Exista speranta

Dupa ce in vremurile mele de intuneric cautasem fara incetare sa gasesc luminita de la capatul tunelului si dupa ce Domnul a gasit cu cale sa ma cearna prin suferinta, mi-am dat seama cât de fragili suntem si cât de slabi, in incercarea noastra de a intelege sensul vietii. Suntem asezati de-a lungul unui drum ce se gaseste intre doua extremitati: venire si plecare, nastere si moarte. intre cele doua suntem noi: aburul a carui zile trec ca iarba.

Cineva spunea ca nu lungimea vietii este importanta, ci profunzimea ei. Si profunzimea ei sta intr-o viata spirituala marcata de o vie relatie cu Dumnezeu, care atrage dupa ea o personalitate calda, actiuni si cuvinte ziditoare, in care impletim dorinta de a fi intotdeauna ceea a a fost Isus. Profunzime este atunci când nu te lasi manevrat de circumstante si actionezi cu promptitudine in situatii in care in mod normal, altii ar fi trecut mai departe, pe alaturi.

Zâmbesc când imi aduc aminte de inceputurile stângace in umblarea mea cu Domnul. Incercam sa fac bine, ma trudeam din toate puterile, dar sfârseam cu inima trista. Esuam mereu si mereu si nu intelegeam de ce. Incercam sa fiu tare in orice imprejurare, dar la urma naufragiam pe malul deznadejdii. Când am decis sa imi incredintez corabia in mana Celui care conduce totul, am inteles de ce am capatat trecere inaintea Lui: m-am micsorat ca El sa creasca-n mine si mi-am abandonat tot ce-aveam: vointa, putere, gânduri, sentimente si inima, la picioarele Celui care face totul posibil.

De multe ori, suntem ca pasagerii Titanicului: corabia ni se scufunda, ceilalti alearga incoace si incolo cautând scapare, dar noi razbatem chiar si din mijlocul valurilor, caci Mâna Lui ne prinde cu putere!

"Toate lucrurile sunt cu putinta la Dumnezeu"

Avem patimi care pun stapânire pe noi si ne coplesesc intr-un mod in care ne dorim sa nu fi existat. Alunecam incet dar sigur pe panta care duce spre pierzare si, când credem ca nu mai este speranta pentru noi, ne aruncam orbeste inainte, hotarâti ca lumea aceasta nu e pentru noi, si... ne imbie gândul de multe ori sa ne punem capat zilelor. Dar... ce surpriza! De cealalta parte, ne trezim prinsi in bratele iubitoare ale lui Dumnezeu! privim inapoi si nu ne vine sa credem ca a contat pentru cineva ceea ce suntem si ramânem uimiti atunci când ni se acorda o a doua sansa la viata.

"El este Tatal orfanilor, Aparatorul vaduvelor, El, Dumnezeu care locuieste in locasul Lui cel Sfânt. Dumnezeu da o familie celor parasiti."

Psalm 68:5, 6a

Noi sentimente, trairi si emotii pun stapânire pe tine. E dragostea dintâi, de la inceput. Privesti in jur si vezi lumea cu alti ochi, cu ochii Domnului Isus. Vezi ca fiecare are valoare, si... intinzând mâinile, iti vine sa ii imbratisezi, in incercarea de a a le darui putin din caldura care tocmai ai simtit-o , din blândetea ce s-a zamislit in tine, când ai decis sa ii dai inima lui Isus.

... Si te rogi ca sa li se deschida ochii si sa vada ce transformare ai avut: ca ai fost mort si-ai inviat, c-ai fost rob si-acum esti slobod!