La mormântul pastorului Nicu Iliesi

5/15/2010 01:48:00 p.m. Posted by Felix



Ne-mpotrivim,prin luptă,disperării
Când îi simţim în viaţă muşcătura
Şi căutăm răspunsul întrebării:
Cât poate arde flacăra durerii
Şi cât putem să îndurăm arsura?

Parcă am fi eroi de tragedie,
Purtând durerea-n noi,printre morminte,
Şi am purta şi-n inimă sicrie
De n-am avea din Cer speranţa vie
A mângâierii,mângâierii sfinte.

Necunoscute-s căile divine
Şi tot ascuns ne va rămâne nouă
De ce S-a hotărât să ia la Sine
Un tată şi doi fii,spre zări senine,
Rupând,astfel,familia în două.

Durerea despărţirii e cumplită
În inimile sângerând fierbinte,
Şi-n sfâşierea grea,nepotolită,
Se naşte întrebarea nerostită:
De ce? De ce? De ce,iubit Părinte?

Privind din Cer,divinul nostru Tată,
Şi fără a răspunde la-ntrebare,
Întinde mâna-I binecuvântată
Şi,mângâind,ne spune înc-o dată
Că despărţirea este trecătoare.

Da,în curând,păşind pe căi de soare,
Ne vom vedea din nou şi toţi vom fi cu
Isus Cristos la Marea Sărbătoare
În Cerul despre care cu ardoare
Vorbea de-atâtea ori fratele Nicu.

Ne despărţim,durerea ne apasă,
Dar lacrimile ni le şterge Tata
Căci în durere nicicând nu ne lasă
Şi ştim că cei plecaţi sunt azi Acasă;
La revedere dragii noştri!Maranata!

Simion Felix Marţian
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

3 Comentarii:

  1. Valentin Vesa spunea...

    Am pus sus http://www.nutevomuita.ro unde se pot transmite mesaje/amintiri/condoleante si ce va pune Domnul pe inima.
    Acum exista si filmarile integrale cu cele 2 seri de priveghi si serviciul divin de inmormantare.

    Multa pace,
    Valentin Vesa

  2. elena marin-alexe spunea...

    Multumesc.

  3. elena marin-alexe spunea...

    Imi pare sincer tare rau caci Romania evanghelica, a mai pierdut un om de valoare si etica crestina.
    Il admiram in emisiunile tv.Alfa-Omega, unde Petan il avea de multe ori invitat.