Pentru cine vrea să ştie despre mine,
Nu sunt a laudă, dar nici a ruşine.
Eu am greşit cum oamenii greşesc,
Dar m-am grăbit să mă căiesc,
Eu am căzut şi făr’ a fi erou,
Dar m-am grăbit să mă ridic din nou.
M-am poticnit ades’, dar am continuat
În lucrul care mi s-a dat.



Aşa că pentru cine vrea,
Poate să ia o piatră şi să dea,
Sau, mai frumos,
Poate să pună piatra jos.

Eu am greşit, căzut şi poticnit,
Dar niciodată nu m-am răzgândit.
Şi crezul meu în Domnul Dumnezeu
E-acelaşi de mereu pentru mereu.

Tehnologia şi eficienţa la locurile de muncă de astăzi au adus mari beneficii, însă au avut şi unele consecinţe care ne costă. Spre exemplu, pe măsură ce încercăm să facem faţă mulţimii tot mai mare de email-uri, voice-mailuri şi responsabilităţi profesionale, capacitatea noastră de a forma şi menţine prietenii îndelungate este greu încercată an de an.

Mulţi oameni de afaceri şi profesionişti au urmat cursuri de managementul timpului şi stabilirea priorităţilor pentru a fi cât mai eficienţi la locul de muncă. Astfel de cursuri îmbunătăţesc productivitatea individuală şi numărul problemelor rezolvate într-o zi, dar mă întreb ce impact au aceste solicitări tot mai mari asupra relaţiilor pe termen lung?

Un factor important şi adesea uitat în goana noastră asiduă după succes este acela că realizările şi triumful sunt de obicei rezultatul muncii oamenilor împreună, când fiecare îşi pune la dispoziţie talentul şi abilităţile pentru îndeplinirea unei misiuni comune. Prietenii mei cei mai apropiaţi sunt cei care au fost alături de mine şi mi-au oferit sprijinul lor atunci când am avut cea mai mare nevoie. Programele noastre încărcate fac însă tot mai dificilă cultivarea unor relaţii de valoare.

Din această cauză, mă întreb dacă cei care într-o zi vor participa la funeraliile mele vor fi oameni care vor face acest lucru doar din obligaţie sau vor fi cei care sau dedicat prieteniei noastre reciproce.

În capitolul 10 al Evangheliei după Luca din Noul Testament, există o relatare binecunoscută a vizitei pe care a făcut-o Isus în casa celor două surori, Marta şi Maria. Marta era o perfecţionistă şi a petrecut cea mai mare parte a timpului lucrând cu hărnicie la pregătirea mesei pentru Isus şi prietenii Lui. În acelaşi timp, însă, Maria a ales pur şi simplu să stea la picioarele lui Isus, doar pentru a fi cu Domnul ei, în loc să fie prinsă în a face ceva pentru El. Marta s-a supărat pe sora ei pentru că nu a ajutat-o la pregătirea mesei. Şi nu o putem acuza, pentru că era cu siguranţă nevoie de puţină muncă şi Maria ar fi putut-o ajuta. Se pare că Marta s-a supărat şi pe Isus pentru că nu a mustrat-o pe Maria, spunându-i să facă şi ea ceva. Răspunsul lui Isus, la plângerea Martei, îl găsim în Luca 10:41: ,,Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua”.

Reflectând la acest pasaj, îmi este de folos să-mi reamintesc – şi sper că şi ţie la fel – că însemnătatea relaţiilor pe care le construim este în final mai importantă decât sarcinile pe care le îndeplinim. Este important, desigur, să ne atingem obiectivele pentru care simţim că avem o chemare. Trebuie însă să ne reamintim de valoarea relaţiilor pe care le construim şi că este mai important să lăsăm deoparte proiectele, doar pentru câteva minute şi să investim acest timp într - o relaţie cu un prieten. Lucrul pe care-l avem de făcut va fi întotdeauna acolo, aşteptând atenţia şi acţiunea noastră. Însă prietenii neglijaţi tind să-şi piardă puterile cu timpul şi chiar să moară.

