Procesul lui Isus

Trecea Isus prin săli de judecată,
Sobor,Pilat,Irod şi iar Pilat,
Într-un proces cum n-a mai fost vreodată,
Şi raţiunea ţipă consternată:
„Cum,Adevărul este acuzat?

Pe banca acuzaţilor stă Mila?
Stă Dragostea cu chip curat şi blând?
Se înroşeşte chiar şi clorofila
De indignare,când îşi pun ştampila
Pe condamnare,oamenii,pe rând.”

A apărut un licăr de dreptate
Când i s-a dat s-aleagă,la popor,
Între un Miel şi-un om cu mâini pătate,
Însă mulţimile înfierbântate
Ales-au...potrivit cu firea lor.

„La moarte!”ţipa aspru acuzarea
Cu glas de bici,tăios,încrâncenat,
Şi raţiunea-şi strigă consternarea:
„Dar unde-i,unde este apărarea?
Cum să condamni un om nevinovat?”

Însă procesul,apă-nvolburată,
Curge spre un deznodământ fatal
Şi raţiunea tace sufocată,
Căci toată-această falsă judecată
Trece dincolo de raţional.

Cine şi cum putea să înţeleagă
Că acuzatul,în tăcerea Lui,
Primea pedeapsa pentru lumea-ntregă,
Când fiecare îşi ducea-n desagă
Păcatul bici şi suliţă şi cui.

Şi eu I-am provocat grea suferinţă
Însă acum,fiindcă-am înţeles,
Mă-nchin smerit,cu-ntreaga mea fiinţă,
Să Îi arăt,iubind,recunoştinţă
Că n-a fost apărarea la proces.

Amin

Simion Felix Marţian