Viscol şi foc

În noaptea-ngheţată sub falduri de lună,
Beteală tăioasă ţesută în ger,
Nămeţii porniţi într-o cursă nebună
Se-nalţă cu dalbele cuşme spre cer.

Cu şuier sălbatic,venind de aiurea,
Porneşte un viscol sonor şi tăios,
Trosneşte sinistru şi geme pădurea
În noaptea de gheaţă cu plâns dureros.

Vacarmul cu urlete lungi se-nteţeşte
De haite flămânde de lupi fioroşi,
Şi groaza din noaptea de iarnă tot creşte
Din biciul de viscol şi dinţii tăioşi.

E noapte,e viscol şi nici o cărare,
Sunt lupi şi nămeţi şi e gerul cumplit,
Speranţa se-aprinde atunci când apare
În zare o casă,adăpostul dorit.

În casă e cald şi miroase a pâine,
Miroase a pace,a zâmbet,a vis,
Miros de speranţă în ziua de mâine;
E viscol afară,dar uşa s-a-nchis.
***
În noaptea de patimi întinsă pe lume
E beznă,e iarnă cu viscole reci,
Ispite în haite te strigă pe nume
Voind să te muşte,să te piardă pe veci.

Dar este o Casă aici,de-nchinare,
Cu uşa deschisă oricărui drumeţ,
O Casă a laudei,o Adunare
Cu vatra încinsă pentru orice dezgheţ.

În Casă miroase a Rai şi-a iertare,
Miroase a duh de-nchinare,mereu,
Păşeşte din viscol,acum,spre salvare,
Te-aşteaptă în prag,iubitor,Dumnezeu.


Simion Felix Marţian