Mă întreb: ai pe cineva, astăzi, cu care ar trebui să intri în contact , o persoană importantă a cărei prietenie are valoare pentru tine şi nu ai vrea să o pierzi?

Iar e sarbatoare,
Sa ne bucuram.
Pruncul din splendoare
Cobora ca Domn.

Ingerii duc vestea
Intruparii Lui:
"Iat-un Prunc in ieslea
Betleemului."

Precum pastorasii,
Sa-l cautam grabiti,
Ca toti copilasii,
Sa fim mantuiti.

Domnul Isus nu ar fi putut face nimic pentru omenire daca ar fi ramas doar un prunc. Credinta ieslei nu este indeajuns. Noi trebuie sa avem credinta crucii, credinta invierii si ceva mai bun decat acestea trebuie sa avem credinta Rusaliilor. Noi trebuie sa implinim cuvintele Apostolului Pavel: "Hristos in voi, nadejdea Slavei." Noi trebuie sa vedem credinta noastra raspandindu-se continuu ca la ziua Cincizecimii. Umplerea cu Duhul Sfant nu trebuie sa se sfarseasca doar in camera de sus din Ierusalim. Acolo a fost doar inceputul.

Haideti sa rezolvam problema aceasta. La acest craciun sa nu-L tinem pe Domnul Isus in grajdul vitelor pana la urmatorul craciun. Sa-L scoatem afara din iesle, afara la cei alungati, la cei dezmosteniti, la cei in nevoie, la cei pe care El ii iubeste. Domnul Isus este satisfacut numai atunci cand este mutat din grajdul vitelor in camera de zi din viata omului.

Sa ne amintim de acest craciun de cata dragoste a pus Dumnezeu in darul Sau cel minunat oferit lumii prin persoana Fiului Sau.

La craciun cand daruim daruri prietenilor nostri cu scopul de-a primi ceva in schimb; noi nu aducem daruri Domnului Isus in acest mod. Daca insa daruim daruri de dragoste la cei saraci si in nevoie, noi oferim cu adevarat daruri Domnului Isus, Darul cel mai de pret a lui Dumnezeu catre omenire.

Rugaciune: Doamne Isuse, vino in inima mea si ocupa locul ce ti se cuvine pe tronul vietii mele. Invata-ma sa te slujesc cu credinciosie, cu bucurie si multumire, astazi si in veci. Te rog aceasta in Numele Sfant al Domnului Isus. Amin!

Oare cum ar putea fi un Crăciun altfel decât plin de bucate alese, de instalaţii, daruri, colinde? Toate aceste lucruri dau într-adevăr un oarecare farmec Crăciunului, îi sporesc frumuseţea, dar nu îi reflectă câtuşi de puţin esenţa, adevărata semnificaţie.



Deşi mă fascinează această atmosferă, uneori parcă m-aş lipsi fără regrete de tot acest farmec şi m-aş întoarce în timp să trăiesc alături de păstori, fără fast, dar cu imensă bucurie, naşterea Mântuitorului meu.

Personal mi-e greu să asociez naşterea Domnului cu o zi calendaristică. În inima mea, Isus nu s-a născut în 25 decembrie. S-a născut într-o altă zi, zi care mi-a adus pace, bucurie, speranţă şi toate aceste lucruri nu vin o dată cu Crăciunul şi nu trec o dată cu el. Încerc să celebrez zilnic naşterea şi învierea Lui. Vreau să trăiesc zilnic Crăciunul. Sunt zile în care trăiesc şi mă bucur de naşterea Mântuitorului mai mult decât o fac în ziua de 25 decembrie. Totuşi ziua de Crăciun este o zi specială pentru majoritatea oamenilor – atât pentru cei care-L sărbătoresc zilnic cât şi pentru cei pentru care Isus s-a născut într-o iesle şi din păcate a rămas tot acolo.

Cum I-ar plăcea Mântuitorului să fie sărbătorit? Oare de ce a fost trimis Ioan să întoarcă inimile părinţilor spre copii? Poate că tocmai în această întoarcere, a noastră spre Dumnezeu, a părinţilor spre copii şi a copiilor spre părinţi stă adevăratul farmec al Crăciunului.

