Asteapta ...
3/03/2009 01:49:00 p.m. Posted by Andrey
Te-am strigat cu disperare, cu-nfrigurare şi plângând-
Am auzit o voce blândă şi iubitoare răspunzând.
Te-am rugat să-mi dai lumină, călăuzire înţeleaptă-
Cu nesfârşită bunătate mi-ai spus atât: " AŞTEAPTĂ! "
S-aştept? Cât să aştept? De ce?... Stăteam înfrânt şi rătăcit...
Oare e mâna Ta prea scurtă? Urechea Ta n-a auzit?
... În genunchi, a câta oară Te-am implorat un semn să-mi dai?...
Vreau un răspuns la rugăciune; spune-mi "Mergi!" sau spune-mi "Stai!"
M-ai învăţat să vin la Tine, să cer, să cred şi voi primi.
Ai promis că eşti cu mine şi mă ajuţi oriunde-aş fi...
Dar mă simţeam pierdut şi singur...
Strigam - Tu răspundeai în şoaptă,
Cu dragoste şi cu răbdare: "Copilul Meu iubit, AŞTEAPTĂ! "
Eram dezamăgit şi totul mi se părea cumplit, nedrept,
Priveam spre cer cu neputinţă... Să mai aştept? De ce s-aştept?
... Atunci ai coborât la mine şi m-ai privit în ochi. Plângeai...
Mi-ai spus: "Doreai un semn? O voce?... Atât e tot ce îţi doreai?
Aş fi putut să clatin munţii, să-ntunec soarele pe cer,
Aş fi putut s-aprind văzduhul, să-i înviez pe cei ce pier!
Dacă ţi-aş arăta întruna ce să alegi să-ţi fie bine,
Tu ai avea răspuns la toate... DAR nu M-ai întâlni pe Mine!
Nu ai putea să-simţi iubirea cu care-i înconjor pe sfinţi,
Nu ai putea primi puterea pe care-o dau celor înfrânţi,
N-ai aştepta tăcut o rază s-alunge norii disperării,
Nu ai simţi odihna sfântă venită-n urma încercării...
N-ai şti să umbli prin credinţă, nu M-ai vedea că-s langă tine,
Inima ta cea zbuciumată nu s-ar mai odihni in Mine.
Nu ai cunoaşte revărsarea iubirii Mele pe deplin,
Când Duhul Sfânt îţi umple viaţa cu pace şi cu har divin.
Dacă durerea ta ar ţine numai o clipă, n-ai lupta,
Nu ai cunoaşte biruinţa ce poţi s-o ai prin jertfa Mea.
S-ar împlini visele tale, dar dorul Meu s-ar spulbera:
N-aş mai putea să fac din tine o perlă în comoara Mea...
Deci, fiul Meu, mergi prin furtună gândind la zilele senine,
Ştiind că cel mai mare dar este să Mă-ntâlneşti pe Mine.
Şi chiar de nu găseşti răspuns, şi viaţa-ţi pare prea nedreaptă,
Să-ţi aminteşti că sunt cu tine, chiar şi atunci când spun:
" AŞTEAPTA! "
Am auzit o voce blândă şi iubitoare răspunzând.
Te-am rugat să-mi dai lumină, călăuzire înţeleaptă-
Cu nesfârşită bunătate mi-ai spus atât: " AŞTEAPTĂ! "
S-aştept? Cât să aştept? De ce?... Stăteam înfrânt şi rătăcit...
Oare e mâna Ta prea scurtă? Urechea Ta n-a auzit?
... În genunchi, a câta oară Te-am implorat un semn să-mi dai?...
Vreau un răspuns la rugăciune; spune-mi "Mergi!" sau spune-mi "Stai!"
M-ai învăţat să vin la Tine, să cer, să cred şi voi primi.
Ai promis că eşti cu mine şi mă ajuţi oriunde-aş fi...
Dar mă simţeam pierdut şi singur...
