Speranţă

Doamne,
Sunt ca un pui de cerb rănit
La poalele muntelui Tău.
Spre înălţimea Ta privesc mereu,
Aş vrea de Tine să fiu găsit,
Tu Dorul meu, Tu Dorul meu.

Doamne,
Sunt ca un şoim cu aripe zdrobite,
Nu pot să mă înalţ spre cer şi să plutesc,
Şi-n mini tărie nu găsesc.
Mă-ndoi apoi rugându-Te fierbinte:
Dă-mi aripi noi Tu Tatăl meu ceresc.

Doamne,
Sunt un ostaş din oastea Ta rămas,
Şi rătăcesc parcă al nimănui,
Şi-a început să ruginească frunza pământului.
Of, cât îmi e de dor de-acas,
Şi nu pot, şi n-am cui să spui.

Doamne,
Cu-n strop de har aş vrea să-mi preling buza,
Şi-aş îndrăzni apoi să-nalţ o rugaciune
Cum nimeni nu o ştie spune,
Of, ce n-aş da sa fiu acas,
Iubite Părinte, Minune din Minune.