Chiar dacă unii dintre noi Îl celebrează zilnic, cei mai mulţi nu reuşim să o facem împreună cu familia decât la Crăciun. Crăciunul ne aduce împreună, ne dă răgazul de a medita şi de a ne bucura împreună de El. Ce farmec ar avea cadourile dacă nu le dăruim cu toată inima celor pe care Dumnezeu i-a pus lângă noi; ce folos de toată truda pentru bucatele alese dacă nu stai la masă cu cei pe care îi iubeşti şi ce sens au colindele dacă nu Îl cântă pe El?

Nu văd sensul unui Crăciun fără bucurie, pace, dragoste. Cum putem spune că Îl sărbătorim pe Hristos care este Domnul păcii atâta timp cât nu ne putem privi părinţii în ochi sau nu ne putem îmbrăţişa cu dragoste copilul? Nu poţi sărbători Pacea cât timp eşti încă în război. Oare întâmplător la naşterea Lui, oastea cerească s-a unit cu îngerii lăudând pe Dumnezeu şi spunând: „Pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”?

Isus s-a născut să ne împace cu Dumnezeu şi unii cu altii. Dacă pentru asta s-a născut, dacă pentru asta a lăsat cerul, ce altceva şi-ar putea dori de la noi? O relaţie profundă cu Dumnezeu şi dragoste faţă de semeni ar umple inima Mântuitorului nostru de bucurie mai mult decât orice altă colindă, decor, atmosferă.

Un altfel de Crăciun? Să fie un Crăciun care nu lasă loc certurilor, dezbinărilor, relaţiilor rupte. Un Crăciun care să ne găsească în familie, iertând, dăruind, iubind. Aşa să ne găsească Crăciunul şi aşa să ne găsească fiecare zi. Fie ca naşterea Domnului nostru să vă umple zilnic de dragoste, bucurie, pace şi să aducă în inimile voastre o veşnică sărbătoare. Pace vouă, oameni plăcuţi Lui!

Te-ai dezbrăcat de scumpe straie,
Să vii pe câmpul de bătaie,
În trup smerit de copilaş,
Isuse, mic şi drăgălaş: In paie.

Ai lăsat tronul, veşnicia,
Să-nfrunţi păcatul şi mândria,
Să stai cu cei nenorociţi,
Să simţi cu cei mai oropsiţi: Robia.

Aici în grajd e cald şi bine,
Şi îngerii privesc la Tine,
Dar n-ai venit să stai ferit,
Ci să fii-n cuie răstignit...: De mine.

O, da, ai coborât în fire,
Pentru a noastră mântuire;
Smerit şi blând ne-ai arătat
C-ai fost şi eşti cu-adevărat: Iubire!

Împreună suntem chemaţi să devenim sfinţi, deoarece El este sfânt! Cum vom îndeplini acestă chemare dacă nu avem timp să ne rugăm? Mă gândesc la unul din evenimentele prezentate în Scriptură, în care Domnul Isus, cu mulţi ani în urmă, s-a rugat pentru aleşii Săi ca ei să fie una cum El este cu Tatăl. Ioan, omul care L-a iubit atât de mult pe Învăţătorul său, ne prezintă una dintre cele mai intime rugăciuni din Scriptură. Această rugăciune se găseşte în Evanghelia lui Ioan - capitolul 17.

Această rugăciune ne arată foarte clar relaţia autorului cu Învăţătorul său, Isus Hristos, dar mai presus de toate, ne arată relaţia acestui Învăţător cu Tatăl Său. Observaţia acestui capitol nu este o rugăciune făcută în centrul atenţiei, ci mai degrabă retras într-un loc intim, care oferă o relaţie intimă. Scopul Domnului Isus era acela ca aleşii Săi să fie în acelaşi gând pe care El îl avea cu Tatăl Său. Această rugăciune imprimă şi grupează aspectul vieţii creştine care trebuie prezentat înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Se pare că în zilele noastre am ajuns să alergăm dintr-un loc în altul, uitând că suntem într-o călătorie cu Dumnezeu. Dumnezeu aşteaptă ca noi să venim înaintea Sa, însă ca şi poporul Israel (Ieremia 4), noi nu avem timp pentru El. Trebuie să ne găsim un loc intim, în care să începem să petrecem viaţa noastră alături de Domnul Nostru. Ce zici de cinci minute pe oră?

