Cand Dumnezeu l'a creat pe tati

- Ce fel de TATA mai e si asta, Doamne? Daca pe copii îi vei face de-o schioapa,
de ce-i faci pe TATI atât de înalti? Nici un TATA nu va fi în stare sa se joace
cu trenuletul fara sa îngenuncheze, nici sa-l înveleasca pe mezin cu
plapumioara fara sa se aplece, ca sa nu mai vorbim ca va trebui de-a dreptul sa
se încovoaie ca sa-l sarute de "noapte buna".

Dumnezeu a zâmbit si a raspuns:
- Da, dar daca îl fac dupa masura unui copil, la cine vor mai putea privi în
sus copiii?

Si când Dumnezeu a modelat mâinile TATALUI, le-a facut mari si late. Îngerul a
dat trist din cap si a murmurat:
- Oare Te-ai gândit bine, Doamne? Îti dai seama ce faci? Mâinile mari sunt
întotdeauna aspre, si nu de putine ori stângace, mai ales daca e vorba sa
prinda scaiul de la pampers, sa încheie nastureii de la jacheta baietelului, sa
lege funditele din coditele fetitei sau – mai rau! – sa scoata aschia ce i-a
intrat mezinului în deget când îsi cioplea barcuta…

Dumnezeu a zâmbit din nou si a raspuns:
- Stiu, stiu, ai dreptate. Dar vezi tu, mâinile acestea sunt încapatoare, în
ele are loc aproape orice – de la toate nimicurile din buzunarul baietelului,
pâna la toate figurinele de hârtie ale fetitei, plus sfori, suruburi, cuie…
În acelasi timp, însa, ele sunt suficient de primitoare, ca în causul lor sa se
cuibareasca fata unui copil.

Apoi Dumnezeu a modelat picioare lungi, un bazin îngust si umeri lati si
puternici. Îngerul privea aproape îngrozit la noua creatie.
- Nu, nu se poate, Doamne! Daca se aseaza si vrea sa ia copilul în brate, o
sa-i cada printre picioare, ca ai uitat sa-i faci o poala!

Zâmbind, Dumnezeu a raspuns:
- MAMA, da, ea are nevoie de poala. În schimb TATAL are nevoie de umeri
puternici ca sa împinga masina la nevoie, sa-si sprijine fiul în timp ce-l
învata sa mearga pe bicicleta sau sa sustina un capsor adormit în drum spre
casa dupa o plimbare mai lunga în racoarea serii.

Când Dumnezeu era pe punctul sa finiseze picioarele ce urmau sa intre în cei
mai mari pantofi ce au existat vreodata, îngerul nu s-a putut abtine sa nu
remarce chicotind:
- Nu-i drept, Doamne! Chiar crezi ca laboacele astea se vor putea coborî din
pat în miez de noapte când bebelusul plânge în leagan? Si cum crezi ca va putea
pasi un TATIC cu asemenea picioare printre jucariile rasfirate pe covor, fara
sa zdrobeasca una sau doua sub pasul lui greu si apasat?

Dumnezeu a zâmbit din nou si a raspuns cu aceeasi rabdare si întelegere în
glas:
- Se va descurca, ai sa vezi… În plus, îl va putea duce în spate pe Prâslea,
care vrea sa calareasca prin gradina, sau, la o singura bataie de picior, va
putea speria soriceii din casuta de vacanta… Si apoi, care copil nu se va
bucura sa încerce pantofii "uriasi" ai TATALUI, anticipând nerabdator
ziua când va fi si el la fel de mare ca TATA?

Dumnezeu a lucrat toata noaptea, dându-i TATALUI cuvinte putine, dar un glas
ferm si plin de autoritate si doi ochi care, desi pot sa vada absolut totul,
ramân blânzi si întelegatori… În cele din urma, chiar în ultima clipa a
creatiei, a adaugat lacrimile. Dupa care S-a întors încet spre înger si, privindu-l cu aceeasi blândete pe care o pusese în ochii TATALUI, l-a întrebat:

- Ei, acum esti multumit? Un TATA iubeste la fel de mult ca o MAMA. Inima lui
este la fel de sensibila, dragostea lui – la fel de nemarginita.

Îngerului nu i-a mai ramas nimic de spus.

Multumim lui Dumnezeu pentru taticii ce ni i'a oferit!

Amin