Iartă fiindcă eşti iertat

Relatând despre experienţa sa de priznier de război, Ernest Gordon povestea cum la sfârşitul lucrului, într-o seară, unul dintre gardieni a observat că lipseşte o lopată. Insistând că unul dintre prizonieri o furase, el strigă ca cel vinovat să iasă în faţă. Apoi se pregăti să-i omoare unul câte unul până când cineva va mărturisi. Deodată un soldat scoţian rupse rândul, ieşi în faţă şi spuse: "Eu am fost". Gardianul îl bătu până îl omorî. Când îşi potoli furia, ceilalţi prizonieri de război luară trupul preietenului lor împreună cu uneltele şi se întorseseră în tabără. În acel moment lopeţile fură numărate din nou. Gardianul greşise. Nu lipsea nici una!

Cine ar lua vina asupra lui pentru ceva ce n-a făcut? Hristos! "Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arătă dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi" (Romani 5:7-8). Gândeşte-te puţin: "Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor" (Isaia 53:6), el devenind singurul "mijlocitor intre Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos" (1 Timotei 2:5). Mijlocitorul reconciliază diferenţele şi negociază o înţelegere între cele două părţi. La Calvar Isus a stat între mânia lui Dumnezeu şi pedeapsa pentru păcatele noastre. Prin faptul că a dus viaţa care nu i se cuvenea, apoi a luat pedeapsa de care noi nu putem scăpa, El ne-a oferit pe gratis răscumpărarea pe care noi nu ne-o puteam permite. Întrebarea este: dacă El ne-a iubit atât de mult, putem noi să nu ne iubim unii pe alţii? Fiind iertaţi, putem noi să nu ne iertăm? Luând parte la masa milei, putem noi să nu oferim câteva firimituri?