Iubirea si Timpul

Era odată o insulă, unde trăiau toate sentimentele şi valorile umane:
Buna Dispoziţie, Tristeţea, Înţelepciunea… şi ca toţi ceilalţi, Iubirea.

Într-o zi sentimentele au fost anunţate că insula stă să se scufunde, şi îşi pregătiră navele şi plecară. Doar Iubirea rămase până în ultimul moment.

Cand insula era pe punctul să se scufunde, Iubirea decise să ceară ajutor.
Bogăţia trecu pe langă Iubire cu o barcă luxoasă şi Iubirea îi zise:
- Bogăţie, mă poţi lua cu tine?
- Nu te pot lua, căci e mult aur şi argint în barca mea şi nu am loc pentru tine.

Atunci Iubirea întrebă Tristeţea, care trecea pe langă ea:
- Tristeţe, te rog, lasă-mă să vin cu tine.
- Oh, Iubire, răspunse Tristeţea, sunt atât de tristă încât trebuie să stau singură.

Chiar şi Buna Dispoziţie trecu pe langă Iubire, dar era atât de mulţumită încât nu auzi că o strigă.

Dintr-o dată o voce spuse:
- Vino Iubire, te iau cu mine!
Era un bătrân cel care vorbise.

Iubirea se simţi atât de recunoscătoare şi plină de bucurie încât a uitat să îl întrebe pe bătrân cum îl cheamă. Când sosiră pe ţârm, bătrânul plecă.
Iubirea îşi dădu seama cât de mult îi datora şi întrebă Cunoaşterea:
- Cunoaştere, îmi poţi spune cine m-a ajutat?
- Era Timpul răspunse Cunoaşterea.
- Timpul? se întrebă Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?
Cunoasterea, plină de înţelepciune, îi răspunse:
- Pentru că numai Timpul e capabil să înţeleagă cât de importantă e Dragostea în viaţă.