În căutarea adevărului

Cu inima bătându-mi năvalnic în piept şi umerii împovăraţi de importanţa misiunii mele, m-am apropiat cu paşi nesiguri de poarta imensă pe care scria cu litere mari: ADEVĂRUL.
Deşi nu eram foarte încrezător în eventualele roade ale demersului meu, am fost, totuşi, profund dezamăgit când, împingând poarta, am văzut deschizându-se în faţa mea o mulţime de drumuri, întreţesute într-un labirint halucinant. Descumpănit, am apelat la un ghid şi am aflat astfel că multitudinea de drumuri, de teorii filozofice despre adevăr se împarte în două mari categorii:

- teorii definiţioniste, care încearcă să răspundă la întrebarea: ”Ce este adevărul?”
- teorii criteriale, care pretind a stabili graniţa dintre adevăr şi neadevăr prin efectuarea de teste asupra adevărului.


Am încercat să sintetizez lucrurile, dar acelaşi ghid m-a lămurit că maxima simplificare este reducerea la cele trei teorii importante:

- teoria corespondenţei
- teoria coerenţei
- teoria pragmatică

Nu, nu era ceea ce căutam eu, un adevăr unic şi absolut, care să nu fie divizat sau clasificat.
Am părăsit, nemulţumit, sfera rarefiată a filozofilor şi filozofiilor, coborând în cenuşiul prozaism cotidian, încredinţat că un adevăr universal valabil trebuie să fie la îndemâna oricui. Aici mi-am început căutarea întrebând dicţionarul: Ce este adevărul? Răspunsul a venit prompt: ”concordanţa între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă”.
Nu a reuşit să mă convingă. Cunoştinţele noastre ne individualizează, cel mai adesea, iar realitatea „obiectivă” poate fi privită din mai multe unghiuri. Aşadar, acest raport poate da naştere la erori de genul: adevărul meu, adevărul tău, adevărul lui. Poate genera monstruozităţi ca: jumătate de adevăr, adevăr cosmetizat, adevăr mistificat, adevăr… neadevărat.
Eram disperat, dar nu puteam abandona căutările. Trebuie să găsesc adevărul. Trebuie să existe o cale. O cale? O cale, am zis? Dar parcă am văzut undeva… Evrika! În tot timpul căutărilor mele, undeva deasupra mea, o lumină atrăgea atenţia asupra unui panou pe care scria:

EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA. Semnat: ISUS. Aleluia!

Am găsit Adevărul. Căutările mele au luat sfârşit. Acum am inima uşoară, dar pe umerii mei tot mai apasă o sarcină. O sarcină pe care am luat-o de bunăvoie. Pentru că urmele lăsate în istorie de paşii rătăciţilor căutători de adevăr nu pot fi şterse, pentru că indicatoarele lor încă mai dăinuie, mi-am asumat responsabilitatea de a arăta căutătorilor contemporani panoul salvator, indicatorul spre Adevăr.

Ce ziceţi, nu veniţi cu mine?