Mangaierea Ta

Mangaierea Ta de Tata, cine poate s-o-nteleaga?
Nu sunt vorbe s-o cuprinda, nici cantari in lumea-ntreaga!

Mana Ta, Slavite Tata, cand prin valuri ne sustine,
Ne opreste intristarea; iar in inimile pline
Cu a gandurilor chinuri, cu-ndoieli si cu ispite,
Toarna bucurii din slava, nevisate, negandite!
Ce durerei pot fi pe lume, mana Ta sa nu le-aline?
Cine n-a gustat din stropii managaierilor divine?
Fara voia Ta-nteleapta nu e fir de par sa cada,
Si nu-i rana sau durere, ochiul Tau sa nu le vada!

Orice soare langa Tine isi paleste stralucirea.
Cand dupa furtuni, o, Doamne, Tu ne mangai cu privirea!

Ce izvoare pot aduce fermecata armonie,
Ca atunci cand mangai fruntea ce-au calcat-o altii-n glie?
Adierea cea mai dulce, n-are-n ea atata miere
Ca suflarea vorbei Tale celui care-n rugi Te cere!
Tu gasesti cate-o coliba, obositii sa se culce,
Si-i trezeste cate-un inger cu-n ulcior si turta dulce,
Pe fugarii Tai, Parinte, haituiti si fara casa,
Pesterile pregatite i-au ascuns cu umbra deasa!

Oare ar fi mai albastra bolta cerului senina,
Daca n-ai fi Tu sa mangai ochii celui ce suspina!
Ar mai fi poeti si versuri, ar mai fi cantari pe lume,
Daca n-ai da Tu iubirea, printre oameni, sa-i indrume!
Ce minune, ce putere ai pus in a Ta naframa,
Ca din ochii stersi de Tine, visul nu se mai destrama?
Ranile care le vindeci nu mai poarta in ele chinul,
Inima ce-o mangai, Doamne, nu mai stie ce-i suspinul!

Mangaierea Ta de Tata, cine poate s-o-nteleaga?
Nu sunt vorbe s-o cuprinda, nici cantari in lumea-ntreaga!