Cinci minute pe oră - în fiecare zi! În comparaţie cu ceea ce El ne-a dat, 24 de ore, noi încercăm să-I oferim Domnului zilnic, pentru început, 1 ora şi 20 de minute!
În timp ce citim acest capitol, ar trebui să luăm în considerare anumite întrebări:
− Care este relaţia ta cu cei din jur?
− Care este relaţia ta cu Dumnezeu?
− Ai un loc anume în care vii înaintea Tatălui?
− Unde este acest loc intim? În centrul atenţiei, unde eşti văzut de alţii sau într-un loc retras, în care tu şi Tatăl trăiţi o viaţă intimă prin Fiul Său?
− De ce doreşti să fii în această relaţie intimă cu Dumnezeu?
− Care este scopul pentru care te rogi?

Cinci minute pe oră nu este o lege, ci o modalitate de a-I mulţumi Domnului pentru ce a făcut pentru tine! Cineva spunea că “viaţa de rugăciune începe cu primii paşi şi primele minute petrecute într-un loc bine stabilit, înaintea lui Dumnezeu”. Domnul să ne ajute!

Faptul că trăieşti nu a fost ideea ta
şi că respiri n-a fost hotărârea ta.
Faptul că trăieşti a fost hotărârea Altcuiva
iar că respiri, e darul Lui pentru tine...
Nu uita niciodată:
Nimeni nu gândeşte, nu simte,
nu se manifestă ca tine,
nimeni nu zâmbeşte aşa cum tu o faci...
Nu uita niciodată:
Nimeni nu vede cerul aşa cum îl vezi tu,
şi nimeni nu ştie tot ce ştii tu...
Nu uita niciodată:
Faţa ta nu o mai are nimeni pe acest pământ
şi ochii ăştia îi ai doar tu...
Nu uita niciodată:
Eşti bogat, dar bogăţia ta nu sunt banii tăi,
ci viaţa ta!
Nimeni nu trăieşte ca tine...!
Nu uita niciodată:
Tu eşti dorit, nu eşti un rod al întâmplării,
o simplă toană a naturii,
fie că-ţi cânţi viaţa în diezi sau bemoli.
Eşti un gând al lui Dumnezeu
şi încă unul genial!
Nu uita niciodată asta...
TU EŞTI TU...!
(Jurgen Werth)

În praful neputinţei mele,
În lutul care m-a cuprins,
Ai aninat mănunchi de stele
Şi cerul vieţii mi-ai aprins.

În groapa deznădejdii crunte,
În noaptea plânsului amar,
Mi-ai pus ca un sărut pe frunte,
Din cer, dumnezeiescul har...

Azi stau şi mă socot, Isuse,
Cât bine-n viaţă mi-ai făcut;
Ce pace ne-ntrecut-aduse
Credinţa-n vasul meu de lut!

De-aceea ‘nalţ spre Tine glasul,
Din valea plângerii, smerit,
Şi-Ţi mulţumesc mereu de ceasul
În care Tu m-ai întâlnit.

* Rugăciunea n-are nici un preţ dacă nu este încredere în Domnul căruia te rogi.

* Rugăciunile ascultate constituie o dovadă limpede a existenţei Aceluia care aude şi răspunde: DUMNEZEU.

* Rugăciunea este impulsul cel mai adânc al sufletului omenesc... este una din funcţiunile normale ale vieţii de credinţă.

* Ca apa care se înalţă dintr-o fântână arteziană şi străbate orice obstacol venind la lumină, tot aşa rugăciunea înăbuşită adeseori, îşi croieşte drum în ciuda obstacolelor multe. Natura este mai puternică decât orice artificiu şi apele ascunse în adâncimea sufletului nostru nu seacă, ci aşteaptă prima ocazie pentru a ieşi la suprafaţă.

