Sărbătoarea Cincizecimii (Faptele Apostolilor, Capitolul 2)
6/08/2009 11:29:00 p.m. Posted by Anonim
Creştinii au sărbătorit, ieri şi astăzi, ceea ce s-a petrecut în pasajul menţionat în titlu. Zile de mare bucurie pentru credincioşii care cred in Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
În primul rând, Cincizecimea marchează noua eră: era „vremurilor de pe urmă”, aşa cum profeţea Ioel odinioară. Credincioşii au trăit începând de atunci şi până în zilele noastre cu nădejdea şi bucuria iminentei reveniri a Aceluia care înviind din morţi S-a înălţat la Tatăl, nu înainte de fi promis pe Mângâietorul, adică pe Dumnezeu Duhul Sfânt (Ioan 14). De la început trebuie spus că făgăduinţa dată de Dumnezeu în vechime este pentru toţi şi este pentru totdeauna. Făgăduinţa se referă la TOŢI credincioşii, NU numai la acei 120 de oameni prezenţi la acea sărbătoare. Ea se referă NU NUMAI la Biserica din primul secol ci la toţi credincioşii din TOATE TIMPURILE. Până astăzi şi de aici înainte până la nuntă. În al doilea rând, Botezul cu Duhul Sfânt a fost atunci însoţit de un semn auditiv („vâjâitul unui vânt puternic”), un semn vizual („limbi ca de foc”) şi un semn fizic (vorbirea în alte limbi). Nu despre teologia Botezului cu Duhul Sfânt îmi propun să vorbesc acum dar menţionez că până în zilele noastre Biserica a acumulat experienţe în care făgăduinţa s-a dus la îndeplinire cu mulţi AŞA cum s-a dus la îndeplinire şi atunci. Şi s-au adunat sătenii însoţiţi de pompieri, salvare, poliţie etc. la adunarea pocăiţilor, acolo unde „ardea” casa în care ei erau adunaţi la rugăciune. Ce nu ştiau ei era faptul că focul acela care se vedea, asemeni limbilor de foc din Fapte 2, avea o temperatură blândă, care face cel mult să transpire, pe un om care „arde” pentru Dumnezeu. Şi desigur, incendiul s-a stins de la sine, după o oră, după ce s-a terminat rugăciunea spre marea uimire a celor adunaţi la spectacol!!! Dumnezeu este un Dumnezeu al minunilor, al marilor miracole! Care sfidează adeseori logica dar care duce la îndeplinire orice plan al Său!
Trei lucruri esenţiale au decurs din evenimentul din Fapte 2 şi acestea trebuie să existe şi astăzi în Biserică.
1. Sărbătoarea Cincizecimii a însemnat un motiv de mare bucurie. Pentru ei atunci pogorârea Duhului Sfânt a reprezentat împlinirea promisiunii. Un Tată bun care dă daruri bune copiilor Săi. O mărturie că-i cunoaşte şi că „nu i-a lăsat orfani”. Deplin dătătoare de mare bucurie această mărturie. Cât de multă nevoie este şi astăzi de acel semn din partea lui Dumnezeu care să vină şi revărsându-se peste Biserică, să o pună în mişcare. Nu poţi răspunde la o întrebare prin teorie la fel de bine ca prin practică. Ori, existenţa lui Dumnezeu şi faptul că El are copii pe pământ este un adevăr de prea mare importanţă ca să nu fie nevoie de puterea Lui. Bisericile moderne aş putea să le numesc malnutrite, pentru că se condimentează exagerat cu teorie... fără practică. Este o înţelepciune dar fără putere. O biserică vie este o biserică pe care o vezi bucurându-se de o bucurie pe care o toarnă Dumnezeu prin Duhul Sfânt. O adunare posomorâtă nu este semnul unei mai mari smerenii şi a unei dependenţe de Domnul. Vă propun un exerciţiu: amintiţi-vă câtă bucurie v-a inundat sufletele atunci când aţi fost botezaţi cu Duhul Sfânt! Iar dacă încă nu s-a întâmplat „evenimentul”, luaţi asta ca temă pentru acasă; veţi avea rezolvarea în momentele în care veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt!
2. Sărbătoarea Cincizecimii a însemnat sărbătoarea afirmării Bisericii. S-a spus că Biserica s-a născut la Cincizecime. În realitate Biserica s-a născut la Înviere! Atunci jertfa Domnului Isus, adusă pe altar, pentru păcatul omenirii a fost găsită EFICIENTĂ!!! La Cincizecime Biserica era născută, dar ea s-a afirmat atunci.
