Umbrele trecutului

Zorii zilei au aparut dintr-odata in fata mea, ca un simbol al sperantei, al increderii, si, m-am uitat imprejur ca nu cumva cineva sa surprinda framantarea de pe chipul meu, ca nu cumva sa par fragil in ochii celor care ma stiau o persoana puternica.

M-am bucurat ca am reusit sa trec neobservat, si am continuat sa inaintez prin multime, cu gandul la lupta ce se dadea in adâncul fiintei mele. Se pare ca cineva a inteles si a vazut adevarul. Se uita intr-un mod ciudat si privirea lui parea ca imi spune ceva de genul: "Am stiut eu!"

Am trecut pe alaturi, cu capul in jos si umil, ca si cum facusem ceva rau si trebuia sa imi fie rusine. Ma gândeam ca trebuia sa ma hotarasc si sa iau o decizie. Poate era mai bine sa las totul in urma si sa traiesc clipa: azi, acum si aici... Trebuia sa dau totul sau nimic. Avusesem atâtea clipe de-ndoiala si imi pusesem nadejdea in prea multe lucruri fara valoare. Eram dezorientat, nu mai reuseam sa imi dau seama ce e adevarat si ce e fals.

Calatoream inapoi in timp si incercam sa descopar noi intelesuri a ceea ce poate atunci nu am vazut sau nu am vrut sa iau aminte. Despicam firul in patru si poate chiar in opt, in incercarea mea de a ajunge la punctul care a fost decisiv si care m-a impins la a face lucruri de care sa imi para rau... Nici acum nu stiu de ce a trebuit sa trec pe aici. Parea ca Cineva mi-a pregatit calea si mi-a indrumat pasii in aceasta directie. Poate ca nu am reusit pana acuma sa dau tot ce-i mai bun in mine. Aveam impresia ca eram o unealta in Mâna Celui care inca cioplea, inca daltuia. Inca primeam lovituri, ca si cum nu suferisem destule, ca si cum povara nu mi-ar fi fost destul de grea si cineva trebuia sa mai adauge la duritatea ei.

Incercam sa fiu cât mai prins in vâltoarea evenimentelor, ca sa imi ocup mintea cu altceva si sa nu ma gândesc la pustia din sufletul meu. Zilele treceau una dupa alta, apoi lunile, apoi anii. Viata isi continua cursul firesc. Nu aveam interes sa caut Fata lui Dumnezeu, nici sa ma gandesc la ceea ce aveam sa devin cândva. Era mereu acolo. Ca un tepus. Ca o pedeapsa. Ca o tulburare imensa. Nu stiam cât mai puteam rabda, si daca voi gasi cândva ceea ce sufletul meu tânjea sa aiba: linistea.

Fiecare dintre noi avem anumite lucruri, anumite umbre din trecut care ne bântuie, care ne dau târcoale, mereu si mereu, care ne impiedica sa mergem inainte. Sunt ca niste forte invizibile care ne ataca mintea si incearca sa ne controleze printr-un sentiment de frica. De multe ori, suntem atacati prin intermediul altora. Ni se pun in fata situatii si momente care ni se par familiare. Oricât incercam sa le dam uitarii, revin ca niste fantome ale trecutului. Cineva imi spunea ca noi suntem comoara de pret a lui Dumnezeu. Suntem atacati in multe forme. Si ca, hotul, Satana, acest lucru il urmareste: sa fure partea dumnezeiasca din noi. Sa puna in noi identitatea si planurile lui. Sa ne inspire teama si sa ne faca robi ai intunericului.

Am simtit de multe ori asa, când cadeam prada momentelor de disperare si ma pierdeam, nu mai stiam cine sunt cu adevarat... sau cui ii apartin. Au fost momente dure, clipe de-ncercare in care agonia era de nesuportat. In acele momente ma refugiam in durerea lui Iov. Am vazut ca Dumnezeu nu l-a lasat singur, nici nu l-a abandonat. Ci a fost lânga el, in durerea lui.

De multe ori ne izolam si ne plângem de mila, in loc sa ne refugiem in bratele Domnului Isus.

Iov a spus:

"Duhul lui Dumnezeu m-a facut, si suflarea Celui Atotputernic imi da viata."

Iov 33:4

Viata este o calatorie spre o destinatie la care putem ajunge numai daca alegem calea corecta. E nevoie de o dedicare zilnica, printre valuri si greutati, ca sa putem identifica bine aceasta cale, din multe alte cai care par bune omului, dar la urma duc la moarte. Plinatatea bucuriei care ne vine dinauntru, o putem avea doar in prezenta lui Dumnezeu. Ceea ce primim de la El, nu poate compensa nici o alta realizare umana, relatie sau bucurie pamânteasca.

Noi toti putem invata din esecurile noastre, si, in acelasi timp, sa inaintam in intâmpinarea planului divin pentru vietile noastre. Daca umblam pe urmele pasilor lui Isus, si nu pe ale lui Iov, oricare ar fi incercarea, putem fi biruitori pana la capat, prin puterea harului ce ne-a fost dat de Dumnezeu!