Un camin zidit pe stanca

11/15/2008 08:02:00 a.m. Posted by Octavia


Vazand atatea divorturi in jurul nostru, cu totii suntem de acord ca ceva nu merge bine. Probabil prea multe camine au fost zidite pe o fundatie slaba.

Domnul Isus ne-a dat o pilda celor doi care si-au zidit case, una a fost zidita pe stanca, cealalta pe nisip. In orice familie, mai de vreme sau mai tarziu vor fi probleme, vor fi incercari, vor fi neintelegeri.


Furtuna, ploaia, vor lovi caminul si daca acesta nu a fost zidit pe temelia care este Domnul Isus Hristos, va cadea. Omul neintelept si-a zidit casa pe nisip. Cu totii stim ca nisipul este miscator, instabil. Cand furtunile au venit, casa a cazut pentru ca nu avea o fundatie buna.

La fel se intampla cu multe camine astazi. Cand vin incercarile vietii, valurile ispitei, sau durerile se revarsa ca un suvoi, atunci familia care nu a fost zidita pe Stanca, se destrama. Nici un camin care nu este puternic ancorat in Domnul Isus, care nu are o credinta vie, nu poate rezista.

Pentru a avea o casatorie reusita trebuie sa urmam instructiunile divine. Dumnezeu nu a intemeiat familia pentru ca aceasta sa ajunga la divort. "Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta" (Matei 19:6).

Pentru ca un camin, o familie, sa aiba binecuvantarea lui Dumnezeu, trebuie sa fie timp pentru citirea Bibliei, pentru rugaciune. "Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi in toata intelepciunea. Invatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti, cantand lui Dumnezeu cu multumire in inima voastra" (Coloseni 3:16). Participand in mod regulat la serviciile divine de la biserica, va fi de folos la intarirea familiei tale.

Un sot credincios, un tata credincios, va fi in stare sa-si "zideasca" un camin reusit. El poate sa faca o atmosfera placuta daca vrea asa. Daca el este multumit si fericit, atunci aproape sigur si ceilalti membri ai familiei vor fi la fel. El are privilegiul de a conduce familia in rugaciune si la studiul biblic.

Un camin reusit si fericit depinde si de mama, depinde cat de devotata este ea ca sotie, ca mama. Nimic nu poate inlocui o mama credincioasa in familie. Atat sotul cat si sotia isi au rolul lor de indeplinit in familie.

Un cuvant de multumire spus celuilalt, va face atmosfera in camin mai fericita. Apostolul Pavel are un indemn atat pentru sot cat si pentru sotie: "Luati seama deci sa umblati cu bagare de seama, nu ca niste neintelepti, ci ca niste intelepti. Rascumparati vremea, caci zilele sunt rele. De aceea nu fiti nepriceputi, ci intelegeti care este voia Domnului" (Efeseni 5:15-17).
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

1 Comentariu:

  1. Anonim spunea...

    sunt de acord cu tot ce ai spus,dar mai sunt şi unele lucruri practice care trebuie luate în calcul.soţul trebuie să fie înţelept,răbdător să-mi placă să aud ce are de spus.şi aşa cum spune Biblia,să-şi iubească soţia.noi trebuie să fim "doar" supuse, pt că iubim,mult mai uşor.iubirea manifestată nu e o slăbiciune pt un bărbat în căsnicie.şi partea grea; să poată trăi cu defectele mele...