Strigam - Tu răspundeai în şoaptă,
Cu dragoste şi cu răbdare: "Copilul Meu iubit, AŞTEAPTĂ! "
Eram dezamăgit şi totul mi se părea cumplit, nedrept,
Priveam spre cer cu neputinţă... Să mai aştept? De ce s-aştept?
... Atunci ai coborât la mine şi m-ai privit în ochi. Plângeai...
Mi-ai spus: "Doreai un semn? O voce?... Atât e tot ce îţi doreai?
Aş fi putut să clatin munţii, să-ntunec soarele pe cer,
Aş fi putut s-aprind văzduhul, să-i înviez pe cei ce pier!
Dacă ţi-aş arăta întruna ce să alegi să-ţi fie bine,
Tu ai avea răspuns la toate... DAR nu M-ai întâlni pe Mine!
Nu ai putea să-simţi iubirea cu care-i înconjor pe sfinţi,
Nu ai putea primi puterea pe care-o dau celor înfrânţi,
N-ai aştepta tăcut o rază s-alunge norii disperării,
Nu ai simţi odihna sfântă venită-n urma încercării...
N-ai şti să umbli prin credinţă, nu M-ai vedea că-s langă tine,
Inima ta cea zbuciumată nu s-ar mai odihni in Mine.
Nu ai cunoaşte revărsarea iubirii Mele pe deplin,
Când Duhul Sfânt îţi umple viaţa cu pace şi cu har divin.
Dacă durerea ta ar ţine numai o clipă, n-ai lupta,
Nu ai cunoaşte biruinţa ce poţi s-o ai prin jertfa Mea.
S-ar împlini visele tale, dar dorul Meu s-ar spulbera:
N-aş mai putea să fac din tine o perlă în comoara Mea...
Deci, fiul Meu, mergi prin furtună gândind la zilele senine,
Ştiind că cel mai mare dar este să Mă-ntâlneşti pe Mine.
Şi chiar de nu găseşti răspuns, şi viaţa-ţi pare prea nedreaptă,
Să-ţi aminteşti că sunt cu tine, chiar şi atunci când spun:
" AŞTEAPTA! "
~ autor necunoscut
3 martie 2009 la 19:57
Imi place poezia…cred ca cel care a scris aceste versuri stia sa citeasca corect experientele lui cu Dumnezeu, si a stiut sa transpuna intr-un mod atat de minunat ceea ce se regaseste de fapt in intelesul unui cuvant atat de simplu dar si apasator totodata: ”Asteapta!...” Asteptarea poate fi o lectie grea pentru multi dintre noi, si chiar nu cred ca Dumnezeu ne va scuti pe vreunul dintre noi copii Lui de la a o invata, caci in urma asteptarii se dobandeste rabdarea in primul rand…iar rabdarea este roada Duhului Sfant..un fruct de dorit in “cosul” unui crestin…si avand in vedere ca exista rabdarea, indelunga rabdare, rabdarea sfintilor....sunt multe etape prin care putem fi trecuti :)....depinde de cat de mult are de slefuit Dumnezeu la vietile noastre, de faptul ca vietile noastre trebuie sa se incadreze intr-un plan, planul Lui, si de cat de repede ne invatam lectia.
Imi place tare mult un citat al lui Octavian Paler care spune ca “orice asteptare este provizorie chiar daca dureaza toata viata”. Te pune pe ganduri...pana la urma ce este o viata intreaga?...avand in vedere ca pentru Dumnezeu o vesnicie este cat o secunda…cred ca pentru Dumnezeu este mai important rezultatul decat procesul, este mai important sa ne invatam lectia, sa dobandim caractere pentru cer...si in tot timpul acesta El este alaturi de noi, chiar si in asteptare - un timp mort, pierdut..poate ai spune…ce incurajare! Grozava poezie :) ..iti da de gandit…
Bravo Andrey si multumim :) fii binecuvantat nespus! Sa ne dea Domnul har si asteptari implinite! :)