Scrisori de la Teddy

În timp ce se afla în faţa copiilor din clasa a V-a în prima zi de şcoală, doamna Thompson le-a spus un neadevăr. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor săi că îi iubeşte pe toţi la fel de mult. Totuşi, acest lucru nu era posibil deoarece în primul rând, cufundat în banca sa, era băieţelul numit Teddy Stallard.


Doamna Thompson îl urmărise pe Teddy în anul precedent şi observase că acesta nu se juca cu ceilalţi copii, hainele sale erau neîngrijite şi era murdar mai tot timpul. Şi Teddy avea motive să fie nesuferit. Se ajunsese până acolo încât doamnei Thompson îi făcea plăcere să scrie pe lucrările acestuia, cu un creion gros şi roşu un X mare şi îngroşat şi să îi dea nota 4. La şcoala în care preda, doamna Thompson trebuia să revizuiască toate caracterizările elevilor, iar pe Teddy îl lăsase intenţionat la urmă.

Când a deschis dosarul acestuia a rămas surprinsă să vadă că profesoara din primul an scrisese:

”Teddy este un copil isteţ, îşi face temele cu grijă, este manierat şi este o plăcere să fii în preajma lui.”

Profesoara din clasa a doua scrisese:

”Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii săi, dar este tulburat de faptul că mama sa suferă de o boală incurabilă, iar viaţa de acasă trebuie să fie foarte grea.”

Profesoara din clasa a treia scrisese:

”Moartea mamei sale l’a afectat foarte mult. Se străduieşte foarte mult, dar pe tatăl său nu prea îl interesează, iar climatul de acasă îl va afecta în curând dacă nu se va schimba ceva.”

Profesoara din anul patru a scris:

”Teddy este retras şi nu mai este interesat de şcoală. Nu are mulţi prieteni şi uneori adoarme în timpul orei.”

Doamna Thompson a înţeles problema şi i-a fost ruşine de ceea ce a făcut. S-a simţit şi mai prost când elevii i-au adus cadouri de Crăciun, legate cu panglici frumoase şi împachetate în hârtie strălucitoare. Mai puţin Teddy. Cadoul acestuia era împachetat în hârtie obişnuită de culoare maro pe care desenase şi colorase brăduleţi şi globuri. Doamnei Thompson i’a fost greu să îl deschidă în faţa celorlalţi. Unii dintre copii a început să râdă când a descoperit o brăţară căreia îi lipseau unele pietre şi o sticluţă de parfum pe trei sferturi goală. Ea i-a certat când a observat că brăţara era drăguţă şi parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a rămas după ore în acea zi doar pentru a-i spune: ”Doamna Thompson, astăzi mirosiţi exact ca mama.” După ce au plecat copii, a plâns aproape o oră. În acea zi a încetat să mai predea scrierea, citirea şi aritmetica şi a început să îi înveţe pe elevi.

Doamna Thompson i-a acordat o atenţie deosebită lui Teddy. Pe măsură ce lucra cu el, mintea lui a început să îşi revină. Cu cât îl încuraja mai des, cu atât acesta reacţiona mai bine. Până la sfârşitul anului, Teddy ajunsese cel mai isteţ elev din clasă. În ciuda promisiunii că îi va iubi pe toţi la fel, Teddy a devenit alintatul ei.

Un an mai târziu a primit o scrisoare de la Teddy în care îi spunea că e cea mai bună profesoară pe care a avut-o vreodată.

Au mai trecut încă şase ani până a primit un semn de la el. I-a spus că terminase liceul al treilea în clasă şi că ea rămăsese cea mai bună profesoară pe care o avusese.

Patru ani mai târziu a mai primit o scrisoare în care spunea că va termina în curând facultatea cu cele mai bune rezultate. Încă o dată o asigura pe doamna Thompson că fusese cea mai bună profesoară.

Apoi au mai trecut încă patru ani şi a mai venit o scrisoare cu acelaşi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard. Apoi o nouă scrisoare în care o anunţa că se va căsători. Îi spunea că tatăl său a murit cu câţiva ani în urmă şi o întreba dacă ar dori să participe la nuntă şi să stea în locul în care stă de obicei mama mirelui. Bineînţeles că a acceptat. Şi a purtat brăţara căreia îi lipseau unele pietre şi a folosit acelaşi parfum pe care îl primise cu mult timp în urmă de la Teddy.

S-au îmbrăţişat, iar Teddy i-a şoptit la ureche:

”Mulţumesc pentru că ai crezut în mine. Mulţumesc pentru că m-ai făcut să mă simt important şi mi-ai arătat că pot însemna ceva.”

Doamna Thompson i’a şoptit cu lacrimi în ochi:

”Teddy, ai înţeles greşit. Tu eşti cel care m-a învăţat că pot schimba ceva. Nu am ştiut cum să predau elevilor până nu te-am întâlnit pe tine.”

MORALA:

Cum poţi influenţa viaţa altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci, nu vei ştii niciodată. Ţine seama de acest lucru în viaţa şi încearcă să schimbi ceva în viaţa celorlalţi (şi ar fi ideal dacă ar fi în bine).

Şi nu uita: Nimeni nu are dreptul să privească o alta persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă şi îi întinde o mană pentru a o ajuta să se ridice!