Drumul spre casa

Privind cu recunstinta spre cer, urc muntele la picioarele caruia ma oprisem sa-mi trag rasuflarea si sa admir maretia ce am vazut-o ridicând privirea spre vârfurile lui. Mai am un obstacol, numai unul si ma gândeam ca odata ajuns pe culmea muntelui, cu siguranta voi gasi acea liniste a inaltimilor si acea adiere suava a vântului, acel balsam mângâietor pentru sufletul meu trudit, obosit de framântari si gânduri.

Urcam incet si greu, printre obstacole si bolovani, printre hatisuri si printre crengi ce m-agatau nedrept de tare. Eram descurajat... si, in ochii mei se instala incet furtuna. Voiam sa dau timpul inapoi. O tristete imensa a pus stapânire pe mine. Nu eram nici la jumatatea drumului... Cu ce putere sa urc pâna pe culme? Nu era nimeni lânga mine, iar in singuratatea mea, imi puteam auzi bataile suspinate ale inimii.

Aveam impresia ca ma desparte-o vesnicie de visul pe care mi-l faurisem si la care incepusem sa renunt pe masura ce clipele treceau. Noaptea ma infasura ca o naluca, tot mai rece, tot mai aproape. Singur, cu gândurile mele, mai faceam un pas si inca unul. Umbre ciudate vedeam pe-alaturi si picioarele incepusera sa-mi tremure. Nu mai vedeam cararea si aveam impresia ca ma pierd. Ca ma fac una cu padurea, cu muntele si cu freamatul noptii. Eram slabit... incepusem sa regret clipa când am decis sa incep urcusul. Ma intrebam ce caut acolo si nu stiam daca voi apuca sa revad zorii zilei. Cuprins de disperare, am ingenunchiat si m-am prabusit inaintea Atotputernicului Dumnezeu. Am murmurat cuvinte fara inteles si am oftat cu suflet apasat, lasând lacrimile sa curga in voie pe obrajii care-mi devenisera ca focul.

Simteam nevoia sa vorbesc cu cineva, aveam nevoie sa imi deschid sufletul inaintea cuiva care ma putea intelege. Am strigat si mi-am varsat amarul inaintea Lui, iar glasul mi-a rasunat ecou dupa ecou, dus de vânt, purtat spre inaltimi, spre ceruri.

Ma intreb de câte ori nu am fost nevoiti sa ne oprim la jumatatea drumului, in calatoria noastra, spre Tara Promisa. Când ni se termina resursele, când puterile ne parasesc, când ne pierdem asa de usor directia cautam un izvor, o oaza de umbra si verdeata, unde sa ne putem desfata sufletul. Si aceste binecuvântari le putem avea doar atunci când ne odihnim la umbra Celui PreaInalt.

Adeseori revad printre amintiri, momente din viata mea in care m-am surprins luptând cu uriasii si iesind biruitor, in ciuda faptului ca am fost mic si slab. Dumnezeu a luptat alaturi de mine. Il simt alaturi de mine in fiecare zi si noapte, când ratacesc si ma pierd printre gânduri... cautând o motivare, ceva care sa-mi spuna:

"Merita sa fii tare si de data asta. Merita sacrificiul si pretul pe care-l platesti."

De fiecare data gasesc alinare, de fiecare data sunt ridicat cu duiosie si asezat pe Stânca. Desi au existat clipe de disperare, când ma simteam mai apasat, când inima cu greu putea suporta tensiunea acelor momente, Tu ai fost ocrotirea mea! Cu Tine am reusit sa strabat dureroasa incercare de a trece drept prin mijlocul furtunii. Numai lânga Tine gasesc forta de a merge mai departe. Puterea Ta m-a ajutat sa pasesc plin de curaj pe cararea ce ducea spre vârf.

Eram aproape... si un fior de recunostinta m-a cuprins, vazând bunatatea Lui fata de mine. Ca a privit spre starea in care ma gaseam si a gasit cu cale sa-mi dea har, prin toate greutatile prin care trecusem, in incercarea mea de a ajunge la liman.

... Si daca ma veti intreba cum a fost timpul pe care l-am petrecut urcând muntele, va voi spune cam asa:

"A fost un timp binecuvântat."

Nu va spun asa la intâmplare, ci pentru ca asa a fost. Acolo, in greul luptei, Dumnezeu m-a ajutat sa privesc drumul inainte. El mi-a dat incredintarea ca locul meu e acolo, in toiul bataliei, pe terenul slujirii, acolo unde El mi-a dat intelepciune ca sa vad care sunt adevaratele valori ale acestei vieti.

Privind cu recunostinta spre cer, m-a cuprins un sentiment de pace si implinire. Stiam ca ma aflam la locul potrivit, implinind voia Lui. Acolo sus, inima mea isi regasea incet-incet linistea. Cu lacrimi de multumire, am hotarât sa ma las ca El sa ma modeleze , in mijlocul acestui foc prin care trecea fiinta mea, in fiecare zi.

Voi merge inainte, curajos spre tinta. Si voi privi spre punctul culminant : "Intâlnirea". Il voi vedea asa cum este. Ochii Lui vor cauta ochii mei si voi intelege ca alergarea nu mi-a fost zadarnica. Voi uita ca am avut cândva genunchii slabanogiti si mâini tremurânde.

Nu-mi voi mai aduce aminte de câte ori s-a revarsat izvorul din ochii mei si nici de urcusurile si coborâsurile inimii... El va face toate lucrurile noi!