Limbajul trupului...

Asa cum am aratat in articolul precedent, Dumnezeu doreste inchinatori in duh si in adevar.
Rom.12.1 ne cere sa aducem si trupurile noastre ca o jertfa vie, aceasta fiind considerata deasemenea ca o slujba duhovniceasca. Sa vedem cum putem face acest lucru. Pentru aceasta este necesar sa precizam cativa termeni.

1. DEFINIREA NOTIUNII DE “FIRE PAMANTEASCA”

Pacatul este o lege. Chiar daca ne convine chiar daca nu ne convine, el actioneaza asupra oricarui om. Inca de la nastere, omul intra sub autoritatea legii pacatului si a mortii (Iov.14.4/Ps.51.5). Aceasta lege actioneaza fie ca vrem, fie ca nu vrem, intocmai ca legea gravitatiei, si nu ne putem impotrivi (Rom.7.15). Incercam sa facem ceva bun dar raul domneste in toate compartimentele vietii.
De cand au pacatuit Adam si Eva, toata creatia a fost efectata. Pacatul a stricat toata creatia Lui Dumnezeu. Animalele au inceput sa se manance intre ele, multe plante au devenit toxice, pamantul a dat spini si maracini (Gen.3.20) iar omul a fost afectat in toata fiinta lui- trup, suflet si duh.

Cand ne intoarcem la Dumnezeu il primim pe Domnul Isus in inima si ne pocaim, primim nasterea din nou. Duhul nostru e renascut la o viata noua, e regenerat si are loc o transformare launtrica prin Cuvantul Lui Dumnezeu si prin Duhul Sfant (Tit 3.5) Acum incepe o viata noua in care iubim binele si dorim sa il infaptuim. Vedem insa ca de multe ori nu reusim si ca « in madularele noastre » se lupta alta lege (Rom.7.23). Dupa omul dinlauntru imi place legea lui Dumnezeu dar pacatul locuieste inca in mine (Rom.7.17,20).

Trupul nu a fost innoit, el nu a fost regenerat, el este « firea pamanteasca, vanduta roaba pacatului » (Rom.7.14). In trupul nostru, prin pacat, s-au produs dereglari genetice care dau nastere la pofte murdare, la patimi si dorinte pacatoase. Acestea se lupta in madularele noastre (Iac.4.1) si ne aduc adeseori la descurajare (Rom.7.24). Intelegem ca duhul nostru a iesit de sub legea pacatului, dar trupul (firea pamanteasca) nu se supune legii primite de mintea mea.

2. CUM SE MANIFESTA FIREA PAMANTEASCA

Atunci cand suntem condusi de firea pamanteasca (de legea firii), acest lucru se vede in viata noastra prin tot felul de fapte (Gal.5.19-21).
Radacina firii pamantesti este egoismul sau iubirea de sine. Iubirea de sine este alimentata de mandrie (2Tim.3.1-5), fiind aceea care da nastere la multe pacate. Atunci cand omul se iubeste pe sine si se pune pe el si dorintele lui pe primul loc, el cauta sa-si satisfaca aceste dorinte. Satisfacerea intereselor egoiste necesita timp si bani. Asa se face ca omul firesc, condus de dorintele firii, este iubitor de bani (2Tim.3.2). Toate acestea au ca scop laudarosenia vietii. Omul firesc vrea sa arate cine este el, ce bun si frumos este, ce destept si bine situat e el. De aici se nasc luptele si certurile intre frati (Iac.4.1)

Omul firesc este caracterizat de o intelepciune fireasca si un sistem de gandire menite sa ii justifice comportamentul (Iac.3.14-16). Cel care asculta de indemnurile firii poate fi usor recunoscut de omul duhovnicesc dupa vorbire, comportament si uneori chiar dupa felul in care se imbraca. Omul firesc face doar ce ii place sau ce ii convine lui (Gal.5.17). El nu intelege lucrurile adanci ale lui Dumnezeu si nici nu le poate primi, caci i se par o nebunie (1Cor2.14).

