"Dragoste"

Va putea cineva să Te dărâme?
Cine va fi acela?
Va putea cineva să Te destrame?
Cum?
Va putea cineva să Te închidă?
Unde?
Va putea cineva să-Ţi şteargă numele;
Numele Tău din cartea existenţei?
Cu ce?

"DRAGOSTE"

De Tine fug toţi... spre unde?
Pe Tine te urăsc toţi... de ce?
Vei mai îngădui oare mult ca
răutatea să-Ţi poarte concurenţă?
Mulţi spun că nu mai exişti;
Eşti prea existentă însă...
Datorită acestui fapt mai trăim.
Vei sădi vreodată în noi,
Bucuria Ta, liniştea Ta,
Un grăunte din Tine?
Pentru înobilarea vieţii eterne,
Pentru zdrobirea oricărui "sfârşit".
Eşti prea existentă ca să nu-Ţi aduci
aminte de atâtea buze;
Atâtea buze ce la margine de viaţă
rostesc: "S-a sfârşit";
Singurele ce mai dau sens celor rămaşi,
Singurele care pecetluiesc zâmbetul;
Sau plânsul pe buzele celor adormiţi.
În dreptul Tău nu se vor rosti niciodată
aceste cuvinte,
Pentru că nimeni nu ştie
din ce pâine mănânci
Şi din ce ulcior bei apă,
Pentru că nimeni nu ştie unde dormi
Şi unde e cheia locuinţei Tale.
Eu însă mai trebuie să plâng.
Până aceste cuvinte
Imi vor pecetlui buzele zâmbinde.
Sau...
Până când de sub streşna cerului,
De la rasărit,
Vei veni "Tu".