TU

În praful neputinţei mele,
În lutul care m-a cuprins,
Ai aninat mănunchi de stele
Şi cerul vieţii mi-ai aprins.

În groapa deznădejdii crunte,
În noaptea plânsului amar,
Mi-ai pus ca un sărut pe frunte,
Din cer, dumnezeiescul har...

Azi stau şi mă socot, Isuse,
Cât bine-n viaţă mi-ai făcut;
Ce pace ne-ntrecut-aduse
Credinţa-n vasul meu de lut!

De-aceea ‘nalţ spre Tine glasul,
Din valea plângerii, smerit,
Şi-Ţi mulţumesc mereu de ceasul
În care Tu m-ai întâlnit.