Oaia cea pierduta

Pe-un hău fără vad, pe-o gură de Iad,
Ce umbră fugară urcă şi coboară în faptul de seară?

E oaia din urmă fugită din turmă,
E oaia pierdută, una dintr-o sută,
E oaia ce plânge cu lacrimi de sânge...

"Drăguţule bace, vino de mă-ntoarce,
De mă-ntoarce-acasă din negura deasă.
Iată-ţi cer iertare c-am rămas pe vale,
Crezând că-n genune sunt ierburi mai bune,
Crezând că-n rovine sunt ape mai line,
Crezând că-n spelunci sunt umbre mai dulci.
Nu ştiam că-n lume apele-s spume,
Bulgării sunt sterpi şi umbra-i cu şerpi."

Plânge-amar oiţa, plânge mioriţa.
Dorm viroage-afunde.
Nimeni nu răspunde.

Iar pe-un deal de stâncă, din bezna adâncă,
Iese lup flămând, lung adulmecând, prin ceaţă urlând...

"Au-auuu... oare cine plânge cu suspine prin gropi cu jivine?
Au-auuu... soră dulce ce alean te-aduce de sus, din răscruce?"

"Drăguţule bace, vino de mă-ntoarce-acasă,unde iarba-i deasă,
Mă-ntoarce la stână, unde apa-i bună,
Unde-s garduri ´nalte şi lupii deoparte.
Lasă-le-adormite - oile smerite,
Lasă-le-ntre mirţi - oile cuminţi,
In iarbă cu rouă, nouăzeci şi nouă,
Si vino prin ceaţă la oaia răzleaţă, la oaia-nşelată,
Cea mai vinovată, de lup căutată!"

"Au-auuu... soră bună, haidem împreună să-mpletim cunună!
Au-auuu... stea frumoasă vin´ la mine-acasă, ca mândră mireasă!..."

"Drăguţule bace, vino de mă-ntoarce, de mă-ntoarce-n pace!
Că numai tu doară plângi pentru-o mioară.
Că numai cu tine apele sunt line,
Iarba-i cu sulfine şi ieslele pline;
Iar lupii nu urlă ca viforu-n turlă!"

Plânge oaia, plânge cu lacrimi de sânge.
Unde-i baciul, unde?
Nimeni nu răspunde.

Şi prin spini deodată chip de lup se-arată,
Gură încolţată, limbă spumegată, frunte-ncrâncenată.
Iar oaia pribeagă, sleită de vlagă,
Geme şi se-ngaimă tremurând de spaimă
Si drept peste-un trunchi cade în genunchi.

Dar ce glas, ce tunet vine cu răsunet?
Iată... vine baciul trosnind cu gârbaciul,
Cu vântul în plete, cu fluieru-n bete,
Repezind cu sete cârja de stejar în lupul flămând.
Dar, vai, şerpi plevuşcă pe păstor îl muşcă.
Spinii de pe munte îl împung în frunte.
Pietrele din bezne îl crestează-n glezne.
Iar lupul de-a drept îi sare în piept.
Rânjind oţărât, îl muşcă de gât.
Trăgând cu nesaţ, îl rupe de braţ.
Ca un val involt se zvârle de şold.
Dar baciul viteaz prinzând cu necaz fiara de grumaz,
De sus, de pe stânci, îi dă iute brânci în râpele-adânci.
Apoi plin de sânge, puterile-şi strânge,
Pe frunte-şi sărută oaia cea pierdută
Si, cu ea pe umăr, prin şerpi fără număr,
Işi croieşte vad prin gura de Iad, prin cioate de brad.

Sună văgăuna:
"N-am pierdut nici una! N-am pierdut nici una!..."

*

Iar colo la stână stau acum pe-o rână,
Stau acum în tihnă oile-n odihnă.
Somnul le alină, luna le-nsenină, norii li se-nclină.
Doar tu, baci viteaz, doar tu stai tot treaz,
Priveghind cu drag, cu aspru toiag,
Din noapte în noapte, cu oile toate,
Din zori până-n zori, cu turma-ntre flori.
Dar la nunta ta, munţii vor cânta, brazii voi juca,
Ingerii din Rai vor sta fără grai,
Văzând lângă tine oile senine
Prefăcute toate în albe surate,
In albe domniţe cu crini la cosiţe.

O, dar ce crăiasă, ce împărăteasă îţi va fi mireasă
Imbrăcată-n soare, cu văl de ninsoare,
Cu stele-n cunună, călcând peste lună?

Nu va fi o zee, zână marmoree,
Nici os de regină din zare străină.
Ci-ţi va fi menită oaia cea fugită...oaia rătăcită...
Oaia cea pierdută, una dintr-o sută,
Cea mai vinovată şi cea mai pătată,
Dar decât oricare, prin dulce iertare, cea mai iubitoare!