- Biserica NU se afirmă prin clădire. Câte mii de biserici nu sunt astăzi renumite monumente arhitecturale? În câte din ele aţi intrat şi v-aţi întânit cu Isus? Dumnezeu spune că El nu locuieşte în temple meşteşugite de om. O, cât de adevărat!
- Biserica NU se afirmă prin slujitori. Nu prin înţelepciunea lor învăţată. Nu prin iscusinţa lor înnăscută. Nu prin aptitudinile lor moştenite genetic.
- Biserica NU se afirmă prin prosperitate, prin fapte sociale de anvergură...
a) O biserică se afirmă prin rugăciune (închinare)
O biserică care se roagă este o biserică de succes. Cineva spunea că o biserică pentru a putea merge pe picioarele ei trebuie să meargă mai întâi pe genunchii ei!!!
Altcineva asemăna rugăciunea cu nişte aripi. Pentru unii rugăciunea este ca aripile unui struţ. El are aripi dar nu o să-l vezi niciodată zburând. Mai degrabă îşi va ascunde capul în nisip... în „nevinovăţia” lui el crede că s-a ascuns şi nu-l mai vede nimeni. Pare ridicol, dar câţi creştini nu dau cu capul de prag neuzitând rugăciunea, adevărata armă care aduce biruinţă în încercare? Pentru mulţi rugăciunea este cum ar fi aripile de găină. Când le deschizi dimineaţa şi le scoţi la verdeaţă ele saltă de bucurie. Îşi folosesc aripile şi zboară! Mari realizări! Dar tragedia e că zboară puţin. Aripile de găină pot asigura zboruri scurte. Tot astfel suntem şi cu rugăciunea. Scurt. Câteva minute. Rapid. Dăm totul dintr-o suflare şi ne grăbim să zburăm la grijile pământului... că doar el ne aşteaptă... Zboruri scurte... Bucurii pe măsură... Minuni? Nu vezi nici una...
Rugăciunea TREBUIE să fie pentru credincios (şi pentru biserică) ca şi aripile unui vultur. Urmăriţi plăcerea lui de a sta pe curenţii de aer, plăcerea de a sfida gravitaţia. Pentru vultur zborul este un mod de viaţă! Aşa cum trebuie să fie şi rugăciunea pentru credincios.
b) O biserică se afirmă prin propovăduire. Aici avem ca model tabloul lui Petru dinainte de Cincizecime şi după coborârea Duhului Sfânt. El devine „plin de puterea Duhului Sfânt” şi predică cu „multă îndrăzneală”. Creştinii de azi trebuie să se afirme prin propovăduirea Evangheliei. Nu trebuie să fii patriarh, păstor sau prezbiter ca să propovăduieşti Evanghelia. Nu numai predicatorii au slujba aceasta. Propovăduierea adevărului despre Dumnezeu trebuie făcută de fiecare creştin în parte! Predică, şi dacă ai nevoie şi de cuvinte, atunci foloseşte-le! Un renumit predicator englez a avut patru fii care la rândul lor l-au slujit pe Domnul în acelaşi fel ca şi tatăl lor. Când au fost întrebaţi într-o împrejurare care cred ei că e cel mai bun vestitor al Evangheliei dintre ei patru au răspuns cu toţii fără nici o ezitare: Mama! Iată un mod de predicare şi pentru femei! Dumnezeu să le binecuvinteze!
c) O biserică se afirmă prin minuni, miracole. Minunile le face Dumnezeu acum ca şi atunci cu scopul de a însoţi Evanghelia, de a o certifica şi de a-i face pe oameni să creadă în Isus Hristos.
3. Sărbătoarea Cincizecimii a însemnat sărbătoarea primelor roade. Ei bine, coborârea Duhului Sfânt se petrece exact la Cincizecime cu scopul de a schimba semnificaţia agricolă a acesteia într-o semnificaţie duhovnicească. Cincizecimea reprezintă apariţia primelor roade: 3000 de suflete! Acum se deschide epoca harului, epoca mântuirii prin credinţă. Roada se caracterizează prin diversitate, prin credinţă, prin pocăinţă. Şi apoi, se caracterizează prin botez. Oamenii se botează. Nu pentru a le merge mai bine. Nu pentru a atinge vreun scop. Ci pentru că este o condiţie secundară a mântuirii. Amin!
