Albul deşertăciunii şi al goanei după vânt (Eclesiastul 1:14b)

12/16/2009 12:41:00 a.m. Posted by Tachita


Albul (zăpezii) începutului de zi: nici o speranţă! Optimismul este un cuvânt a cărui semnificaţie se pierde printre frunzele disparate, biruite de frig. Este un tablou neclar, nesigur, dar real. Mai real decât visul urât al politicii incompetente. Cu această imagine înaintea ochilor este nevoie de ceva mai mult decât cafeaua cea de toate zilele, pentru a putea închide uşa în nas îngrijorărilor. Ca şi atunci, deschisul ochilor minţii îţi relevă deşertăciunea şi îţi arată dimensiunea goanei după vânt. Trag firul înapoi şi pun pe masă ceea ce a mai rămas din puzzle-ul visării din timpul penultimului somn. Ochii închişi retrospectiv, o secundă, două, alină mai mult decât orice contemplare cotidiană. Caut să văd sensul celor spuse acolo şi gust dulceaţa şi binecuvântarea durerii: Dumnezeu este singurul sens şi El este singura bogăţie. El este frumos şi mila Lui preocupătoare de aleşii Săi îmi resuscitează trăirea!!!

Îmi amintesc predica marcantă despre cât de mare este Dumnezeu şi cât de impresionat am fost de predicatorul ce a ţinut-o... O lecţie remarcabilă despre ştiinţă (biologie, astronomie etc.) şi Creator. Un asemenea moment creşte în mintea noastră caractere demne de oscaruri duhovniceşti. Şi atunci unde este deşertăciunea? Este în realitatea prezentată de adresa de internet pe care am accesat-o ieri. Este în diferenţa dintre mingea de golf, pe care predicatorul american o foloseşte pentru a ilustra Terra, şi corcoduşă, pe care predicatorul român o foloseşte spre a-şi etala aritmetica lui relaţionată la dimensiunile planetei noastre. Undeva s-a strecurat o greşală. Într-o secundă realizez cât de hilar e totul. Nu ştiu dacă e neapărat greşit să furi predica cuiva, fie ea şi în engleză, şi să o spui şi tu (deşi furtul dăunează grav aspiranţilor la cer)... Dar rămâi frustrat (este aproape o deşertăciune) să auzi aceeaşi predică de la doi oameni diferiţi. Probabil mulţi absolvenţi de teologie dezvoltă idei şi schiţe învăţate în şcoală. La două programe diferite poţi auzi aceaşi predică spusă de doi oameni diferiţi. Şi ne săturăm de ea ca şi de ei aşa cum s-au săturat mai demult evreii de aceeaşi hrană. Este realitatea albului fără speranţă! Este realitatea goanei după vânt! Diferenţa este că acum nu ştim nici unde este Egiptul nici unde sunt castraveţii. Personal cred că acelaşi pasaj din Scriptură poate fi predicat de acelaşi om al lui Dumnezeu de mai multe ori, de fiecare dată spunând ALTCEVA, sau cu siguranţă CEEA CE ESTE NEVOIE!!! (Aţi citit bine... un om al lui Dumnezeu...)

Nu, nu îmi pierd optimismul... următorul clic mă duce pe blogosfera pastorului (Ianovici) care a fost în avionul cu motorul în flăcări. Ştiu, Dumnezeu vorbeşte şi astăzi! Trebuie să asculţi. Doar să faci linişte. De aceea vine uneori în somn, pentru că e linişte. Şi, da! El este plin de har!

Stratul de zăpadă a crescut. Albul capătă nuanţa lui reală. Deşertăciunea păleşte iar goana după vânt îngheaţă. La marginea patului patru copilaşi spun rugăciunile către Tatăl, în timp ce al cincilea îşi aşteaptă hrana. Un prieten are nevoie de ajutor divin. Trebuie să ai şansa asta în viaţa, să asculţi un copilaş de 2, 3, 4 sau 5 ani rugându-se. E un har! E adevăr! E dovada existenţei unui Dumnezeu Suveran! Este tabloul cu care mă pregătesc să fac linişte în somn... poate că Dumnezeu îmi va mai spune din nou ceva...
  • Digg
  • del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Yahoo! Buzz
  • Technorati
  • Facebook
  • TwitThis
  • MySpace
  • LinkedIn
  • Live
  • Google
  • Reddit
  • Sphinn
  • Propeller
  • Slashdot
  • Netvibes
Postari mai noi Postari mai vechi Home

0 Comentarii:

Merita sa cititi si...