Via Dolorosa

Departe… se aude cum murmură o gloată
Ce duce la osândă un om nevinovat
Ei strigă cu-nvrăjbire Să fie dat la moarte,
că s-a făcut pe sine al lumii împărat!
De ce-a venit să spună că el este mai mare,
că cerul şi pământul e-mpărăţia lui,
de ce ne strică legea, de ce-a spus că-i mai mare
când împăraţi puternici în lume sunt destui.
E-un vrăjitor nemernic, prevestitor de rele
şi tot ce glăsuieşte e parcă dintr-o carte,
e-un hoţ ce-a vrut cu vorbe mulţimea s-o înşele
şi-acum, dacă-i puternic, să scape de la moarte….

Dar Christ… îşi duce crucea spre mântuirea lor
Îl văd căci sunt aproape, e slab şi obosit,
Iar sufletul îmi arde să-i dau un ajutor,
Dar nu pot nu pot căci mi-e frică să nu fiu răstignită
M-apropii cu sfială… mi-e milă şi-l iubesc
Îi tremură suflarea fierbinte sub povară
E singur şi e palid, puterile-i slăbesc,
iar gloata… gloata îl alungă din urmă cu ocară
şi de n-ar fi sutaşii s-ar rupe într-o clipă…

Dar Christ îngenunchează…
Privirea lui cea blândă,adâncă şi senină
şi-o ’ndreaptă cu-ndurare asupra celor răi…

O Doamne, mă cutremur şi nu-ţi pot sta ’nainte
Simt că-aş muri stăpâne privind în ochii Tăi…

Tăcere … se-aude cum bate un ciocan…
Trec cuiele prin mână şi spinii-i intră-n frunte…
Ah, … Te-au răstignit, Stăpâne,
Şi nu le-ai fost duşman…