Intelepciunea fireasca sau pamanteasca sunt caracteristice omului pamantesc. Acest fel de oameni (care sunt des intalniti in biserici) se gandesc si sunt preocupati doar de lucrurile de pe pamant (Col.3.2/Filip.3.3/Filip.3,19), sunt oameni supusi firii, care n-au Duhul si dau nastere la dezbinari (Rom.16.17-18/Filip3.19/Iuda 18-19). Acesti oameni, desi stiu hotararea Lui Dumnezeu ca cei ce fac astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, nu numai ca le fac dar gasesc de buni pe cei ce le fac (Rom.1.32). Ei nu sunt in stare sa sufere invatatura sanatoasa care duce la evlavie si sa se tina de cuvintele sanatoase ale Domnului nostru Isus Hristos (1Tim.6.3) din pricina mandriei, caci doresc invatatura care sa le gadile urechile (2Tim.4.3) si care sa le justifice comportamentul firesc. Astfel ei isi dau invataturi dupa poftele lor si se indeparteaza de credinta, abatuti de fatarnicia unor oameni (Rom.16.8/1Tim.4.12). Ei iubesc lumea si lucrurile din lume (pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosenia vietii-1Ioan 2.16). In felul acesta duhul lumii intra in viata lor si vor sa semene cu cei de afara, potrivindu-se astfel cu chipul veacului.

3. LIMBAJUL TRUPULUI

De-a lungul timpului oamenii au simtit adanc golul din inima lor, gol existent datorita pacatului si indepartarii de Dumnezeu.
Una din metodele prin care oamenii incearca sa-si umple golul din inima este impodobirea trupului. Acest obicei este vechi de mii de ani si izvoraste din mandria omului firesc. Impodobirea cu haine scumpe, cu bijuterii de aur, de argint sau machiajul sunt lucruri pe care oamenii (si in special femeile) le practica pentru a-si scoate in evidenta frumusetea fizica si pentru a fi considerati mai importanti si mai valorosi.

Prin felul in care traim, noi purtam un mesaj fara cuvinte. Daca traim in pacat, mesajul nostru este « Nu este Dumnezeu » (Ps.14.1), chiar daca nu exprimam cu gura lucrul acesta. Tot asa si felul nostru de a ne imbraca spune cate ceva despre noi si purtam cu noi un mesaj tacut, chiar prin felul in care ne imbracam.
In aceste vremuri din urma, duhul lumii cauta prin tot felul de mijloace sa atate poftele trupului, patimile si dorintele sexuale pacatoase care se razboiesc cu sufletul (1Pet.2.11). Una din metodele prin care cel rau face acest lucru, este imbracamintea indecenta (care scoate in evidenta formele trupului starnind senzualitatea) si prin impodobirea trupului(obiecte de aur, argint, machiaj, farduri, coafuri, par vopsit, etc.). Toate aceste lucruri au ca scop stimularea poftei ochilor, care nu este de la Tatal, ci din lume (1Ioan.2.20) si prin care vin prilejuri de pacatuire.
Poporul idolatru si incapatanat din vremea lui Moise avea obicei sa poarte podoabe. Cu o parte din aceste podoabe si-au facut un vitel (Ex.32.24). Cand Domnul i-a mustrat , le-a cerut sa arunce podoabele de pe ei si ei insisi au facut lucrul acesta (Ex.33.4-6).
Podoabele si machiajul au ca scop scoaterea in evidenta a frumusetii trupului, dar noi stim ca Domnul este interesat de o inima zdrobita si un duh smerit (Isa.5.15/Isa.60.1) si nicidecum de aspectul fizic pe care il scot multi in evidenta.