* Să ne rugăm bine şi ni se va da orice vom cere. Bine înseamnă voia lui Dumnezeu.

Când eşti copil îţi doreşti să fii om mare, când ai ajuns om mare ai vrea să trăieşti iarăşi în copilărie şi să nu îmbătrâneşti niciodată. Unora chiar li se îndeplineşte dorinţa, dar numai la minte. Când eşti la şcoala ţi-ai dori să lucrezi, să ai banii tăi, iar după ce te-ai angajat ai vrea cu tot dinadinsul să scapi de responsabilitatea de a aduce bani pentru alţii şi implicit pentru familia ta. Ai vrea să mergi din nou la şcoală şi îţi spui: „Acum chiar o să învăţ!” Când eşti adolescent abia aştepţi să te căsătoreşti, iar unii după ce s-au căsătorit, tânjesc după lipsa de responsabilităţi din tinereţe, dorindu-şi cu mare intensitate independenţa parcă pierdută.

Când nu ai copii, abia aştepţi să îţi spună micuţii tăi mama sau tata, iar când micuţii cresc manifestând rebeliune, începi să crezi că mai bine era fără ei. Te gândeşti că nu ai mai fi avut atâtea necazuri. Exemplele pot continua. Iar frustrările se dezlănţuiesc în toţi dornicii de lucruri sau stări de care încă nu au parte. Dezamăgirea are locul ei de frunte în asemenea experienţe.

De asemenea, nici nemulţumirea nu lipseşte. Se simte bine, doar nu putea fi absentă de la un asemena eveniment. Cum ar putea evita nemulţumirea să se prezinte în sufletul unei persoane care nu primeşte „nici in ruptu’ capului” ceea ce îşi doreşte? E greu să treci peste asemenea momente. Nu prea ştii nimic altceva, decât insistenţa satisfacerii dorinţei proprii. Prea puţin contează dacă în momentul respectiv dorinţa este bună sau nu. Nu are nici o importanţă dacă se poate îndeplini sau e imposibil. Tu asta vrei şi gata. Parcă nimic nu te poate face fericit, dar împlinirea dorinţei, spui tu, sigur ar reuşi. Oare chiar aşa să fie? Nu cumva am avut şi dorinţe care ni s-au împlinit, dar asta nu ne-a dat deloc mai multă împlinire? Nu cumva atunci când am avut în sfârşit ce ne-am dorit, am început deja să ne dorim exact ceea ce nu aveam?

Totuşi ce e de făcut? Care e soluţia? Ce putem face ca să ni se împlinească dorinţa? Ei vedeţi, asta e problema. În centrul atenţiei suntem noi şi doar noi. Dorinţa noastră să aibă izbândă! Nu prea mai este important dacă împlinirea dorinţei ne face bine sau nu… să se împlinească o dată! Prea puţini ne mai întrebăm, în prea puţine momente, dacă şi Dumnezeu îşi doreşte acelaşi lucru. Rar ne mai întrebăm dacă El este în asentimentul nostru. Toţi ar dori un răspuns „magic” la întrebarea: „Ce să faci când nu ai ce-ţi doreşti?”, dar din păcate nu există răspunsuri magice la întrebări simple.

Tu, de exemplu, ce crezi că ai putea face? Care crezi că e răspunsul cel mai potrivit la această
întrebare? Nu-i aşa că ai prefera să răspundă alţii în locul tău, iar tu să-ţi dai cu părerea dacă e corect răspunsul sau nu? Aici se simte puterea de-a ne face responsabili de alegerile noastre. Când dă altcineva un răspuns, e mult mai uşor să îl iei de bun sau să îl critici, dar atunci când eşti pus în faţa responsabilităţii de a da un răspuns care poate fi îmbrăţişat sau alungat, lucrurile stau altfel.

Fără să dau un răspuns în dreptul tău, cititorule, mă gândesc la faptul că nu avem prea multe posibilităţi atunci când nu primim ceea ce ne dorim. Poţi trăi nemulţumit, frustrat, jignit, dezamăgit de neîmplinirea dorinţei sau poţi accepta Supremaţia Celui care cunoaşte dorinţele oarbe şi fără sens ale fiecărui „doritor”. De asemenea, tot El le cunoaşte şi pe cele cu sens şi direcţie corectă. El ştie cel mai bine dacă dorinţa ta este spre binele tău sau nu. De fapt, El asta urmăreşte. Să cearnă toate dorinţele tale şi să le arunce pe toate acelea care sunt „colţuroase” şi a căror împlinire s-ar putea să îţi rănească sufletul. El se ocupă de cele fine ca acestea să-şi urmeze cursul lor mai lent sau mai rapid, în funcţie de necesitate, până la împlinirea lor. El te vrea întreg. El aşa te iubeşte. Aceasta cred că este una dintre ideile de care ar trebui sa ţii cont atunci când nu ai ce-ţi doreşti…

"Iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos." (Efeseni 4:32)





Imagineaza-ti ca traiesti intr-o societate in care hotii poarta lanturi si catuse. Imagineaza-ti ca esti identificat doar prin trecutul tau. "Probabil o merita", gandesti tu. Chiar asa? Domnul Isus spune ca daca privesti la o persoana de sex opus ca sa o poftesti, ai comis adulter in inima ta (Matei 5:28). Apoi a continuat spunand ca standardul de judecata pe care il impui altora este standardul dupa care vei fi judecat (Matei 7:1-2). Poti trai cu gandul acesta? Dumnezeu nu este bland cu pacatul. Dragostea Lui nu te va scuti. "Domnul pedepseste pe cine-l iubeste" (Evrei 12:6), dar dragostea Lui nu-ti va da drumul. "(Nimic) nu va fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu" (Romani 8:38-39).

Noi nu suntem prea obisnuiti cu lanturi si catuse, dar suntem obisnuiti cu computerele. Cand cineva ne raneste sau ne supara, Dumnezeu spune: "Iarta si apasa pe butonul STERGE" sau te vei contamina cu un virus care iti controleaza modul de gandire, de actiune si de vorbire. Si cel mai rau este ca te va tine inlantuit de amintiri. "Dar este greu sa uiti" spui tu. Fireste. De aceea Domnul Isus a spus: "rugati-va pentru cei ce va asupresc" (Matei 5:44). Iertarea cuiva incepe cu rugaciunea pentru aceea persoana. "Dar trebuie sa incerc sa inteleg de ce a facut-o". Oamenii destepti fac lucruri prostesti. Oamenii buni fac lucruri rele. De aceea Domnul Isus s-a rugat: "Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac" (Luca 23:34). Poate intr-o buna zi vei intelege sau poate nu vei intelege niciodata. Oricum ar fi, pentru binele tau, iarta, apasa pe butonul STERGE si mergi mai departe!

Te-ai intrebat vreodata de ce Dumnezeu a pus anumiti oameni in viata ta? Te-ai mirat vreodata ca ai prieteni in diferite puncte ale tarii tale, sau chiar ale lumii, oameni pe care in alt secol tu nu ai fi avut posibilitatea sa-i intalnesti vreodata. Te-ai gandit vreodata cu privire la intalnirile intamplatoare sau la oamenii care se intalnesc doar pentru un timp scurt, in avioane, in sali de asteptare sau la cumparaturi?

Raspunsul este ca toate acestea se intampla ca sa-L poti marturisi pe Isus ca Domn.

“Dar de ce trebuie ca eu sa marturisesc pe Isus?”, te vei intreba. Iata urmatoarele cinci motive care iti vor explica de ce:

Motivul 1 - Dumnezeu ti-a poruncit sa castigi suflete:

Motivul numarul unu pentru care tie ti se cere sa castigi suflete este ca Domnul a poruncit sa o faci. Cuvintele finale ale lui Isus relatate in Evanghelia dupa Matei sunt acestea: “Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, si le-a zis: Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamant. Duceti-va si face-ti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit.Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.” (Matei 28:18-20).

