau sa mai fiu deranjat de nimeni, sa ma lase-n pace toti, nu vreau sa am de-a face cu nimeni, nu vreau sa sufar etc.. Acest fel de a gandi este dureros, deoarece inima unui astfel de om este rece, indiferenta, si nu ofera nimic, dar mai grav este, ca nu daruieste nimic.
Neiertarea: Oh, m-a jignit, mi-a spus cuvinte care m-au ranit, nu ma asteptam la asa ceva, cum sa iert un astfel de om? nici nu ma gandesc!! Un suflet in care locuieste neiertarea, este un suflet gol, plin de dorinta de razbunare, sau chiar de ignoranta. Nu este in stare sa ierte, sa renunte la el insusi pentru binele altora.
Lacomia: Sa impart eu putinul care mi-a ramas, cu unul ca asta? de ce? sa munceasca!!! sa se descurce singur. Eu cum m-am descurcat? astfel de situatii conduce pe om la a vrea si a dori tot mai mult, indepartandu-i pe cei din jur, pe cat posibil pentru a nu pierde sau a nu oferi aproapelui sprijinul cuvenit.
Mandria: Cum sa ma imprietenesc eu, cu ala care se imbraca asa? mi-e rusine cu el....cred ca nu are nici bani de o inghetata....sau....cum sa iubesc pe ala care are asa de multe, si-i merge bine, pe cand eu, sunt un nimeni in drum? Da, mandria are de-aface si cu falsa desconsiderare exagerata, care defaima pe aproapele nostru, cat si cu inaltarea personalitatii la un nivel nelimitat, interzis de Dumnezeu.
Totusi, de ce ne este atat de greu, sa ne straduim sa iubim pe aproapele nostru? Pe Dumnezeu il iubim, fiindca El ne face numai bine, si pe aproapele nostru ne este prea imposibil fiindca mereu ne greseste, si nu iertam, dar pe langa faptul ca nu iertam, aruncam cu bolovani, ci nu cu pietre, ca sa-l doara mai tare decat ranile noastre provocate de pietrele lor.
Sunt persoane care, prin atitudinea lor de incurajare si sfatuire, au impresia ca ne vor binele, si totusi, ne ranesc si mai tare. De ce?
Sunt situatii in care gresesc iar cel de langa mine in loc sa ma incurajeze, imi arunca o piatra direct unde am mai gresit alta data, si totusi pretinde ca o face cu intentii bune, afirmand ca nu din rautate. Sunt eu oare gata, sa pot sa iert o astfel de persoana?
Ma intreb care va fi rasplata mea, pana la urma.....
Da, inima omului este intotdeauna inclinata spre ceea ce poate sa primeasca, ci nu spre ceea ce poate sa ofere....
Autor: Narci P.
Egoismul: Ma simt prea bine asa cum sunt, nu vreau sa mai fiu deranjat de nimeni, sa ma lase-n pace toti, nu vreau sa am de-a face cu nimeni, nu vreau sa sufar etc.. Acest fel de a gandi este dureros, deoarece inima unui astfel de om este rece, indiferenta, si nu ofera nimic, dar mai grav este, ca nu daruieste nimic.
Neiertarea: Oh, m-a jignit, mi-a spus cuvinte care m-au ranit, nu ma asteptam la asa ceva, cum sa iert un astfel de om? nici nu ma gandesc!! Un suflet in care locuieste neiertarea, este un suflet gol, plin de dorinta de razbunare, sau chiar de ignoranta. Nu este in stare sa ierte, sa renunte la el insusi pentru binele altora.
Lacomia: Sa impart eu putinul care mi-a ramas, cu unul ca asta? de ce? sa munceasca!!! sa se descurce singur. Eu cum m-am descurcat? astfel de situatii conduce pe om la a vrea si a dori tot mai mult, indepartandu-i pe cei din jur, pe cat posibil pentru a nu pierde sau a nu oferi aproapelui sprijinul cuvenit.
Mandria: Cum sa ma imprietenesc eu, cu ala care se imbraca asa? mi-e rusine cu el....cred ca nu are nici bani de o inghetata....sau....cum sa iubesc pe ala care are asa de multe, si-i merge bine, pe cand eu, sunt un nimeni in drum? Da, mandria are de-aface si cu falsa desconsiderare exagerata, care defaima pe aproapele nostru, cat si cu inaltarea personalitatii la un nivel nelimitat, interzis de Dumnezeu.
Totusi, de ce ne este atat de greu, sa ne straduim sa iubim pe aproapele nostru? Pe Dumnezeu il iubim, fiindca El ne face numai bine, si pe aproapele nostru ne este prea imposibil fiindca mereu ne greseste, si nu iertam, dar pe langa faptul ca nu iertam, aruncam cu bolovani, ci nu cu pietre, ca sa-l doara mai tare decat ranile noastre provocate de pietrele lor.
Sunt persoane care, prin atitudinea lor de incurajare si sfatuire, au impresia ca ne vor binele, si totusi, ne ranesc si mai tare. De ce?
Sunt situatii in care gresesc iar cel de langa mine in loc sa ma incurajeze, imi arunca o piatra direct unde am mai gresit alta data, si totusi pretinde ca o face cu intentii bune, afirmand ca nu din rautate. Sunt eu oare gata, sa pot sa iert o astfel de persoana?
Ma intreb care va fi rasplata mea, pana la urma.....
Da, inima omului este intotdeauna inclinata spre ceea ce poate sa primeasca, ci nu spre ceea ce poate sa ofere....
Autor: Narci P.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu