Moartea lui Iacov

Genesa este o carte compusa din 50 de capitole, din care mai mult de jumatate, adica aproximativ 27 de capitole, sunt alocate lui Iacov. Capitolul 49 se ocupa cu moartea lui Iacov. Calitatea vietii unui om si rezultatul vietii sale sunt determinate in primul rand de ultimul stadiu al vietii sale – si nu de primul stadiu. Acest lucru poate fi comparat cu alergatorii dintr-un concurs. Nu conteaza prea mult ca ai alergat bine la inceputul cursei ; rezultatul final e cel care conteaza. Acest capitol se ocupa de stadiul final al lui Iacov, de felul cum s-a comportat el la timpul plecarii sale de pe acest pamant.

Genesa 47:29 ne spune ca inainte de a muri, Iacov i-a cerut lui Iosif sa-si puna mana sub coapsa sa. Acest lucru are semnificatia unui juramant. Totusi, Iacov nu i-a cerut lui Iosif sa-si ridice mana in semn de juramant. Aceasta din cauza ca in timpul vietii sale s-a intamplat ceva cu coapsa lui Iacov. Dumnezeu i-a atins coapsa lui Iacov, pentru ca el se lupta mereu cu Dumnezeu si nu voia sa se lase transformat de El. Atingerea lui Dumnezeu l-a invatat ca viata sa naturala si puterea sa naturala nu-i sunt de nici un folos, ci mai degraba sunt o piedica. Cand i-a cerut lui Iosif sa-si puna mana sub coapsa sa – Iacov arata de fapt ca el nu mai facea nimic prin el insusi, ci toata increderea si-o punea in Dumnezeu.

Iacov l-a insarcinat pe Iosif sa nu-l ingroape in Egipt, ci in tara cea buna. Desi el a castigat multe bogatii in Egipt, el n-a avut o inima pentru Egipt ; inima lui era in tara cea buna. Aceasta demonstreaza ca el avea credinta in promisiunea lui Dumnezeu. El credea ca tara cea buna va fi intr-o zi mostenirea descendentilor sai.
In consemnarea mortii lui Iacov nu gasim nici o mentiune cu privire la boala sa, la testamentul sau ori la felul in care si-a impartit averea copiilor sai. Tara cea buna era mostenirea lor, iar promisiunea lui Dumnezeu era testamentul lasat de Iacov copiilor sai

In Genesa 48:7 observam ca in timp ce Iacov se departa de viata, el si-a amintit de moartea dureroasa a Rahelei. El a fost credincios Rahelei prin faptul ca a dat fiului ei, Iosif, o mostenire dubla (Genesa 48:5-8, 20, 22).Ceea ce Iacov a facut cu Efraim si Manase, a fost in amintirea Rahelei. Primul nascut al lui Iacov a fost Ruben, iar al doilea Simeon. Acestia erau fiii lui Lea. Iosif – al unsprezecelea fiu al sau – era intaiul nascut al Rahelei. Totusi, dorinta lui Iacov a fost ca cei doi fii ai lui Iosif, sa ia locul primilor sai nascuti : Ruben si Simeon. In inima lui Iacov, cei doii fii ai lui Iosif care erau nascuti din Rahela – au devenit primii sai doi fii. Facand aceasta, in mod spontan Iacov a facut-o pe Rahela adevarata lui sotie. Iar Dumnezeu a onorat ceea ce a facut Iacov in amintirea sotiei sale Rahela. Cand tara cea buna a fost cucerita de catre Iosua, portia pe care Iacov i-a dat-o lui Iosif a fost alocata lui Efraim si Manase.
Astazi, in lume, nu exista credinciosie intre barbat si femeie ; dar in cazul lui Iacov vedem aceasta credinciosie din clipa cand a vazut-o pe Rahela si a iubit-o. Chiar si dupa moartea ei, Iacov n-a uitat-o niciodata. Insa dragostea adevarata este intotdeauna onorata de Dumnezeu. Daca nu iubesti o femeie – n-ar trebui sa te casatoresti cu ea. Insa daca te casatoresti cu ea, trebuie s-o iubesti cu o dragoste credincioasa si cinstita. Nimic nu ofenseaza mai mult pe Dumnezeu decat o dragoste necredincioasa. Daca te casatoresti cu o persoana, trebuie sa o iubesti la maximum. Dragostea lui Iacov pentru Rahela nu s-a schimbat niciodata. Credinciosia lui Iacov fata de Rahela este aratata in faptul ca Iacov i-a facut pe cei doi fii ai lui Iosif primii sai fii – iar acest lucru a fost inregistrat in Cuvantul sfant al lui Dumnezeu.

De asemenea, Iacov a profetit despre cei 12 fii ai sai (Genesa cap.49). Dar el nu a profetit spunand : “Asa vorbeste Domnul”. El a profetit fiind una cu Dumnezeu in fiinta sa. De aceea, tot ceea ce el a vorbit, a devenit Cuvantul lui Dumnezeu. Acesta este felul de profetie pe care il gasim in Noul Testament. De exemplu, in 1 Corinteni 7:25, Pavel spune ca n-avea nici o porunca de la Domnul ; totusi, el si-a exprimat opinia ca unul care primise har de la Domnul si era una cu El (1 Corinteni 7:25, 40). Si ceea ce el vorbit, a devenit Cuvantul lui Dumnezeu. Faptul ca Iacov a putut sa profeteasca in felul acesta este un semn puternic al maturitatii sale in viata. Datorita faptului ca el devenise una cu Dumnezeu – el era matur in viata. De aceea, ceea ce el vorbea – era vorbirea lui Dumnezeu. Plecarea lui Iacov de pe acest pamant a fost in maturitatea vietii.

Cu moartea lui Iacov nimic nu este trist sau neplacut. Dimpotriva, totul este incurajator si ziditor. Iacov, care devenise Israel, era matur in viata. De aceea el a plecat intr-un mod atat de frumos.