În primul rând, Cincizecimea marchează noua eră: era „vremurilor de pe urmă”, aşa cum profeţea Ioel odinioară. Credincioşii au trăit începând de atunci şi până în zilele noastre cu nădejdea şi bucuria iminentei reveniri a Aceluia care înviind din morţi S-a înălţat la Tatăl, nu înainte de fi promis pe Mângâietorul, adică pe Dumnezeu Duhul Sfânt (Ioan 14). De la început trebuie spus că făgăduinţa dată de Dumnezeu în vechime este pentru toţi şi este pentru totdeauna. Făgăduinţa se referă la TOŢI credincioşii, NU numai la acei 120 de oameni prezenţi la acea sărbătoare. Ea se referă NU NUMAI la Biserica din primul secol ci la toţi credincioşii din TOATE TIMPURILE. Până astăzi şi de aici înainte până la nuntă. În al doilea rând, Botezul cu Duhul Sfânt a fost atunci însoţit de un semn auditiv („vâjâitul unui vânt puternic”), un semn vizual („limbi ca de foc”) şi un semn fizic (vorbirea în alte limbi). Nu despre teologia Botezului cu Duhul Sfânt îmi propun să vorbesc acum dar menţionez că până în zilele noastre Biserica a acumulat experienţe în care făgăduinţa s-a dus la îndeplinire cu mulţi AŞA cum s-a dus la îndeplinire şi atunci. Şi s-au adunat sătenii însoţiţi de pompieri, salvare, poliţie etc. la adunarea pocăiţilor, acolo unde „ardea” casa în care ei erau adunaţi la rugăciune. Ce nu ştiau ei era faptul că focul acela care se vedea, asemeni limbilor de foc din Fapte 2, avea o temperatură blândă, care face cel mult să transpire, pe un om care „arde” pentru Dumnezeu. Şi desigur, incendiul s-a stins de la sine, după o oră, după ce s-a terminat rugăciunea spre marea uimire a celor adunaţi la spectacol!!! Dumnezeu este un Dumnezeu al minunilor, al marilor miracole! Care sfidează adeseori logica dar care duce la îndeplinire orice plan al Său!
Trei lucruri esenţiale au decurs din evenimentul din Fapte 2 şi acestea trebuie să existe şi astăzi în Biserică.
1. Sărbătoarea Cincizecimii a însemnat un motiv de mare bucurie. Pentru ei atunci pogorârea Duhului Sfânt a reprezentat împlinirea promisiunii. Un Tată bun care dă daruri bune copiilor Săi. O mărturie că-i cunoaşte şi că „nu i-a lăsat orfani”. Deplin dătătoare de mare bucurie această mărturie. Cât de multă nevoie este şi astăzi de acel semn din partea lui Dumnezeu care să vină şi revărsându-se peste Biserică, să o pună în mişcare. Nu poţi răspunde la o întrebare prin teorie la fel de bine ca prin practică. Ori, existenţa lui Dumnezeu şi faptul că El are copii pe pământ este un adevăr de prea mare importanţă ca să nu fie nevoie de puterea Lui. Bisericile moderne aş putea să le numesc malnutrite, pentru că se condimentează exagerat cu teorie... fără practică. Este o înţelepciune dar fără putere. O biserică vie este o biserică pe care o vezi bucurându-se de o bucurie pe care o toarnă Dumnezeu prin Duhul Sfânt. O adunare posomorâtă nu este semnul unei mai mari smerenii şi a unei dependenţe de Domnul. Vă propun un exerciţiu: amintiţi-vă câtă bucurie v-a inundat sufletele atunci când aţi fost botezaţi cu Duhul Sfânt! Iar dacă încă nu s-a întâmplat „evenimentul”, luaţi asta ca temă pentru acasă; veţi avea rezolvarea în momentele în care veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt!
2. Sărbătoarea Cincizecimii a însemnat sărbătoarea afirmării Bisericii. S-a spus că Biserica s-a născut la Cincizecime. În realitate Biserica s-a născut la Înviere! Atunci jertfa Domnului Isus, adusă pe altar, pentru păcatul omenirii a fost găsită EFICIENTĂ!!! La Cincizecime Biserica era născută, dar ea s-a afirmat atunci.