Din acest pasaj Isus are trei lucruri foarte specifice pentru fiecare din noi.
* “Face-ti ucenici” din toate popoarele: cu alte cuvinte, fii un misionar cu fiecare persoana pe care o intalnesti.
* “Botezati-i” cu alte cuvinte, aduceti-i la pocainta si botezati-i in innoire de viata, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Faceti-i sa traiasca in plinatatea prezentei lui Dumnezeu! Nu-i faceti doar constienti de existenta lui Dumnezeu si a pacatului lor.
* “Invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit”. Cu alte cuvinte, noi nu suntem chemati doar sa aducem oamenii la convertire si sa-i abandonam cu gandul “ori inveti sa inoti, ori te ineci”. Noi trebuie sa-i invatam, sa-i facem ucenici, sa-i aducem la maturitate in Hristos, mai intai cu lapte si apoi cu hrana tare a Cuvantului (vezi 1 Corinteni 3:2).

Motivul 2 - Tu esti imputernicit de Dumnezeu sa castigi suflete:

Al doilea motiv pentru care tu trebuie sa castigi suflete este acela ca a-i fost imputernicit sa o faci. Scopul Duhului Sfant in viata ta este sa-ti dea putere sa faci ce ti s-a poruncit sa faci, sa duci mesajul Lui in fiecare loc in care mergi, sa fii martorul Lui "Caci Ioan a botezat cu apa, dar voi nu dupa multe zile, veti fi botezati cu Duhul Sfant" (Fapte 1:4-5). “in Ierusalim, in toata Iudea, in Samaria si pana la marginile pamantului” (Fapte 1:8).

Fii atent la cele patru domenii ale responsabilitatii tale:
* In Ierusalim - aceia care sunt cei mai apropiati tie, cercul interior al vietii tale, familia ta si cei mai apropiati prieteni.
* In Iudea - cercul prietenilor tai.
* In Samaria - aceia care sunt in afara cercului vietii tale, deci cunostintele tale.
* Pana la marginile pamantului - aceia cu care ai intalniri rare, fixate de Dumnezeu in timp ce calatoresti in afara traseelor tale de rutina.

Motivul 3 - Prin castigarea de suflete vei gasi implinire interioara:

Al treilea motiv ca tu sa castigi suflete este acela ca experimentezi implinire in viata ta numai atunci cand aduci suflete la mantuire. Castigarea de suflete este scopul tau actual in viata de crestin si este singura cale de a ajunge la implinire. Motivul existentei tale nu este acela de a putea construi o casa si de a te putea bucura de lucrurile cele mai bune ale vietii. Tu poti sa le ai si pe acestea, ca pe unele din binecuvantarile lui Dumnezeu, adaugate atunci cand cauti mai intai imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui (Matei 6:33). Scopul tau din momentul in care L-ai intalnit pe Isus pana la momentul in care vei muri este sa aduci oameni, cati poti tu de multi, la Isus.

Motivul 4 - Compasiunea ta creste, cand tu castigi suflete:

Al patrulea motiv ca sa castigi suflete este acela de a pastra activa compasiunea din inima ta. Compasiunea ta nu va mai curge, daca tu nu marturisesti altora si nu castigi suflete. Daca tu nu-ti deschizi gura si nu lasi raul puterii lui Dumnezeu sa curga prin viata ta, tu vei opri raul vietii (care este Duhul Sfant ce se misca prin fiinta ta), care este menit sa fie un rau si nu un lac de acumulare. Poate ti-e frica de ce vor spune cei din jurul tau despre tine. Cand ai cu adevarat o frica de Dumnezeu, tu vei pierde frica de oameni. Oriunde te uiti gasesti oameni care au ceva de spus, dar nimic bun. Atunci tu trebuie sa-ti deschizi gura si sa spui: “Isus poate schimba aceasta.” Ei vor mai spune: “Tu nici nu ai idee ce rea este relatia mea cu parintii mei.” Iar atunci tu iti deschizi gura si spui: “Isus poate schimba aceasta.” Asta este tot ce trebuie sa spui, iar apoi priveste fluviile de apa vie care vor incepe sa curga din viata ta. Poate ei te vor intreba: “Cum poate El sa schimbe aceasta?” Lasa, pur si simplu, ca raurile sa curga din tine. Este usor – o data ce ai inceput.

Motivul 5 - Oamenii mor si se duc in iad:

Al cincilea motiv, si cel mai important, pentru care tu trebuie sa castigi suflete este ca oamenii mor fara Dumnezeu si merg in iad. Ei se afla in generatia ta, in blocul tau, in familia ta. Iar rezultatul va fi vesnic.

Esti tu oare constient ca Isus a vorbit mai mult despre iad si cum poti sa-l eviti, decat despre cer si cum sa te bucuri de el? Iadul este o realitate si este timpul sa ne confrontam cu aceasta ca si cu un fapt al existentei noastre zilnice. Nu este vorba numai de aceasta, ci exista si un iad pe pamant. Milioane de oameni traiesc in el in fiecare zi, pentru ca traiesc fara Hristos. Ei se afla chiar acum in situatia de a experimenta durere si chin, o moarte vie, pentru ca sunt separati de Dumnezeu.

La un moment dat al zilei, se poate observa ca fiecare din noi ajunge la un moment crucial. Ziua se poate incheia cu o nota joasa sau cu o nota inalta, iar aceasta depinde de ceea ce hotarasti tu in acel moment. Si vorbind in mod general, daca tu te opresti cu adevarat si esti obiectiv in acele momente din viata, tu vei intelege ca cea mai buna decizie pe care o poti lua pentru sfarsitul zilei, ca sa poti termina ziua intr-o nota inalta, este ceva care va aduce la castigarea de suflete. Aceasta poate insemna sa dai un telefon, sa faci o vizita sau sa te intalnesti cu cineva la cina. Garantat ca, daca vei fi credincios in acest punct de la miezul zilei, momentul deciziei va fi urmat de ceea ce Duhul Sfant te va indemna sa faci. Vor fi salvate suflete din cauza credinciosiei tale.

S-ar putea sa nu ai sentimentul ca faci cine stie ce. Dar tu totusi o faci. Poate este doar inca o lovitura in plus pe care Duhul Sfant o executa asupra copacului pentru al dobori. Dar, fara acea lovitura, acel suflet va fi cu un pas mai departe de mantuire si de cer si cu un pas mai aproape de condamnare si de iad. Vrei tu ca viata ta de astazi si fie un pom de viata si nu de moarte? Un canal pentru viata lui Dumnezeu? Unul care poarta roada Duhului Sfant in aceasta lume intunecata si plina de probleme? Atunci trebuie sa stii ca a fi un pom de viata inseamna sa castigi suflete! Chemarea noastra se adreseaza celor pacatosi, ca ei sa se poata intoarce la pocainta. si cand noi aducem oameni la Isus, Il vom auzi mereu spunand: “Fiule, pacatele ]iti sunt iertate. Scoala-te, ridica-ti patul si umbla!” (Marcu 2:5-11) Persoana inteleapta este un castigator de suflete. De fapt, cel mai intelept lucru pe care poti sa-l faci este sa castigi suflete! Dumnezeu insusi spune astfel :

Rugaciune: “Tata, ma rog ca Tu sa-mi dai curaj sa devin un castigator de suflete. Eu vreau sa devin o persoana inteleapta. Eu vreau sa am intelepciunea Ta curgand in viata mea. Eu vreau sa vad suflete castigate pentru Tine. Da-mi putere unde sunt slab. Da-mi indrazneala unde sunt timid. Da-mi curaj unde sunt fricos. Ma rog aceasta in Numele lui Isus. Amin.

În fiecare dimineaţă,
când râde cerul luminos,
în fiecare zi din viaţă
sunt fericit că sunt al lui Cristos!

În fiecare zi senină,
când mii de flori aduc prinos,
mi-e inima de cântec plină
şi-s fericit că sunt al lui Cristos!

În fiecare clipă sfântă,
plutind ca vântul mângâios,
întregu-mi dor spre zări se-avântă
şi-s fericit că sunt al lui Cristos!

Căci dacă anii vieţii zboară
şi cer senin de-a pururi nu-i,
dar Domnul meu e-o primăvară
când fericit voi fi mereu al Lui!