In Casa Lui Dumnezeu care este Biserica Dumnezeului Celui Viu (1Tim.3.15), a carei podoaba este sfintenia pentru cat timp vor tinea vremurile (Ps.93.5), oamenii tematori de Dumnezeu nu trebuie sa scoata in evidenta omul de afara, ci pe cel dinlauntru, care trebuie sa fie impodobit cu un duh bland si linistit (1Pet.3.2-3). Noi stim ca Dumnezeu nu se uita la infatisare si nici la ce izbeste privirea, ci se uita la inima (1Sam.16.7), de aceea cei ce vor sa placa Domnului isi impodobesc inima (Ps.96.9/Ps.110.3/Ps.29.2) si nu trupul. Oamenii insa privesc la infatisare, iar persoanele care se machiaza sau se impodobesc o fac pentru a fi vazute si placute de oameni (Ezec.23.39-40) sau chiar pentru a starni poftele celor din jur. Fetele din Israel aveau acest fel de comportament descris in Isa.3.17. Mesajul pe care il purtau aceste femei machiate si impodobite era mandria si stimularea poftelor sexuale. Izabela a incercat intr-un mod asemanator sa-l seduca pe Iehu (2Imp.9.30-31) iar Tamar, atunci cand a vrut sa-l atraga pe Iuda, « si-a schimbat hainele » si s-a imbracat ca o curva, ea fiind tratata ca atare de Iuda care s-a si culcat cu ea (Ge.37.14-16).

Felul in care ne imbracam vorbeste despre noi iar exteriorul nostru are un limbaj propriu, chiar daca unii credinciosi nu vor sa recunoasca. Acestia rastalmacesc cuvintele Mantuitorului spunand ca « nu conteaza exteriorul ci doar inima », pe cand Domnul Isus a zis : « Curatiti intai partea dinlauntru a vasului pentru ca si cea de afara sa fie curata » (Mat.23.26).
Stim ca trupul nostru reprezinta « omul de afara » (2Cor.4.16) care se strica dupa poftele inselatoare (Efes.4.22) si daca ingrijim de firea pamanteasca ii vom starni poftele (Rom.13.14). Trupul nostru reprezinta Templul Duhului Sfant care locuieste in noi (1Cor.6.19) si trebuie pastrat in sfintenie.
Cei care se ocupa cu intretinerea si stimularea acestor practici (machiat, fardat, vopsit, impodobit, etc.) sunt producatorii de asa-zise « materiale de infrumusetare » (farduri, vopsele de par, rujuri, bijuterii) si casele de moda. Ei au ca unic scop lacomia de bani, marirea profiturilor si lupta cu concurenta pe piata(Ecl.4.4).
Este trist pentru copiii Domnului sa cheltuiasca banii lor pentru astfel de lucruri care nu hranesc si nu satura (Isa.55.2), in loc sa-i investeasca in lucrarea Domnului.

Toate aceste lucruri produc o influenta asupra noastra. Care este raspunsul nostru la aceste influente ?
Un raspuns gresit inseamna sa acceptam aceste practici nebiblice in viata de credinta. Toate acestea vor duce la o falsa emancipare a femeii, deoarece modelul biblic de femei nu are nevoie de emancipare. Ea este libera in Hristos sa se bucure in Domnul de dragostea si protectia pe care le ofera autoritatea barbatului, altfel vom avea familii dezbinate si Biserici slabite.
Un raspuns corect la aceste influente trebuie sa fie o atitudine biblica, si anume promovarea simplitatii si a modestiei. La rugaciune, femeile care spun ca sunt evlavioase, trebuie sa poarte pe cap un semn al supunerii (1Cor.11.6-13), sa evite purtarea de podoabe si haine scumpe, sa nu foloseasca machiajul, fardurile, impletiturile de par (1Pet.3.3), vopsirea parului, haine care nu sunt cuviincioase, etc. In acest fel se intareste autoritatea Domnului in familie, pozitia de cap de familie si de preot a barbatului si vor rezulta familii sanatoase spiritual si biserici puternice in Domnul.