Iertarea (3)

Dacă ţi se pare greu să te ierţi pentru ce ai făcut în trecut, aceasta înseamnă că seceri ce ai semănat. Dar este imposibil să te simţi rău pentru că ai condamnat pe altcineva pentru că a făcut acelaşi lucru. Iată un adevăr biblic pe care trebuie să-l întelegi, să-l accepţi şi să-l trăieşti: atâta timp cât trăieşti va trebui să te ierţi pe tine şi pe alţii!

Când vina şi condamnarea îţi spun că păcatele tale sunt prea mari pentru iertarea lui Dumnezeu, ţine minte ceea ce a spus Pavel: "Isus ... a venit ... să mântuiască păcătoşii. Eu sunt dovada - Păcătosul Public Numărul Unu ... cineva care nu ar fi reuşit dacă nu ar fi fost mila absolută ... dovada răbdării Lui nesfârşite". Înainte de convertirea sa, Pavel a prigonit biserica, omorându-i şi torturându-i pe credincioşi. Aşa îşi câştiga el existenţa! Dacă el a putut învăţa să se ierte, şi tu poţi! De fapt în caz contrar declari că fărădelegile tale nu intră în aria harului lui Dumnezeu de iertare şi a sângelui lui Isus care curăţeşte. Iar acesta este cel mai mare păcat, mândria! Plus, când cineva are mereu "probleme" cu alţii, el caută pe cineva care să-l ofenseze; în acest fel el poate arăta cât este de rea acea persoană şi astfel el se simte mai bine. Mândria şi atitudinea de judecată ne hrăneşte în aceiaşi masură în care smerenia hrăneşte iertarea. Dumnezeu a spus: "Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale" (Isaia 43:25). Când adopţi o atitudine smerită şi doreşti să te ierţi aşa cum o face Dumnezeu este mult mai uşor să treci cu vederea greşelile altora. Încearcă; vei fi uimit!