- Biserica NU se afirmă prin clădire. Câte mii de biserici nu sunt astăzi renumite monumente arhitecturale? În câte din ele aţi intrat şi v-aţi întânit cu Isus? Dumnezeu spune că El nu locuieşte în temple meşteşugite de om. O, cât de adevărat!
- Biserica NU se afirmă prin slujitori. Nu prin înţelepciunea lor învăţată. Nu prin iscusinţa lor înnăscută. Nu prin aptitudinile lor moştenite genetic.
- Biserica NU se afirmă prin prosperitate, prin fapte sociale de anvergură...
a) O biserică se afirmă prin rugăciune (închinare)
O biserică care se roagă este o biserică de succes. Cineva spunea că o biserică pentru a putea merge pe picioarele ei trebuie să meargă mai întâi pe genunchii ei!!!
Altcineva asemăna rugăciunea cu nişte aripi. Pentru unii rugăciunea este ca aripile unui struţ. El are aripi dar nu o să-l vezi niciodată zburând. Mai degrabă îşi va ascunde capul în nisip... în „nevinovăţia” lui el crede că s-a ascuns şi nu-l mai vede nimeni. Pare ridicol, dar câţi creştini nu dau cu capul de prag neuzitând rugăciunea, adevărata armă care aduce biruinţă în încercare? Pentru mulţi rugăciunea este cum ar fi aripile de găină. Când le deschizi dimineaţa şi le scoţi la verdeaţă ele saltă de bucurie. Îşi folosesc aripile şi zboară! Mari realizări! Dar tragedia e că zboară puţin. Aripile de găină pot asigura zboruri scurte. Tot astfel suntem şi cu rugăciunea. Scurt. Câteva minute. Rapid. Dăm totul dintr-o suflare şi ne grăbim să zburăm la grijile pământului... că doar el ne aşteaptă... Zboruri scurte... Bucurii pe măsură... Minuni? Nu vezi nici una...
Rugăciunea TREBUIE să fie pentru credincios (şi pentru biserică) ca şi aripile unui vultur. Urmăriţi plăcerea lui de a sta pe curenţii de aer, plăcerea de a sfida gravitaţia. Pentru vultur zborul este un mod de viaţă! Aşa cum trebuie să fie şi rugăciunea pentru credincios.
b) O biserică se afirmă prin propovăduire. Aici avem ca model tabloul lui Petru dinainte de Cincizecime şi după coborârea Duhului Sfânt. El devine „plin de puterea Duhului Sfânt” şi predică cu „multă îndrăzneală”. Creştinii de azi trebuie să se afirme prin propovăduirea Evangheliei. Nu trebuie să fii patriarh, păstor sau prezbiter ca să propovăduieşti Evanghelia. Nu numai predicatorii au slujba aceasta. Propovăduierea adevărului despre Dumnezeu trebuie făcută de fiecare creştin în parte! Predică, şi dacă ai nevoie şi de cuvinte, atunci foloseşte-le! Un renumit predicator englez a avut patru fii care la rândul lor l-au slujit pe Domnul în acelaşi fel ca şi tatăl lor. Când au fost întrebaţi într-o împrejurare care cred ei că e cel mai bun vestitor al Evangheliei dintre ei patru au răspuns cu toţii fără nici o ezitare: Mama! Iată un mod de predicare şi pentru femei! Dumnezeu să le binecuvinteze!
c) O biserică se afirmă prin minuni, miracole. Minunile le face Dumnezeu acum ca şi atunci cu scopul de a însoţi Evanghelia, de a o certifica şi de a-i face pe oameni să creadă în Isus Hristos.
3. Sărbătoarea Cincizecimii a însemnat sărbătoarea primelor roade. Ei bine, coborârea Duhului Sfânt se petrece exact la Cincizecime cu scopul de a schimba semnificaţia agricolă a acesteia într-o semnificaţie duhovnicească. Cincizecimea reprezintă apariţia primelor roade: 3000 de suflete! Acum se deschide epoca harului, epoca mântuirii prin credinţă. Roada se caracterizează prin diversitate, prin credinţă, prin pocăinţă. Şi apoi, se caracterizează prin botez. Oamenii se botează. Nu pentru a le merge mai bine. Nu pentru a atinge vreun scop. Ci pentru că este o condiţie secundară a mântuirii. Amin!
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu