In cautarea iubirii

Am simtit mereu ca fiecare poveste de iubire este unica si in acelasi timp atât de fragila. Retinuti la inceput, nehotarâti, mereu cu garda sus, ca mai apoi sa renuntam incet, incet la noi insine: de la prima suflare a diminetii si pâna la ultima rugaciune a serii, gândurile ni se indreapta neincetat spre cineva, a carui fericire o asezam mai sus decât pe a noastra.

De multe ori tristi, plutim pe aripile visarii, pâna la limita intre amar si dulce. Sufletul cauta neincetat iubirea ca pe o izbavire, ca pe un adapost; cauta acea completare, acea fiinta care l-ar putea intelege si mângâia. Poate ca iubirea nu e doar veselie, doar trandafiri si soare. Poate te-ai pus la loc larg, inchizându-te pentru tot ce e gingas, dar in sufletul tau continui sa speri ca cineva te va gasi si va sparge gheata dimprejurul tau.

Mi-a fost mereu frica si am simtit un tremur, de câte ori am pasit pe acest tarâm al dragostei. E un teren sensibil, plapând, si daca nu suntem atenti, ne putem prabusi in orice moment. Vin mereu ploi si vijelii, in ciuda sperantei ca odata gasita, o vei putea pastra mereu asa cum e: inocenta, dulce, minunata. Desi ne asternem sufletul ca pe un covor de flori inaintea celui ce ar fi trebuit sa ne raspunda la fel, sunt clipe când traim dezamagire si adânci framântari. Sunt clipe când dorim sa ne inchidem ca melcul in cochilia lui, ca nu cumva ranile sa doara prea tare. Se spune ca fiecare persoana e distincta si unica in felul ei, in temperament si idealuri. Dar in dragoste, suntem gata oricând sa platim pretul pentru un moment care s-ar putea sa fie unic in toata existenta noastra. Visam sa construim castele si sa pasim printre nori. Visam sa respiram vesnic parfumul pe care l-am simtit in prima zi. Câte nopti nedormite... câte sperante!

Sufletul nostru cauta mereu soarele in intunericul ce de multe ori ne stapâneste nedorit inima. Avem amintiri care ne dor si simtim o dulce durere de câte ori traim in trecut. Nu mai avem nici zi, nici noapte, si, in disperarea noastra, vedem numai obstacole in calea a ceea ce trebuia sa fie o iubire perfecta. Suspinam neputinciosi in fata a ceea ce trebuia sa fie bucuria noastra, universul nostru. Ne trezim in fiecare dimineata cu speranta ca de data asta va fi altfel, ca azi vom putea spera mai mult decât ieri si ca zâmbetul va prinde contur in inima, ca ochii ne vor straluci si marea din ei va seca...

Sa daruiesti totul si sa nu astepti nimic in schimb. Sa te jertfesti si sa fii fericit ca o poti face. Sa iubesti fara sa ti se raspunda la fel. Sa accepti sa fii vulnerabil. Sa iti pui inima in mâinile celuilalt. Sa accepti suferinta ca pe ceva firesc si sa nu dai inapoi. Sa oferi tot ce ai mai bun, pentru ca celalalt sa se bucure, fara sa regreti nici o clipa atunci când se va termina. Oare asta sa fie iubirea? Oare asta cautam cu totii?

De pe plaiurile cerului, Acel ce este iubire s-a coborât la noi, ca sa ne fie cel mai frumos cadou, in umblarea pe cararile iubirii. El, Izvorul dragostei, ne-a iubit cu o iubire care nu ne va rani niciodata. Nu ne va spulbera visele, nici sperantele. Ne iubeste neconditionat, chiar si atunci când Ii intoarcem spatele. Iubirea Lui este reala, ca o forta tainica ce ne cuprinde, fara sa ne mai intrebam daca o acceptam sau nu.

Pentru ca am inteles ca iubirea este calea prin care poti deveni cel mai usor o alta persoana. Fiecare simte nevoia de a iubi si de a fi iubit. Faptul ca undeva, Cineva ne iubeste, poate fi un imbold pentru cel cazut in propria cenusa. El, Cel care s-a facut jertfa pentru noi, ne-a invatat cum sa iubim, ca sa ne putem bucura pe deplin de roadele ei, pentru a gasi implinirea la care multi visam in taina... si sa plutim pe valurile ei, spre Viata.

Adevarata Dragoste nu esueaza niciodata. Dumnezeu este adevarata dragoste. Totul este trecator, dar iubirea va ramâne-n veci!