Bucuria incercarii

Cât de mare-i preţul vieţii ce odată tot apune!
Dar ea merită alături cu cea veşnică-a o pune?
Merită să pui alături încercarea de-o clipită
Cu răsplata glorioasă ce va fi în cer primită?
Merită să-ţi pierzi credinţa pentru-o trecătoare lipsă?
Pentru-o clipă de-ncercare veşnicia să-ţi stea-nchisă?

Binecuvintează, dară, un necaz, o strâmtorare!
Ai fost astfel găsit vrednic să fii pus la încercare!
Cine-ncearcă-n foc metale care n-au nici o valoare?
Aurul se-ncearcă astfel!
Strălucirea-n foc răsare!
Incercarea e dovada că în tine este aur.

Dar e-amestecat cu zgura.
Dumnezeu, ca Meşter Faur,
Trebuie prin foc să-l treacă spre-a-i verifica tăria.
După locul încercării vei cunoaşte bucuria.
Linişteşte-te, tu care eşti supus Ia încercare!
Dumnezeu Se-ncrede-n tine, vede-n tine o valoare.

Dacă-ar şti că te vei pierde, focul chiar acum l-ar stinge.
N-ar îngădui, fii sigur, de tine a se atinge.
Domnul pe cei slabi îi cruţă şi îi lasă-n voia firii.
Dar aceştia, vai, nu gustă bucuria izbăvirii.
Fii convins: cu cât mai mare e acum o încercare,
Cu-atâta bucuria va fi mai strălucitoare.
Şi, ca să o strângi în suflet ca pe-o binecuvântare,
Nu e preţul încercării pe potriva ei de mare!