Bucuria şi pacea
Romani 15;13 Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!
Cuvinte ca bucuria, pacea şi-au pierdut de mult sensul frumos, curat şi sunt mereu asociate cu bunăstare, împlinirea dorinţelor repede pe căi egoiste şi cu superficialitatea.
Toate acestea se întâmplă pentru că am lăsat tristeţea şi îndoială să ne cuprindă, pentru că am fost învăţaţi prea mult să trăim sub condamnare şi prea puţin să trăim bucuria mântuirii.
E nevoie ca Dumnezeu să ne umple iar de toată bucuria şi pacea, să ne deschidem inimile, să ne putem bucura iar.
E timpul să ne dăm jos masca suferinţei cu care ne-am obişnuit de prea multă vreme, e timpul pentru o înviorare în vieţile noastre pentru a putea fi tari în credinţă.
E timpul să-L lăsăm pe Dumnezeu să vorbească inimii noastre, pentru a gusta iar bucuria şi pacea.
E timpul ca "omul creştin plin de suferinţă" să fie umplut de puterea Duhului Sfânt şi să înveţe să se bucure, să aibă pace.
Bucuria şi pacea sunt roade ale Duhului Sfânt în viaţa noastră. Bucurie şi pace simţi când stai în prezenţa Domnului.
Atunci când un creştin adevărat umblă cu capul în pământ, plin de amărăciune şi tristeţe nu cumva este ceva în neregulă în viaţa lui?
E timpul să discernem între bucuria trecătoare şi bucuria care vine de la Duhul Sfânt!
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu